Once Upon A Time in Bucharest: May 2026

Subiect:	Fabrica de conserve M. Stefanescu-Grivita	Autor:	Cornel D.
Perioada:	1898-	Foto:	E. Marvan
Adresa:	Str. Lanariei Nr. 90-92	Contributii:
.

Societate anonima pentru fabricarea conservelor alimentare si a ciocolatei este cea mai mare intreprinderin acest gen, avand cele mai perfecte instalatiuni si cela mai stralucite perspective pentru viitor, prin excelenta ei organizare si prin mijloacele ei de promotiune.

Inainte de 1898 nu exista in tara o fabricatiune sistematica a conservelor alimentare. Totul se reducea la prepararea carnii, a pescariilor afumate si sarate si la cele mai primitive proceduri de conservare a legumelor si fructelor.

Conviins de marea importanta a acestei industrii, mai ales intr-o tara agricola ca a noastra, Domnul Mihail Stefanescu a avut deosebitul merit de a intrevedea viitorul si a incepe intaiul in Tara, fabricatiunea sistematica a conservelor alimentare. Cu trecerea timpului afacerile au luat o extindere vertiginoasa si progresiva care le asigura locul de frunte in industria alimentara romana si le pune alaturi de orice concurenta straina.

terenul ocupat astazi de fabricele M. Stefanescu-Grivita din Str. Lanariei Nr. 90-92 si 93-97 este de 9443 m.p. din care cladirile singure ocupa 6702 m.p. Personalul se compune din peste 600 lucratori si lucratoare, impartite in cate 10sectiuni de specialitate, din care cele mai importante sunt: Fabricatiunea conservelor alimentare de legume, compoturi, fabricatiunea bulionului de pasta, prepararea pescariilor proaspete si sarate, fabricatiunea mustarului pentru masa si in praf, conserve pentru armata, fabricatiunea inelelor de cauciuc pentru cutiile de tabla, prepararea fructelor si legumelor uscate prin sistemul etuvarii, ciocolata, cacao, bomboane de ciocolata si cameralaj. Motoare Disel proprii de 250 HP furnizeaza energia necesara masinilor si ilumunatului, iar doua cazane cu vapori produc aburii necesari pentru fierbere si incalzire. Cutiile de tinichea care servesc drept ambalaj, sunt confectionate in uzina proprie cu masini speciale, de la inceput pana la sfarsit, permitand astfel a realiza o economie insemnata de care se bucura in primul rand publicul consumator. Capacitetea normala de productii este de 250 de vagoane conserve din toate felurile, instalatiunile permitand a face fata cerintelor.

Societate anonima M. Stefanescu-Grivita are un capital de lei 50.000.000 impartit in 100.000 de actiuni. Personalul de conducere al intreprinderilor se compune din Dl. Mihail Stefanescu, in calitate de Presedinte al Consiliului de Administratie, D-nii administratori delegate Dan si Alexandru M. Stefanescu.

Preluat din revista România Ilustrată. 1927, Anul 2, nr. 10

Prima fabrica de conserve a fost deschisa in Bucuresti in 1899. Initial se fabricau doar conserve de peste si mai tarziu conserve de legume. Fabrica a fost deschisa de catre Mihail Stefanescu si initial a purtat numele cartierului in xare functiona, "Grivita". Inainte de inceperea Primului Razboi Mondial, fabrica si-a mutat sediul in Str. Lanariei si a inceput sa functioneze sub numele de "Fabrica de conserve M. Stefanescu-Grivita".

Mihail Stefanescu

În timpul Primului Război Mondial, fabrica Grivița a furnizat armatei, un milion de conserve de carne, în timpul campaniei din Bulgaria. Mai tarziu, in timpul ocupatiei germane, aici au fost fabricate conservele de marmelade pentru trupele de ocupație.

Imediat dupa razboi fabrica si-a incetat productia, dar a fost redeschisa in 1921 cu un numar record de muncitori, 400, care lucrau in cele 15 sectii ale fabricii. La acea data, cantitatea de legume și materii prime era de 200 de vagoane, iar capacitatea de producție era de 5 milioane de kilograme anual. In aceiasi perioada fabrica a participat la numeroase expozitii, avand un succes deosebit.

In jur de 1924 a inceput construirea unui nou sediu, in Str. Lanariei.

Fabrica a fost nationalizata dupa 1948 si a purtat numele de "Fabrica de Conserve Grivita".

Cladirile, in ruina, ale fabricii exista si astazi.

Antrepozitele fabricii, cladirea noua 1927

Uzina electrica a fabricii 250 CP

Sala generatoarelor de abur

Sectia fierbere si sterilizare

Sala conserve

Sectia conserve de peste

Sectia legume, fructe

Sectia bulion

Sectie ambalaje

Sectia mustar francez

Fabrica de ciocolata

Fabrica de bomboane

Sectia expediere provincie

Birouri

Depozit

Fotografiile de mai jos au fost facute in 1953, Agerpres

Multumim pentru vizita!

Subiect:	Palatul Mauriciu Blank	Autor:	Cornel D.
Perioada:	1891-Prezent	Foto:	Diverse
Adresa:	Str. Dionisie Nr. 9	Contributii:
.

Mauriciu(sau Maurice) Blank (1848 – November 22, 1929) a fost un bancher roman, co-fondator, impreuna cu Iacob Marmorosch, al Bancii Marmorosch Blank. Nascut in Pitesti, a studiat economia si finantele la Universitatile din Viena si Leipzig. Initial a fost angajatul bancii lui Jacob Marmorosh, devenind parteneri dupa un timp. Marmorosh, Blank and Company(1864) a fost cea mai mare banca privata din Romania.

Blank, printre altele a fost Membru al Camerei de Comert si Industrie din Bucuresti (1906), Vicepresedinte Bursa din Bucuresti, Director General Banca Marmorosch, Blank & C-nie, Vicepresedinte "Generala", Societate Romana de asigurare, proprietar, Fabrica de cojit orez din Lipscani 8.

Resedinta lui Mauriciu Blank din Str. Dionisie Nr. 9 (astazi Str. Tudor Arghezi Nr. 9), colt cu Str. Blanduziei a fost construita in 1891.

Imobilul a fost proiectat de catre arhitectul elvețian Louis Pierre Blanc, care in aceiasi perioada a mai contribuit la inaltarea mai multor cladiri din Romania: Palatul Ministerului Agriculturii, Palatul Facultății de Medicină, Sediul Universității din Iași sau Institutul Victor Babeș. Construit in stil Neo-Renascentist, cladirea avea o suprafata de 2.500 metri patrati cu 50 de camere inconjurat de o grădină imensa decorată cu pini și fântână arteziană.

În anul 1934 palatul a fost cumpărat de către avocatul și omul politic Eduard Mirto. Acesta este cel care inchiriaza imobilul Ambasadei Statelor Unite, cu putin timp inainte de izbucnirea razboiului in 1939. Cu putin timp inainte Eduard Mirto a obtinut o autorizatie de la primarie care il autoriza sa inceapa consolidarea si renovarea intensiva a imobilului. Atunci a fost instalat un sistem central de incalzire si apa/canalizare. Tot atunci a fost extinsa si fatada secundara.

Palatul a rămas până în 2011 sediul Ambasadei Statelor Unite.