| Subiect: |
Casa Meitani |
|
Autor: |
Cornel D.
|
| Perioada: |
1825-1935 |
|
Foto: |
Diverse |
| Adresa: | Calea Victoriei Nr. 19. |
|
Contributii: |
|
| . |
|
|
|
|
Proprietatea pe care mai târziu se va construi
Casa Baronului George Meitani a făcut parte inițial din averile printului Șerban
Cantacuzino. Acesta proprietate a fost data drept zestre fiicei sale Elena.
Pe la sfârșitul veacului XVIII-lea, locul
apare sa fie in stăpânirea Banului Dumitrache Racoviță, nepotul fetei lui
Mihail Cantacuzino Spătarul.
Clădirea care se afla pe proprietatea Banului Racoviță
data, după unele marturii dinainte de 1758.
In timpul ocupației rusești a Bucureștiului
din 1806, Feldmareșalul Prinț Prozorowski înființează in București un „Comitet
al Poliției”, folosind vechia clădire de pe proprietatea Banului Racoviță drept
reședință a noii instituții.
Se pare ca doi ani mai târziu in jur de 1808 clădirea este distrusă in
urma unui incendiu si locul rămâne in ruină pentru un număr de ani. In 1821,
anul in care moare Alexandru Suțu, locul cu ruina casei Racoviță este menționat: "alaiul înmormântării lui
Alexandru Suțu se oprește „la poarta caselor răposatului ban Racoviță, cele
arse”. (V. George, D.
Florescu - "Alaiul înmormântării lui Alexandru N. Suțu Voevod la 20
ianuarie, București 1932").
Un an mai târziu in 1822, locul trece în
stăpânirea lui George Meitani, stabilit in tara pe la 1810. Acesta ridica in
1825 clădirea cunoscuta sub numele de Casa Meitani si care mai târziu va deveni
"Prefectura Politiei"
Proprietatea Baronului Meitani se întindea de
la Podul Mogoșoaiei(Calea Victoriei de astăzi) si pana in malul Dâmboviței, coborând
într-o panta domoală. Dâmbovița nu era încă sistematizata si in acel loc forma
o buclă. Intre proprietate si ap se găsea
Ulița Târgu Cucului care cobora pe lângă vechia albie a Dâmboviței. Aceasta va
deveni, mai târziu, Str. Belvedere(Str. Domnita Anastasia de astăzi).
Proprietatea se învecina la sud cu vechiul Han
Damaris, care mai târziu se transforma in Hotel de France/Victoria.
Casa avea propria capela folosita pentru
slujbele si rugăciunile de duminica.
Urmează povestea Baronului George Meitani. (Gazeta Municipală Organ săptămânal de informație și critică
edilitară, 08, nr. 360, 12 februarie 1939 si Revista "Libertatea" 5 decembrie
1934; Constantin Gane: "Acum o suta de ani")
Baronul Meitani era de neam "cuțovlah".
A primit titlul de Baron la Viena fiind acordat de Împăratul Francisc I. care îl
si numește Consul al Austriei la București. Mai târziu rămâne definitiv Tara Românească,
se căsătorește si înființează prima banca din București, care își avea sediul
in apropierea Bisericii Stavropoleos, si deschide doua sucursale in Livorno si
Marsilia. In același timp ia in arenda toate "vămile" si
"salinele" plătind visteriei Munteniei 1.750.000 lei arenda anuala. Suma reprezenta
cam 2 treimi din bugetul tarii. In același timp corăbiile lui făceau negoț pe
Marea Neagra si Mediterana si in porturile dunărene.
Baronul Meitani a fost ginerele ultimului Voevod
fanariot, Mihai Suțu, căsătorindu-se cu fiica acestuia Domnita Ralu pe la 1828.
Aceasta era "o fata frumoasa, deșteaptă si
muzicantă care locuia la Brașov cu mama ei, văduvă, Doamna Eufrosina Suțu, născută
Kallimaki."
"Baronul, care era bancher avea o avere
deosebit de vasta. Acesta își aduce soția si soacra la București, locuind cu toții
într-o casa pe Podul Mogoșoaiei, care mai târziu a devenit Prefectura Politiei.
Fosta Doamna a Tarii Romanești, primea acum in saloanele de sus a acelei case
pe boierii care in amintirea unui trecut "cu totul trecut, veneau sa-i sărute
simandicoasa mana"".
Fericirea nu a ținut mult in noua locuință, povestește
mai departe cronica. "Întâmplând-se ocupația ruseasca Generalul Kisseleff
alege etajul de sus din casa Baronului Meitani ca reședință întrucât era cea
mai frumoasa din București, așa cum arata si regretatul D. Caselli in studiul
"Curtea Domneasca de pe Podul Mogoșoaiei" Publicat in "Gazeta
Municipala" Nr.225/1936. Baronul si soția sa au fost nevoiți sa se restrângă
in odăile dela parter, cele in rând cu strada.
Pe lângă dispoziția marilor saloane de sus,
ceea ce a atras pe generalul rus a fost si mobilierul.
Din alta sursa (o relatare a răposatei doamne Kretzulescu,
moarta la 100 de ani, fosta soacra a lui Alex. Lahovari) a rămas o descriere a
acestui mobilier, asupra traiului ce ducea baronul, a recepțiilor ce dădea in
aceasta casă.
Ea mai avea, Pe locul unde sunt azi Galeriile Lafayette,
o capela unde credincioșii boieri de pe atunci, veneau sa se închine duminica.
In spate se afla un parc care cobora la vale pana la Dâmbovița, care avea o
bucla chiar pe traseu străzii Belvedere de mai târziu.
Pe la 1910 Doamna Crețulescu povestea cum își
aducea aminte fetița de 10-12 ani fiind, ca baronul Meitani dădea pe lângă recepții
pentru oameni mari si baluri de copii, unde poftită se amuzase foarte bine.
O alta atracție a locuinței era mobilierul.
Baronul posedând o flota proprie pentru comerț, avea pe lângă "Casa de
Banca" din București(prima banca din tara Românească) si sucursale la
Livorno si Marsilia. Mobila a fost adusa din Franța, pe drumul Mediteranei si Mării
negre si pe Dunăre pana la Giurgiu.
In jur de 1826 Baronul Meitani era implicat in
repararea(pietruirea) străzilor; Podul Calicilor, Podul Belicului. Se ocupa de
asemenea cu zărăfia(cămătăria). Dar cel mai lucrativ era negoțul,
mai ale cel cu Turcia.
Curiozitatea consta in aceea ca pana atunci la
București lumea avea mobila orientala, cu
jilțuri, divane, covoare, mese si scaune scunde, in timp ce mobila adusa
de baron in casele din Podul Mogoșoaiei era după moda occidentala. Toate încăperile
erau mobilate in stil Ludovic XVI, Empire, restaurație, cu covoare de Abusson, tapițerii
de Gobelins si Beauvais. Nenumărate tablouri de preț împodobeau pereții, iar
tavanul si pereții erau pictați de maeștri aduși din Italia.
Pe 13 septembrie 1834 Meitani vinde o parte
din proprietate doctorului Rasti; partea
din est a proprietății cate se afla pe Uita Târgul Cucului(viitoare strada
Belvedere) aflata pe malul stâng al Dâmboviței.
Fosta reședință a Baronului Meitani A suferit
in timp câteva transformări si reparații. In jur de 1861 „aripile” casei au
fost mărite după cum se vede in fotografia lui Moritz Benedict Baer. In 1924 au
avut de asemenea loc renovări si reparații
extensive.
Noua clădire a prefecturii ridicata in 1935 a păstrat
intacta scara de marmora de la intrare, precum si picturile din Hall-ul de sus.
Nu am descoperit nici un document despre
falimentul băncii Baronului Meitani. De asemenea Baronul Meitani nu a avut nici un frate dar a
avut un băiat George
Fiul Baronului Meitani, G. Meitani se muta in casele ce formau coltul opus, in
diagonala, cu fostul Minister al Apărării Naționale in Str. Walter(Valter) Mărăcineanu.
Adresa menționată este Str. Brezoianu Nr. 40(42), vis-a-vis de Biserica
Brezoianu, astăzi dispărută. Aceste case au fost refăcute si mai târziu au
locuit aici Profesorul George Meitani si băiatul său Conferențiarul S. Meitani.
Istoria se repeta, si in aceste case ale urmașilor
lui Meitani, intre 1916 si 1918 își stabilește reședința Mareșalul Mackensen așa
după cum intre 1830 si 1832 Generalul Kisseleff locuise in casele strămoșului
lor din Podul Mogoșoaiei.
Conform Anuarului Bucureșcilor intre 1885 si
1895 la adresa din Intrarea Valter Mărăcineanu Nr. 4, colt cu Str. Brezoianu au
locuit George Meitani si Gheorghe G. Meitani amândoi avocați. Bănuiesc ca este
unul si același. De asemenea Stefan Meitani, avocat probabil fiul acestuia.
Cei doi Meitani, amândoi avocați au avut
diferite funcții importante atât in viața publica cat si in cea financiară. George
Meitani a fost membru al Senatului, membru In Consiliul de Administrație la
"Regia Monopolului Tutunurilor si Sarei", membru in Consiliul de Administrație
la "Creditul Financiar Urban", membru in Consiliul Comunal, Primăria
Comunei Bucureșci, In Consiliul de Administrație la "Direcțiunea Generala
a Monopolurilor statului", avocat de district Ilfov, avocat "Eforia
spitalelor civile" , Profesor de drept civil, Str. Gloriei 5 Școala
superioara de Științe de Stat ; Stefan
Meitani, advocat, profesor de origina si drept internațional "Școala
Superioara de Științe de Stat", membru in Adunarea Deputaților.
Cei doi Meitani George si Stefan, se pare ca
au avut un birou de avocatura pe Str. Frumoasa Nr. 25/35.
Așa după cum am menționat noul Palat al
Prefecturii Politiei Capitalei clădit in 1935 prin stăruința subsecretarului de
stat G. Marinescu a păstrat in structura lui o parte din vechia clădire a
Baronului Stefan Meitani.
~~~---~~~
Vreau cu această ocazie sa stabilesc o data
pentru totdeauna controversa care înconjoară fotografiile luate de Ludwig Angerer, reprezentând Casa Meitani. Una dintre
fotografii îl arata pe Generalul Johann Coronini-Cronberg
in fata casei Meitani împreună cu trupele. Anul fotografiei este 1854.
După unele opinii fotografia
nu poate fi din acel an deoarece Ludwig Angerer părăsise
deja Bucureștiul. Total fals. Conform biografiei oficiale Angerer se afla in București intre 1854-1857.
Armata austriaca se retrage din Valahia In martie 1857. Deci Angerer se afla in
București la „data fotografiei”.
Războiul Crimeii s-a terminat in martie 1856 si
anumite întrebări se pun in legătură cu prezenta lui Johann
Coronini-Cronberg in București in acel an. Nicolae
Iorga in "Conflictul militar austro-rus în 1854-56 - după un martur
austriac", ne descrie sosirea lui Coronini in București in cel puțin
doua ocazii: in (ianuarie), iulie si decembrie 1856. (Vezi mai jos Fig. 05). (si 30 ianuarie, februarie, 19 iulie, 1856). Pe
20 mai 1857 începe evacuarea trupelor austriece dar Coronini, mai rămâne in
zona "din motive politice".
Se pare ca relația lui
Johann Coronini-Cronberg cu Ludwig
Angerer, a fost mult mai laborioasa decât se bănuiește. Se pare ca
"fotograful amator" îl însoțește pe general in călătoriile lui in
Principatele Romane si in mai multe ocazii este rugat sa imortalizeze anumite
evenimente. O astfel de ocazie a fost vizita la Mânăstirea de la Curtea de Argeș.
Angerer este pus sa fotografieze cu de amănuntul întregul edificiu. Au fost
distribuite copii ale albumului una dintre ele ajungând la "Comisia
Monumentelor Istorice" din Viena.
Deci este foarte plauzibil ca fotografiile sa
fie luate in 1856, iulie sau decembrie, date la care Angerer si Coronini-Cronberg au fost in București in același timp. Este foarte posibil, dar puțin probabil ca
fotografia sa fie luata la începutul anului 1857.
~~~---~~~
O alta versiune a
evenimentelor, puțin diferita o găsim in "Din Bucureștii de altădată"
a lui George Potra
O figura interesanta la sfârșitul
sec. XVIII este doctorul Ioan Rasti, care profesează medicina in București, are
o faima medicala foarte prețuită si face treburi bune cu clienții săi. El cumpărase
de la cunoscutul
bancher bucureștean
Meitani o casa cu loc întins in spate, situata pe Podul Mogoșoaiei, (unde este astăzi
Miliția Capitalei), pe care mai târziu o împart urmașii săi. Catinca,
Marghioala si caminarul Iordache Rasti.
Proprietatea bancherului
Meitani, din care doctorul Rasti cumpără o parte, se afla pe un loc domnesc,
care se întindea pe stânga Dâmboviței, intre biserica Zlatari si Sărindar iar
spre răsărit pana unde vor fi mai târziu zidurile mânăstirii Colței. Matei
Basarab dăruiește acest loc rudei sale, Elina, fiica domnitorului Radu Șerban, căsătorită
cu postelnicul Constantin Cantacuzino la 1641.
Ea împărți locul dăruit
de Matei Voda intre copiii săi: partea din fata bisericii ZIatari, pana in jos
la malul Dâmboviței îl dărui Ilincăi, căsătorită cu Vintilă Corbeanu, biv vel
ban.
Zestrea marelui ban Vintilă
Corbeanu ajunsese către sfârșitul veacului al XVIII-lea in mana bancherului
Meitani, din care acesta vânduse o parte doctorului Rasti si care face obiectul
împărțirii din 1834. Se pare ca acest loc a trecut de la Corbeanca sau de la urmașul
sau, mai întâi in mana lui Alecu Filipescu căminar, de unde-l cumpără Meitani.
El vânduse numai o parte doctorului Rasti, fiindcă cealaltă parte se delimitează
la 13 septembrie 1834 cu împărțirile făcute in clironomia doctorului.
~~~---~~~
Ași Vrea sa abordez un
alt subiect legat de tatăl Baronului
Meitani, Panu Meitani. Dar mai tarziu
~~~---~~~
Bibliografie:
V. George, D. Florescu - "Alaiul înmormântării
lui Alexandru N. Suțu Voevod la 20 ianuarie, București 1932")
Gazeta Municipală Organ săptămânal de informație și critică
edilitară, 08, nr. 360, 12 februarie 1939
Revista "Libertatea" 5 decembrie
1934; Constantin Gane: "Acum o suta de ani"
Nicolae Iorga - "Conflictul
militar austro-rus în 1854-56 - după un martur austriac", 1937
Nicolae Iorga - "Istoria Bucureștilor”
Nicolae Iorga - "Istoria Romanilor prin
calatori", 1929
„Bucarest et ses environs”, 1928
Frederic Dame - "Bucarest en 1906",
1907
George Potra - "Din Bucureștii de
altădată", 1981
.jpg)
