| Subiect: | Muzeul Simu | Autor: | Cornel Dusescu | |
| Perioada: | 1934 | Foto: | Ilustraţiunea română | |
| Localizare: | Blvd. Tache Ionescu Nr. 9 | Contributii: | Tache Soroceanu | |
| . |
Sfirsitul articolului este profetic......."Nu-mi vine sa cred ca, se vor pierde, odata, amintirile unei vieti asa de bogate."
O vizita la Muzeul Simu, De vorba cu ctitorul sau
Acum, când afara stapaneste primavara si lumea se indreapta, bucuroasa in ore de recreatie spre locuri insorite de plimbare, totusi, când portile grele ale Muzeului Simu sunt deschise, vizitatorii populeaza in numar mare salile comorilor de arta. Este poate singurul muzeu din Bucuresti, unde afluenta publicului rämâne aceiasi in orice anotimp. Nu se gaseste oare pe peretii asa de bogat impodobiti tot ce natura ne poate oferi ochilor si sufletului, si primavara cu fiorul nou de viata, si vara, si toamna, si iarna, si cite le-a orânduit frumos Dunmezeu in lume ? In arta nu se afla oare incantarea cea fara de moarte, bucuria si inältarea dincolo de timp, in eternitate ?
Muzeul Simu in deosebi se gäseste pe o linie de prestigiu aproape unica, in tara româneasca. Poate unde ideia infiintarii lui a pornit de mult, in vremuri când se gândea si se facea asa de putin pentru arta in tara tuturor inceputurilor ; poste unde existenta lui se contopeste cu viata nobila si plina a fondatorului. Muzeul Simu a insemnat totdeauna colectia de arta, aleasa, si orânduita, cu grijä, si gust, precum a insemnat si existenta unui mecena de o tinuta sortitâ istoriei.
Muzeul a inceput sä, se infaptuiasca acum vreo trei decenii, pornind dela un gind de colectie particulara, care, marindu-se mult, a trecut in cladirea de adevdrat addpost de arta din strada Mercur si sfirsind prin a fi daruit statului in anul 1927, intr-un cadru de sumbra solemnitate. "Considerdnd ziua de azi ca una din cele mai fericite ale vietii mele" rasuna glasul lui Anastase Simu, miscat, atunci când facea marea danie neamului românesc. Simplu, fapta numai vorbind, asa cum a inteles si a facut totdeauna.
Colectiile Simu rasfrang manifestarile artei din a doua jumatate a secolului trecut. Dupa pictura si sculptura româneasca care deschid muzeul, urmeaza pictura si sculptura francezä, germana, elvetiana, belgianä, italiana, norvegiana, ungara, polona, rusa. Si in fiecare reprezentare de arta a unei tari se gdsesc bucati de valoare, care nici n-au nevoe totdeauna sá fie numeroase pentru a intreprinde calauzirea privitorului dornic de cunoastere culturala si de initiere in frumos. In afara, de arta româneasca, care era si firesc sa fie bine reprezentatä, cuprinzand unele din cele mai de pret opere ale lui Grigerewu, Luchian, Andreescu, Mirea ; dintre tarile straine Franta ocupa locul intâiu in privinta numarului si a calitätii. Dela intrare te primeste bustul lui Anastase Simu, cu privirea adânca, cu trasaturi de aristocrat, opera minunat cizelata de Antoine Bourdelle. Iar de cealalta parte, in fund, se ridica gratios, ca o serpuire de patima: "Fructul" al aceluiasi mare sculptor. Sunt prezenti apoi toti gloriosii pictori ai impresionismului, printre ale caror opere sträluceste in culori metalice "Silueta de femie" a lui Claude Monet si "Compartimentul de clasa III" al lui Honoré Daumier. Este destul sa citezi doua bucati, ca sä-ti dai seama, de insemndtatea colectiei si priceperea celui ce s-a straduit pentru ea. Aici nu intreprindem trecerea in revistd a operelor muzeului, pentruca ar trebui sä ne oprim la fiecare bucata.
De multe ori, vizitând muzeul pentru a revedea frumuseti de neuitat, intalnesti in lumina de aur a sälilor silueta amfitrionului, care tine sä stea in atiele de primire, gata sa dea explicatii, cu o bunavointa fermecatoare. Anii nu i-au luat nimic din vioiciunea spiritului. Cu aceiasi voce calda infierbântata pe alocuri, Anastase Simu povesteste fapte si intamplari, desvalue lumea in care a trait, dusä parca de mult si pentru care a ramas dinsul strajer al amintirilor.
Durerea pe care a incercat-o in ultimul timp e coplesitoare, peste puterile omenesti; tovarasa unei vieti intregi, sfatuitoarea de fiecare zi, care 1-a ajutat in marea opera, intreprinsa l-a läsat dintr-o data singur. A ramas doar in marmora lui Bourdelle, in viata artei, inaltata, parca intr-o luminä de primavara.
Un val cernit si flori proaspete stau pe soclu. E tacere in muzeu. Lumea nu calca in incaperi reci, oficiale, ci intr-o casä de om. Cu greu prind a inchega intrebarile.
-La care opera tineti mai mult din toate?
-Imposibil de raspuns, dar nu... e foarte usor... iat-o..... si mâna se indreapta spre marmora lui Bourdelle: bustul Elenei Simu...
-Cum v-a venit ideia muzeului?
-De mult, din anii de invätatura am avut dragoste pentru frumos. Am colindat muzee multe; am intarziat in Italia, si m-am uitat pe salile Luvrului ale Luxemburgului. Din muzee si colectii particulare celebre am ajuns in expozitii, in atelierele artistilor la negustorii de tablouri. M-am initiat si mi-am facut sumedenie de prietenii. Incet, incet, colectia a prins sa se injghebeze. Fiecare tablou a insemnat o parte din viata mea; cite asteptari infrigurate, cite emotii pina la obtinerea uniei opere! Voiam sä las de pe atunci colectia, statului, care sa o adaposteasca intr-un muzeu. Dar m-am gandit ca, tot e mai bine ca mana si sufletul meu sâ orinduiasca toate. Si atunci a lust fiinta cladirea pe care o stii. Colectia in decursul anilor s-a marit enorm - primesc acum mereu donatii - spatiul insa nu mai este suficient nici aici.
-Ati fast prietenul lui Antoine Bourdelle, trebuie sa aveti multe amintiri despre dinsul?
-Da, trei ani am stat impreuna la Paris, in afarâ de alte dati in care l-am vasut si m-am bucurat, de fiermecatoarea lui personalitate. Era un artist cu o vasta cultura, un sculptor pe cit de genial pe atat de constiincios. Staruia multt la opera, sedinte dupa sedinte se succedau pana cind chipul modelului mai ales sufletul lui trecea in materia bronzului, ori a marmorei. Inca poate nu ne dam seama, de geniul lui; e prea contemporan; artisti ca dinsul hotarnicesc istoria civilizatiei.
-Am cunoscut si pe Rodin. I-am vorbit despre colectia mea si intr-o zi i-am aratat catalogul muzeului in care era scris si despre opera lui. Parca-1 vad; s'a luminat fata: "Ati pus in pämantul tarii dv. o buna samânta care nu se poste sa nu dea roade"
-Ce mare pictor a fost Eduard von Ghebhardt! L-am vizitat la Darmstadt in atelierul lui, de unde am bucata aceasta pe care ti-am arat cu mândrie. Ce stiinta in zugravirea chipului omenesc, ce patrundere psihologica, ce armonie perfecta in ansamblurile sale din biserica din Düsseldorf! E o opera, gigantica, cu sute de scene, cu mii de personagii, cum putine s-au facut vreodata.
-Dar dintre cei de astazi pe cine-l pretuiti mai mult?
-Iarasi greu de raspuns, dar pentruca predilectia mea merge catre portret, iti voi spune ca Pierre Laurent a fost un mare pictor al omului. A murit si el anul trecut.
Convorbirea cu Anastase Simu e o nesfarsita incintare. Ce viu si expresiv descrie toate, cum inca se entuziasmeaza de lucruri si de fapte!
Nu-mi vine sa cred ca, se vor pierde, odata, amintirile unei vieti asa de bogate.
Nu-mi vine sa cred ca, se vor pierde, odata, amintirile unei vieti asa de bogate.
Tache Soroceanu
No comments:
Post a Comment