Once Upon A Time in Bucharest: July 2016

Dambovita lui Pretiossi. Podul de la Serban Voda

Bucurestioara, Raul Pierdut

Bucurestioara era un riu, tributar al Dimbovitei, care curgea chiar prin mijlocul Bucurestiului. Sursa lui se afla intrun lac aflat in zona Parcul Icoanei, Parcul Ioanid, la scurta distanta de Piata Romana. Raul curgea spre sud paralel cu actuala strada Jean-Louis Calderon si apoi prin Mahalaua Scaune(actuala Hristo Botev) si eventual se varsa in Dambovita.
Bucurestioara, ce purta numele orasului prin care trecea, a fost singurul parau ce se desfasura printre casele si gradinile capitalei, si singura apa curgatoare, dupa Dambovita , ce scalda vechiul oras al Bucurestiului.

De aici ea trecea prin actuala strada Jean Louis Calderon, se intersecta cu strada Maria Rosetti, trece de strada Batistei unde spala curtea bisericii Batistei, unde forma o balta numita Batelistea sau Batistea, de la care provin si numele bisericii si a cartierului. Continuandu-si drumul spre sud, paraul trece de Bd. Carol I, traverseaza spatiul din spatele spitalului Coltea de astazi, unde formeaza o a doua balta: Balta Cucului sau Balta de la carvasara (de la vama), iar mai tarziu Lacul Sutului, dupa ce terenul este cumparat de familia Sutu.

De aici ca lua un curs orientat usor inspre est, trecand prin actualele strazi General Florescu si Radu Calomfirescu, iesea in Bd. Corneliu Coposu, de unde, datorita reliefului inclinat.se indrepta din nou spre vest, varsandu-se in cele din urma in Damvita undeva in apropiere de Curtea-Veche, probabil in locul de intalnire al Bd. Coposu cu Bd. I.C. Bratianu.Pe intreg traseul, paraul trecea printre casele si ogradele numerosilor boieri si negustori din centrul de astazi al Bucurerstiului, dintre acestea cele mai notabile au fost complexul de macelarii din zona Scaune, denumita asa dupa butucii folositi de macelari, numiti "scaune".

Lacul a fost secat si raul acoperit in 1870. Pe locul lacului se gaseste in ziua de azi Gradina Icoanei.

Prima mentiune a Bucurestioarei dateaza din 15 mai 1670, intr-un document judecatoresc cu privire la o disputa de terenuri intre biserica si boierii locali. De altfel, numele paraului va aparea de nenumarate ori in astfel de dispute de teren de alungul anilor. Utilizat de mult ca un canal de scurgere pentru resturile menajere, paraul a devenit si mai poluat si insalubru pe masura ce aceasta practica a devenit o metoda de extindere a terenurilor. Prin aruncarea a cat mai multor gunoaie in albia paraului, cursul acestuia era in cele din urma blocat, iar apa era fortata sa-si faca un nou curs prin pamanturile invecinate, astfel se castiga pamant ce pana atunci fusese ocupat de rau, iar afacerile vecinnilor erau sabotate de inundatii si reducere a a terenului viabil, pe masura ce apa isi cauta un nou traseu.
Aceste mici razboaie purtate cu gunoaie au dus la blocarea completa a santului natural undeva in zona Scaunelor. Datorita acestui blocaj, terenurile invecinate se transformau in teren mlastinos in timpul si dupa terminarea ploilor, iar pivnitele pravaliilor si caselor erau mereu inundate. Situatia a devenit atat de grava incat a fost nevoie de interventia domnitorilor, ce au incercat sav curete santul si sa aduca paraul din nou in vechia sa albie, insa problema nu va fi rezolvata niciodata, caci noi blocaje continuau sa apara mereu. Printre domnitorii ce au trebuit sa se confrunte cu aceasta problema s-a numarat chiar si Constantin Brancoveanu.

Pe la 1825, pavarea strazilor si nivelarea regiunii, duce la blocarea definitiva a paraului, ce ajunge astfel sa devina apa subterana, si sa se scurga direct in canalizarea proaspat construita. La 1832 apare ultima mentiune a paraului in jurnalul anonim a unui insotitor al generalului Kiseleff: "Orasul Bucuresti, capitala Valahiei Mari, a primit aceasta denumire de la paraiasul ce se numeste Bucuresti(oara), care curgea pe atunci prin apropierea bisericii Stelea; urmele acestui paraias se pot observa si pana acum". In 1847 insa, marele incendiu si reorganizarea structurii strazilor va sterge si ultimele urme ale apei, iar in 1873 paraul dispare definitiv odata cu secarea lacului Icoanei.

Desi nu mai poate fi vazut astazi, Bucurestioara ramane una din paginile istoriei uitate a Bucurestiului, o unitate hidrografica disparuta si o mostra din trecutul arhaic si atat de putin cunoscut al Micului Paris, strans legata de vietile oamenilor ce au trait pe malurile sale timp de sute de ani.

Gradina Icoanei
Situata in zona centrala a orasului, are pe latura de Est cladirea Teatrului „Lucia Sturdza Bulandra” si Scoala Centrala, iar pe latura de Vest Biserica Anglicana. Numele gradinii vine de la Biserica „Icoanei”, ctitorita in sec XVIII, aflata in apropiere. In sec. XIX, in apropierea bisericii era o mlastina adanca numita Balta Icoanei sau Lacul Bulindronului, fara izvoare proprii, fiind un bazin de colectare a apelor pluviale. Din acest lac izvora Bucurestioara, un parau astazi disparut, care curgea spre Dambovita.
Se spunea (apare si in povestirea lui Mihail Sadoveanu, Despre Balta Icoanei) ca Balta Icoanei, inconjurata de salcii si stufaris, era foarte adanca, putand inghiti un cal cu calaret cu tot.

n 1861 Primaria a inceput lucrarile de asanare a lacului, iar in 1872 a incheiat un contract cu arh. peisagist elvetian Louis Leyvras, pentru amenajarea „unei gradini de piata publica numita maidanul Icoanei”, pe o suprafata de aproximativ 1 ha. Terenul a fost inaltat cu 60 cm, au fost plantati arbori si arbusti (o parte au rezistat pana astazi), iar lucrarile au fost incheiate in 1875. Gradina Icoanei atrage si prin monumentele sale. La intrare, pe partea de Nord, se afla statuia lui Gh. (Gogu) C. Cantacuzino, lider al PNL, ministru, director al ziarului „Vointa Nationala”. Monumentul instalat in 1904 in centrul parcului (Piata Icoanei), apoi translat in locul de astazi, este executat din bronz.
Realizat prin subscriptie publica, de sculptorul francez Ernest-Henri Dubois, se numara printre putinele monumente din seria celor dedicate oamenilor politici ai Romaniei moderne, care nu au fost demolate de comunisti. In 1957, in gradina a fost instalata statuia „Maternitatii”, realizata de sculptorul Ion Vlasiu.
Sursa: Dictionarul Monumentelor si Locurilor Celebre din Bucuresti

Bits And Bites

“Luna Bucurestilor" – cea mai mare sarbatoare a Capitalei

Articolul a aparut in Dilema veche nr. 234, 7 august, 2008.
Autor: Andrei Ciurcanu

Anul acesta se împlinesc 70 de ani de la un grandios eveniment din istoria Capitalei, care a adus, într-o singura zi, peste 200.000 de vizitatori. Cîti dintre bucurestenii de azi îsi mai aduc aminte de “Luna Bucurestilor”? De primele focuri de artificii în capitala de pe malul Dîmbovitei, de expozitiile fastuoase, raliurile, concursurile sportive si spectacolele de teatru? O luna în care locuitori din toate colturile tarii se adunau între 9 mai – 9 iunie sa petreaca si sa se distreze, pentru ca Bucurestii erau în sarbatoare. Si din 1948 pîna azi nici vorba ca vreun eveniment sa-i mai fi egalat amploarea si sa fi adunat atît amar de lume.

Un succes din primul an. Ideea organizarii “Lunii Bucurestiului” a fost lansata în 1934 de primarul general al Capitalei de atunci, Al. G. Donescu. Avea ca scop crearea unei legaturi între locuitorii României – prin expozitii, evenimente culturale si premiere în lumea tehnologiei.

Prima editie, cea din 1935, s-a bucurat de un asemenea succes încît numarul vizitatorilor a depasit 100.000. Ziarele vremii anuntau ca “în curînd vom avea o luna a Brailei, una a Galatilor, o luna a Iasilor si una a Craiovei. Desigur ne as-teptam si la o luna a Gaiestilor, una a Mizilului si asa mai departe” (Gazeta Municipala, 1935).

“În cîteva luni au ridicat un oras întreg”. Pregatirile pentru prima “Luna a Bucurestiului” au început înca din primavara lui ‘?35. Linistea din Parcul Carol I a fost înghitita de huruitul utilajelor si forfota muncitorilor. Dupa cinci luni de munca asidua, parcul a fost luat cu asalt de vizitatori din toata tara. Principala atractie a fost cartierul vechi. La ordinul regelui Carol al II-lea, a fost reconstituita o ulita bucuresteana, cu Turnul Coltei, Casa Antim cu tipografia lui C.A. Rosetti, Hanul Manuc sau biserica Sf. Gheorghe cel Nou. Si, pentru ca spectacolul sa fie desavîrsit, în fiecare seara erau organizate reprezentantii puse în scena de actori ai Teatrului National, care au readus “pe ulita” boierii, jupînitele, mascaricii, lautarii si vînzatorii ambulanti. Putini bucuresteni mai stiu de aceste povesti. Batrînii s-au dus de mult, dar amintirea acelor vremuri a ramas în mintea copiilor de odinioara, a pensionarilor de azi. “Aveam 12 ani pe atunci. Un astfel de eveniment nu ai cum sa-l uiti toata viata. Va dati seama, copil fiind, eram absolut consternat de tot ceea ce vedeam acolo. În cîteva luni au ridicat un oras întreg” – spune cu mirare în glas dl Constantin, ajuns acum la 85 de ani. “Mi-a platit tata vreo 30 de lei pe un fel de abonament si o luna de zile, cît a tinut TscandalulÂ» n-am mai dat pe la scoala” – rîde gutural pensionarul.

Prima manifestare internationala. Un an mai tîrziu, în 1936, evenimentul s-a mutat pe Lacul Herastrau, între Arcul de Triumf si pasajul de cale ferata de lînga Vila Minovici. Pentru prima data în istoria tarii de dupa 1866, românii au putut lua contact cu istoria familiei regale. În pavilionul regalitatii au fost expuse postalionul cu care venise în 1866 regele Carol I în România, automobilul cu numarul 30, utilizat de regele Ferdinand pe front în primul razboi mondial si avionul în care a calatorit regele Carol al II-lea spre Bucuresti în 1930. Românii veniti din toata tara au putut vizita expozitia “Satul Românesc”, actualul Muzeu al Satului, si au urmarit pe Aerodromul de la Baneasa mitingul international de aviatie si focurile de artificii. Tot atunci au fost introduse pe lista de expozitii si tarile Micii Întelegeri, Iugoslavia si Cehoslovacia, care au organizat în anii urmatori “Luna Belgradului” si “Luna Praga”, la care a fost invitata sa participe si capitala României.

Record de vizite: 200.000 de participanti într-o zi. Anii urmatori au adus noi proiecte urbanistice – asanarea Lacului Floreasca si sistematizarea rîului Colentina. Tot atunci, în prezenta marinarilor adusi tocmai de la Constanta, a fost lansat primul vaporas pe apele ce înconjoara Bucurestiul. Cu fiecare eveniment însa au crescut asteptarile vizitatorilor, dar si costurile investitiilor. Presa locala anunta ca “pentru “Luna Bucurestilor” din anul 1938 devizul pentru pavilioanele de beton ale viitoarei expozitii se ridica la 25 de milioane de lei” (Gazeta Municipala), o suma care depasea toate asteptarile presei.

În 1938, la presiunea societatii civile, dar si a celor care se opuneau acestui eveniment, s-a renuntat la costisitoarele investitii, celebrarea a 20 de ani de la Marea Unire urmînd sa evoce cele trei momente principale (1600, 1859, 1918) care au dus la aparitia României Mari. Printre exponate se aflau documente si arme apartinînd lui Mihai Viteazul, Al. I. Cuza si documente referitoare la Marea Unire de la 1918. Presa vremii anunta ca pentru prima data, din 1935, organizatorii au fost depasiti de numarul de vizite: aproape 200.000 de oameni într-o singura zi. Asta în conditiile în care organizatorii “Noptii Muzeelor” de anul acesta s-au declarat depasiti de numarul vizitatorilor: 100.000.

Primul spectacol de televiziune. Anul 1938 a adus în România si primul Salon al automobilului si aviatiei. Reclama de care a beneficiat “Luna Bucurestilor” peste hotare a trezit interes unor firme din Europa, precum Mercedes Benz, Renault si CitroÃ«n care, într-un pavilion special amenajat, si-au prezentat motoarele, alaturi de produsele uzinelor Malaxa si ale Societatii Leonida. Premiera absoluta însa a ramas, dupa cum arata presa locala, “transmiterea imaginilor prin telegrafie fara fir, simultan cu sunetul… denumirea procedeului fiind cunoscuta: televiziune”.

“Amanunte nu stiu sa va dau, va dati seama, au trecut 70 de ani de atunci” – îsi framînta dna Aurelia mintile în cautarea unor fragmente de memorie. “Cert este ca tata – eram venita cu parintii si-mi aduc bine aminte, pentru ca pe el îl impresionai foarte greu, era un om dur, de formatie militara -, a ramas înmarmurit la ceea ce se întîmpla si a exclamat: “Iata ce poate nascoci mintea umana!” – povesteste bucuresteanca.

Demonstratia a fost facuta cu aparatura Phillips si a fost prezentata de presa locala ca un moment unic. “Din pricina ca în tara nu exista un post permanent de emisiune pentru televiziune, experientele actuale din cadrul “Lunei Bucurestilor” vor ramîne unicele pentru cel putin 20 de ani” – scria Gazeta Municipala.

Al doilea razboi mondial si sfîrsitul. Începînd cu 1939, “Luna Bucurestilor” a început sa piarda din fast si din vizitatori. Apropierea celui de-al doilea razboi mondial si tensiunea de la nivelul politic au avut impact asupra bugetului evenimentului care a fost din ce în ce mai saracit. “Luna” a disparut astfel în vara lui 1940 din viata bucurestenilor. Au mai existat tentative de reabilitare a acestui eveniment, însa nimic nu s-a putut ridica la nivelul investitiilor si amplorii programului pregatit în perioada 1935-1938.

Prima sistematizare a Capitalei. Prima “Luna a Bucurestiului”, cea din 1935, a fost, din multe puncte de vedere, unul dintre cele mai spectaculoase evenimente. Alaturi de Cartierul Vechi si carele alegorice, pavilionul cadastral a atras si el multi vizitatori. Aici a fost prezentata, pentru prima data, prin fotografii, diorame si machete, evolutia orasului de la începuturi si pîna la sfîrsitul secolului al XX-lea.

Piesa de rezistenta a fost macheta în suprafata de 100 mp a Capitalei în care erau prezentate principalele modificari ce urma sa fie facute arterelor de circulatie si pietelor Capitalei, dupa aplicarea planului de sistematizare: noi cartiere si dezvoltari urbanistice.

Tot atunci era anuntata sistematizarea Tîrgului Mosilor, Piata Academiei, prelungirea B-dului Bratianu de la Scoala de Razboi la Podul Serban-voda. Macheta de 100 mp a fost catalogata, dupa 1948, drept pierduta. Multe voci din domeniul urbanismului si arhitecturii sînt de parere ca aceasta a disparut în vremea lui Ceausescu. Se pare ca dictatorul a preluat ideile promovate din timpul lui Carol al II-lea, dupa care a facut pierduta macheta.

Exista discutii legate de ideile “furate” de Ceausescu, printre care se numara sistematizarea Dîmbovitei, amplasarea unei eventuale Case a Poporului, construirea metroului, amenajarea unor mari bulevarde care sa lege principalele puncte ale Capitalei.”

========================

Presa vremii descria Luna Bucurestiului ca fiind „una din cele mai rodnice idei care a avut darul sa ne lege mai puternic de Capitala prin cunostinta trecutului, atragerea atentiei asupra prezentului si larga viziune a viitorului”.

Planul Expozitiei urbanistice din Parcul Carol organizat cu prilejul Lunii Bucurestilor - editia 1935

Luna Bucurestilor 1935 Lucrările de amenajare

(Luna Bucureştilor, 1936) Batzaria, comisar al Lunii Bucureştilor, Donescu, primarul Capitalei, Regele Carol II

Fântâna Mioriţa este un monument din Bucureşti, pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti, în faţa Muzeului de Artă Populară Prof. Dr. Nicolae Minovici. Construcţia a fost executată după planurile arhitectului Octav Doicescu, mozaicurile cu care este înfrumeseţat monumentul sunt realizate de Miliţa Petraşcu. Aceste mozaicuri sunt o ilustraţie a baladei Mioriţa, numele baladei fiind împrumutat şi pentru numele monumentului.

Fântâna a fost inaugurată în 1936 cu ocazia manifestărilor din cadrul Lunii Bucureştilor1936.

=======================================================

LUNA BUCUREŞTILOR 1936 - Afişe

========================================================

1936 Pavilionul Regalităţii si Pavilionul România - Cehoslovacia - Iugoslavia

1936 Pavilionul Regalităţii si Pavilionul Micii Înţelegeri - Cehoslovacia

1936 Stâlpii decorativi de la intrarea Expoziţiei si Curtea de Onoare a Expoziţiei

Aceste cladiri proiectate de Arh. Octav Doicescu au fost ridicate special pentru Expozitia "Luna Bucurestilor 1936" în Parcul National Regele Carol al II-lea (Herastrau). Dupa încheierea expozitiei care a durat o luna de zile, ele au fost demolate.

==================================

Carti Postale comemoriind Luna Bucurestilor