Once Upon A Time in Bucharest

Wednesday, 3 January 2024

Casa Meitani

Subiect:	Casa Meitani	Autor:	Cornel D.
Perioada:	1825-1935	Foto:	Diverse
Adresa:	Calea Victoriei Nr. 19.	Contributii:
.

Proprietatea pe care mai târziu se va construi Casa Baronului George Meitani a făcut parte inițial din averile printului Șerban Cantacuzino. Acesta proprietate a fost data drept zestre fiicei sale Elena.

Pe la sfârșitul veacului XVIII-lea, locul apare sa fie in stăpânirea Banului Dumitrache Racoviță, nepotul fetei lui Mihail Cantacuzino Spătarul.

Clădirea care se afla pe proprietatea Banului Racoviță data, după unele marturii dinainte de 1758.

In timpul ocupației rusești a Bucureștiului din 1806, Feldmareșalul Prinț Prozorowski înființează in București un „Comitet al Poliției”, folosind vechia clădire de pe proprietatea Banului Racoviță drept reședință a noii instituții.

Se pare ca doi ani mai târziu in jur de 1808 clădirea este distrusă in urma unui incendiu si locul rămâne in ruină pentru un număr de ani. In 1821, anul in care moare Alexandru Suțu, locul cu ruina casei Racoviță este menționat: "alaiul înmormântării lui Alexandru Suțu se oprește „la poarta caselor răposatului ban Racoviță, cele arse”. (V. George, D. Florescu - "Alaiul înmormântării lui Alexandru N. Suțu Voevod la 20 ianuarie, București 1932").

Un an mai târziu in 1822, locul trece în stăpânirea lui George Meitani, stabilit in tara pe la 1810. Acesta ridica in 1825 clădirea cunoscuta sub numele de Casa Meitani si care mai târziu va deveni "Prefectura Politiei"

Proprietatea Baronului Meitani se întindea de la Podul Mogoșoaiei(Calea Victoriei de astăzi) si pana in malul Dâmboviței, coborând într-o panta domoală. Dâmbovița nu era încă sistematizata si in acel loc forma o buclă. Intre proprietate si ap se găsea Ulița Târgu Cucului care cobora pe lângă vechia albie a Dâmboviței. Aceasta va deveni, mai târziu, Str. Belvedere(Str. Domnita Anastasia de astăzi).

Proprietatea se învecina la sud cu vechiul Han Damaris, care mai târziu se transforma in Hotel de France/Victoria.

Casa avea propria capela folosita pentru slujbele si rugăciunile de duminica.

Urmează povestea Baronului George Meitani. (Gazeta Municipală Organ săptămânal de informație și critică edilitară, 08, nr. 360, 12 februarie 1939 si Revista "Libertatea" 5 decembrie 1934; Constantin Gane: "Acum o suta de ani")

Baronul Meitani era de neam "cuțovlah". A primit titlul de Baron la Viena fiind acordat de Împăratul Francisc I. care îl si numește Consul al Austriei la București. Mai târziu rămâne definitiv Tara Românească, se căsătorește si înființează prima banca din București, care își avea sediul in apropierea Bisericii Stavropoleos, si deschide doua sucursale in Livorno si Marsilia. In același timp ia in arenda toate "vămile" si "salinele" plătind visteriei Munteniei 1.750.000 lei arenda anuala. Suma reprezenta cam 2 treimi din bugetul tarii. In același timp corăbiile lui făceau negoț pe Marea Neagra si Mediterana si in porturile dunărene.

Baronul Meitani a fost ginerele ultimului Voevod fanariot, Mihai Suțu, căsătorindu-se cu fiica acestuia Domnita Ralu pe la 1828. Aceasta era "o fata frumoasa, deșteaptă si muzicantă care locuia la Brașov cu mama ei, văduvă, Doamna Eufrosina Suțu, născută Kallimaki."

"Baronul, care era bancher avea o avere deosebit de vasta. Acesta își aduce soția si soacra la București, locuind cu toții într-o casa pe Podul Mogoșoaiei, care mai târziu a devenit Prefectura Politiei. Fosta Doamna a Tarii Romanești, primea acum in saloanele de sus a acelei case pe boierii care in amintirea unui trecut "cu totul trecut, veneau sa-i sărute simandicoasa mana"".

Fericirea nu a ținut mult in noua locuință, povestește mai departe cronica. "Întâmplând-se ocupația ruseasca Generalul Kisseleff alege etajul de sus din casa Baronului Meitani ca reședință întrucât era cea mai frumoasa din București, așa cum arata si regretatul D. Caselli in studiul "Curtea Domneasca de pe Podul Mogoșoaiei" Publicat in "Gazeta Municipala" Nr.225/1936. Baronul si soția sa au fost nevoiți sa se restrângă in odăile dela parter, cele in rând cu strada.

Pe lângă dispoziția marilor saloane de sus, ceea ce a atras pe generalul rus a fost si mobilierul.

Din alta sursa (o relatare a răposatei doamne Kretzulescu, moarta la 100 de ani, fosta soacra a lui Alex. Lahovari) a rămas o descriere a acestui mobilier, asupra traiului ce ducea baronul, a recepțiilor ce dădea in aceasta casă.

Ea mai avea, Pe locul unde sunt azi Galeriile Lafayette, o capela unde credincioșii boieri de pe atunci, veneau sa se închine duminica. In spate se afla un parc care cobora la vale pana la Dâmbovița, care avea o bucla chiar pe traseu străzii Belvedere de mai târziu.

Pe la 1910 Doamna Crețulescu povestea cum își aducea aminte fetița de 10-12 ani fiind, ca baronul Meitani dădea pe lângă recepții pentru oameni mari si baluri de copii, unde poftită se amuzase foarte bine.

O alta atracție a locuinței era mobilierul. Baronul posedând o flota proprie pentru comerț, avea pe lângă "Casa de Banca" din București(prima banca din tara Românească) si sucursale la Livorno si Marsilia. Mobila a fost adusa din Franța, pe drumul Mediteranei si Mării negre si pe Dunăre pana la Giurgiu.

In jur de 1826 Baronul Meitani era implicat in repararea(pietruirea) străzilor; Podul Calicilor, Podul Belicului. Se ocupa de asemenea cu zărăfia(cămătăria). Dar cel mai lucrativ era negoțul, mai ale cel cu Turcia.

Curiozitatea consta in aceea ca pana atunci la București lumea avea mobila orientala, cu jilțuri, divane, covoare, mese si scaune scunde, in timp ce mobila adusa de baron in casele din Podul Mogoșoaiei era după moda occidentala. Toate încăperile erau mobilate in stil Ludovic XVI, Empire, restaurație, cu covoare de Abusson, tapițerii de Gobelins si Beauvais. Nenumărate tablouri de preț împodobeau pereții, iar tavanul si pereții erau pictați de maeștri aduși din Italia.

Pe 13 septembrie 1834 Meitani vinde o parte din proprietate doctorului Rasti; partea din est a proprietății cate se afla pe Uita Târgul Cucului(viitoare strada Belvedere) aflata pe malul stâng al Dâmboviței.

Fosta reședință a Baronului Meitani A suferit in timp câteva transformări si reparații. In jur de 1861 „aripile” casei au fost mărite după cum se vede in fotografia lui Moritz Benedict Baer. In 1924 au avut de asemenea loc renovări si reparații extensive.

Noua clădire a prefecturii ridicata in 1935 a păstrat intacta scara de marmora de la intrare, precum si picturile din Hall-ul de sus.

Nu am descoperit nici un document despre falimentul băncii Baronului Meitani. De asemenea Baronul Meitani nu a avut nici un frate dar a avut un băiat George

Fiul Baronului Meitani, G. Meitani se muta in casele ce formau coltul opus, in diagonala, cu fostul Minister al Apărării Naționale in Str. Walter(Valter) Mărăcineanu. Adresa menționată este Str. Brezoianu Nr. 40(42), vis-a-vis de Biserica Brezoianu, astăzi dispărută. Aceste case au fost refăcute si mai târziu au locuit aici Profesorul George Meitani si băiatul său Conferențiarul S. Meitani.

Istoria se repeta, si in aceste case ale urmașilor lui Meitani, intre 1916 si 1918 își stabilește reședința Mareșalul Mackensen așa după cum intre 1830 si 1832 Generalul Kisseleff locuise in casele strămoșului lor din Podul Mogoșoaiei.

Conform Anuarului Bucureșcilor intre 1885 si 1895 la adresa din Intrarea Valter Mărăcineanu Nr. 4, colt cu Str. Brezoianu au locuit George Meitani si Gheorghe G. Meitani amândoi avocați. Bănuiesc ca este unul si același. De asemenea Stefan Meitani, avocat probabil fiul acestuia.

Cei doi Meitani, amândoi avocați au avut diferite funcții importante atât in viața publica cat si in cea financiară. George Meitani a fost membru al Senatului, membru In Consiliul de Administrație la "Regia Monopolului Tutunurilor si Sarei", membru in Consiliul de Administrație la "Creditul Financiar Urban", membru in Consiliul Comunal, Primăria Comunei Bucureșci, In Consiliul de Administrație la "Direcțiunea Generala a Monopolurilor statului", avocat de district Ilfov, avocat "Eforia spitalelor civile" , Profesor de drept civil, Str. Gloriei 5 Școala superioara de Științe de Stat ; Stefan Meitani, advocat, profesor de origina si drept internațional "Școala Superioara de Științe de Stat", membru in Adunarea Deputaților.

Cei doi Meitani George si Stefan, se pare ca au avut un birou de avocatura pe Str. Frumoasa Nr. 25/35.

Așa după cum am menționat noul Palat al Prefecturii Politiei Capitalei clădit in 1935 prin stăruința subsecretarului de stat G. Marinescu a păstrat in structura lui o parte din vechia clădire a Baronului Stefan Meitani.

~~~---~~~

Vreau cu această ocazie sa stabilesc o data pentru totdeauna controversa care înconjoară fotografiile luate de Ludwig Angerer, reprezentând Casa Meitani. Una dintre fotografii îl arata pe Generalul Johann Coronini-Cronberg in fata casei Meitani împreună cu trupele. Anul fotografiei este 1854.

După unele opinii fotografia nu poate fi din acel an deoarece Ludwig Angerer părăsise deja Bucureștiul. Total fals. Conform biografiei oficiale Angerer se afla in București intre 1854-1857. Armata austriaca se retrage din Valahia In martie 1857. Deci Angerer se afla in București la „data fotografiei”.

Războiul Crimeii s-a terminat in martie 1856 si anumite întrebări se pun in legătură cu prezenta lui Johann Coronini-Cronberg in București in acel an. Nicolae Iorga in "Conflictul militar austro-rus în 1854-56 - după un martur austriac", ne descrie sosirea lui Coronini in București in cel puțin doua ocazii: in (ianuarie), iulie si decembrie 1856. (Vezi mai jos Fig. 05). (si 30 ianuarie, februarie, 19 iulie, 1856). Pe 20 mai 1857 începe evacuarea trupelor austriece dar Coronini, mai rămâne in zona "din motive politice".

Se pare ca relația lui Johann Coronini-Cronberg cu Ludwig Angerer, a fost mult mai laborioasa decât se bănuiește. Se pare ca "fotograful amator" îl însoțește pe general in călătoriile lui in Principatele Romane si in mai multe ocazii este rugat sa imortalizeze anumite evenimente. O astfel de ocazie a fost vizita la Mânăstirea de la Curtea de Argeș. Angerer este pus sa fotografieze cu de amănuntul întregul edificiu. Au fost distribuite copii ale albumului una dintre ele ajungând la "Comisia Monumentelor Istorice" din Viena.

Deci este foarte plauzibil ca fotografiile sa fie luate in 1856, iulie sau decembrie, date la care Angerer si Coronini-Cronberg au fost in București in același timp. Este foarte posibil, dar puțin probabil ca fotografia sa fie luata la începutul anului 1857.

~~~---~~~

O alta versiune a evenimentelor, puțin diferita o găsim in "Din Bucureștii de altădată" a lui George Potra

O figura interesanta la sfârșitul sec. XVIII este doctorul Ioan Rasti, care profesează medicina in București, are o faima medicala foarte prețuită si face treburi bune cu clienții săi. El cumpărase de la cunoscutul

bancher bucureștean Meitani o casa cu loc întins in spate, situata pe Podul Mogoșoaiei, (unde este astăzi Miliția Capitalei), pe care mai târziu o împart urmașii săi. Catinca, Marghioala si caminarul Iordache Rasti.

Proprietatea bancherului Meitani, din care doctorul Rasti cumpără o parte, se afla pe un loc domnesc, care se întindea pe stânga Dâmboviței, intre biserica Zlatari si Sărindar iar spre răsărit pana unde vor fi mai târziu zidurile mânăstirii Colței. Matei Basarab dăruiește acest loc rudei sale, Elina, fiica domnitorului Radu Șerban, căsătorită cu postelnicul Constantin Cantacuzino la 1641.

Ea împărți locul dăruit de Matei Voda intre copiii săi: partea din fata bisericii ZIatari, pana in jos la malul Dâmboviței îl dărui Ilincăi, căsătorită cu Vintilă Corbeanu, biv vel ban.

Zestrea marelui ban Vintilă Corbeanu ajunsese către sfârșitul veacului al XVIII-lea in mana bancherului Meitani, din care acesta vânduse o parte doctorului Rasti si care face obiectul împărțirii din 1834. Se pare ca acest loc a trecut de la Corbeanca sau de la urmașul sau, mai întâi in mana lui Alecu Filipescu căminar, de unde-l cumpără Meitani. El vânduse numai o parte doctorului Rasti, fiindcă cealaltă parte se delimitează la 13 septembrie 1834 cu împărțirile făcute in clironomia doctorului.

~~~---~~~

Ași Vrea sa abordez un alt subiect legat de tatăl Baronului Meitani, Panu Meitani. Dar mai tarziu

~~~---~~~

Bibliografie:

V. George, D. Florescu - "Alaiul înmormântării lui Alexandru N. Suțu Voevod la 20 ianuarie, București 1932")

Gazeta Municipală Organ săptămânal de informație și critică edilitară, 08, nr. 360, 12 februarie 1939

Revista "Libertatea" 5 decembrie 1934; Constantin Gane: "Acum o suta de ani"

Nicolae Iorga - "Conflictul militar austro-rus în 1854-56 - după un martur austriac", 1937

Nicolae Iorga - "Istoria Bucureștilor”

Nicolae Iorga - "Istoria Romanilor prin calatori", 1929

„Bucarest et ses environs”, 1928

Frederic Dame - "Bucarest en 1906", 1907

George Potra - "Din Bucureștii de altădată", 1981

~~~---~~~

Links:
Casele Racoviţă-Meitani
Casele Racoviţă-Meitani II
Sediul Prefecturii Poliţiei Capitalei
Armyuser
Calea Victoriei no. 19-21

1849 - Casa Meitani

Casa si proprietatea Meitani la 1852.

Casa Meitani 1896

Casa Meitani 1911

Casa Meitani 1921

Angerer, Ludwig 1856 Comandamentul Armatei

1861 Prefectura Poliţiei în casa Meitani dupa renovarile din 1860. Foto: Moritz Benedict Baer

1902 Prefectura Politiei

1910

1917 Casa Stefan Meitani, rechizitionata de maresalul Mackensen. Intrarea Valter Maracineanu Nr. 4

1920 Politia Capitalei (Prefectura)

1924-25 Casa Meitani în reconstructie. (Extinderea Casei Meitani)

1925

1930

1936 Casa Stefan Meitani, Intrarea Valter Maracineanu Nr. 4 colt cu Str. Brezoianu.

1937 Noua Prefectura a Politiei

1939 Noua Prefectura a Politiei

Nicolae Iorga in "Conflictul militar austro-rus în 1854-56 - după un martur austriac", ne descrie sosirea lui Coronini in Bucuresti in trei ocazii: in ianuarie, iulie si decembrie 1856.

Casa George si Stefan Meitani 1895, Intrarea Valter Maracineanu Nr. 4

Casa George si Stefan Meitani 1899, Intrarea Valter Maracineanu Nr. 4

Casa George si Stefan Meitani 1911, Intrarea Valter Maracineanu Nr. 4

Multumim pentru vizita!

Thursday, 30 November 2023

Poșta Veche

Subiect:	Poșta de Trăsuri, Poșta Românească	Autor:	Le Meteque
Perioada:	1833?-1867	Foto:	Diverse
Localizare:	Str. Poșta Veche	Contributii:
.

Nu cu mult timp in urma am urmărit o postare pe Facebook, in care se duceau discuții despre una dintre clădirile vechi din Strada Nicolae Golescu Nr. 4/6. Se pornește de la premisa (total falsa in umila mea opinie) ca in aceasta clădire a funcționat Posta Veche. Nimic nu poate fi mai departe de adevăr.

Dar mai întâi o mica doza de istoriei a poștei.

Sfârșitul sec. al XVIII-lea si începutul sec. al XIX-lea au fost o perioada istorica tulbure pentru Țările Române, unde funcționau pana la începutul secolului al XIX-lea și serviciile poștale ale Austriei și Rusiei. Cea mai veche ștampilă cunoscută a poștei austriece în Țara Românească datează din anul 1811 și poartă inscripția „BUKAREST IN DER WALACHEY”, iar în Moldova este cunoscută din al doilea deceniu al secolului al al XIX-lea ștampila cu inscripția „MOLDAU”.

Poșta imperială rusă și-a început activitatea în Principatele Române în urma tratatului de la Kuciuc Kainargi din 21 iulie 1774, care a încheiat războiul ruso-turc din 1768-1774.

Pe 7 Mai 1828, rușii declarară război turcilor și armatele lor cuprinzând Moldova și Muntenia si iau în stăpânire administrația țărilor și ca atare și exploatarea serviciului poștal. Kiseleff se ocupă de organizarea poștei si la 25 Aprilie 1830 publică o licitație pentru darea în antrepriză a poștelor, pe termen de trei ani, începând cu 1 August al acelui an.

„La licitația ținută în Muntenia, poștele se adjudecară asupra Baronului Hristofor Sachelarie, iar contractul aflător în dosarele din 1830, ale Divanului săvârșitor (Arhivele Statului), conține următoarele condițiuni principale: antreprenorul se obligă a avea 3.228 cai în bună stare pentru transportul curierilor și călătorilor.”

„La Maiu 1832, antreprenorul Sachelarie făcu o propunere pentru înființarea unui serviciu de diligențe, cu plecarea de două ori pe săptămână, din București la Craiova, Câineni, Brăila, Galați și Focșani. Diligențele trebuiau să fie trăsuri suspendate, având șase locuri și urmau să transporte călători, bagaje, corespondențe, trimiteri de bani și pachete, toate cu taxe fixe."

Directiva Sfatul Administrativ din Iunie 1833 pentru localul poștelor; acestea se compuneau din :

O casa țărănească cu prispa, având doua odăi, una pentru musafiri i una pentru căpitanul poștei ;

Un grajd încăpător pentru caii orânduiți si cu o rezerva de a treia parte, așa, ca daca la un releu era fixat un număr de 20 cai, grajdul trebuia făcut pentru 30 cai ;

Doua bordeie mari cu vatra intrinsece, pentru locuința surugiilor ;

Un bordeiu cu vatra pentru rotari si darvari, cu șopron, învelit dinainte, sub care urma sa lucreze rotarii ;

O jicnita încăpătoare, bine învelită si lipita, in care sa se pună proviziile necesare cailor ;

Un obor de gard, servind ca fânărie, si

O curte împrejurul clădirilor, cu doua porți de lați fără streașină.

In ,,Anuarul Principatului tarii Românești", pe anul 1842 găsim următoarele:

Poștele țineau de Departamentul din Nauntru, Secția III-a, care avea ca atribuțiuni: lucrarea statisticii tării, actele civile pentru înmulțirea sau împărțirea populațiunii, administrația poștelor, corespondenta, scoalele, eforia spitalelor si alte așezăminte publice.

Direcțiunea si casa poștelor se aflau instalate pe strada din dosul Ateneului, pe la începutul caii Dorobanților, fosta Ulița Herăstrău(Str. George Enescu de astăzi colt cu Nicolae Golescu). Str. Nicolae Golescu de astăzi a purtat inițial numele de Ulița Posta Veche si mai târziu Str. Posta-Veche.

„Posta veche” a primit aceasta denumire mult mai târziu, odată cu mutarea poștei centrale într-o clădire noua. La vremea când funcționa era numita „Posta Românească” sau „Posta de Trăsuri”.

Nu am găsit informații specifice despre anul in care si-a început activitatea dar bănuiesc ca a fost in jur de 1932-33. Citind Directiva Sfatul Administrativ din Iunie 1833 care impunea anumiți parametri pentru localul poștelor si analizând planurile Rudolf Artur Borroczyn din 1846 si 1852 si „Plan der Stadt Bukurest” din 1856 vedem ca locul unde se afla Posta Veche îndeplinește toate condițiile necesare impuse de „Directiva Sfatul Administrativ din Iunie 1833 pentru localul poștelor”(vezi mai sus).

Pentru a ne face o idee despre așezarea si suprafața locului unde se afla Posta veche putem analiza Planul Rudolf Arthur Borroczyn din 1846 si Plan der Stadt Bukurest din 1856. Ca suprafață proprietatea se întindea de la intersecția străzilor George Enescu de astăzi colt cu Nicolae Golescu si mergea spre est pana la Str. Pitar Moși de astăzi(aproape de biserica cu același nume). Spre sud se întindea pana la sud de Str. Pictor Verona(strada care nu exista la acea vreme). Mai mult de jumătatea din suprafață o ocupa „Gradina Poștei”.

Posta Românească sau „Posta de trăsuri” a funcționat in acest loc pana in anul 1867, an in care a fost mutata la noua adresa din Str. Doamnei Nr. 11 la intersecta cu Str. Vestei(viitoarea Str. Ion Ghica), unde ocupă una dintre casele familiei Bărcănescu. Aici a operat Localul Direcției Generale a Poștelor a in care a fost mutata in noua clădire a Palatului Poștelor din Calea Victoriei.

După 1900 clădirile din Str. Doamnei sunt demolate pentru largi intersecția cu Str. Vestei. În locul Poștei Centrale din str. Doamnei nr. 11, de la demolarea acestui local și până la construirea noului palat al Bursei a funcționat grădina de vară Basilescu, una dintre nenumăratele grădini din București care prezentau spectacole de cinema in timpul verii.

Mitică Georgescu om de afaceri si comersant a fost implicat la începutul sec. XX in diferite "antreprize" teatrale si cinematografice. În 1905 a deschis Parcul Bazilescu, cu primul cinematograf gratuit, pe locul rămas viran în urma dărâmării Palatului Poștelor din str. Doamnei.

Cat despre noul local al Poștei din Calea Victoriei aflam următoarele:

„In privința localului, si intru cat Direcțiunea generala, precum si cele doua oficii centrale de posta si telegraf se găseau instalate in strada Doamnei, colt, cu strada Vestei, intr-un local vechiu, ruinat, igrasios si devenit neîncăpător prin desvoltarea traficului si prin înființarea de noi ramuri de serviciu, directorul Suțu, cu adresa No. 17.027 din 27/V1I/1890 9' supune cazul ministrului de interne, Generalul G. Manu, care pune următoarea rezoluție:

1. sa se facă un proiect de lege pentru construirea unui palat, care se va prezenta Corpurilor legiuitoare in sesiunea ce va urma.

2. Locul pe care se va construi sa fie acelas, cu exproprieri pana in bulevard si strada Academiei.

Cum însă pentru exproprierea clădirilor dimprejurul vechiului local se cerea aproape un milion de lei, construirea unui palat al poștelor si telegrafelor pe un loc ce se va hotărî in urma.

Pentru locul necesar acestui palat sa ales la început locul de lângă Imprimeria Statului, bulevard si cheiul Dâmboviței, insa cum aci era vorba sa se construiască palatul Camerei, sa ales definitiv locul din calea Victoriei, stradele Carol si Stavropoleos.”

Construcția si mai ales finisarea Palatului Poștelor a fost tergiversata, mai ales datorita lipsei de fonduri.

„Noul director al Poștelor Mihail Ghica, numit, pe ziua de 27 Aprilie 1899, stăruie si obține, la 3 Maiu 1899, un credit extraordinar de 209.227 lei, 50 bani, pentru instalarea Luminei electrice si a ascensoarelor, iar prin legea dela 2 Iulie acelas an deschiderea unui alt credit de 1.191.227 lei, pentru efectuarea lucrărilor de amenajare, instalații de lumina, pentru aparatele, instrumentele, mașinile, materialele si lucrările necesare instalațiunilor speciale de telegraf, telefon si posta, precum si pentru confecționarea mobilierului necesar.

Directorul Mihail Ghica reușește ca, pe la Octomvrie 1899, sa mute in noul palat divizia tehnica si a contabilității, si la Aprilie 1900 celelalte divizii si servicii ale Administrațiunii centrale, si nu mult după aceasta si oficiile centrale, poștal, telegrafic si telefonic.”

==~~==~~==

În luna august 1841, în Țara Românească s-au introdus trăsurile numite „brașovence” pe rutele spre Brăila, Giurgiu, Câineni și Focșani.

În 1846 s-a luat hotărârea ca gropurile (săculețele sigilate) de bani care aparțineau statului sau particularilor să fie expediate prin poștă pe răspunderea antreprenorilor.

În vara aceluiași an, la cererea mai multor comercianți, la București s-a înființat primul oficiu poștal.

La propunerea Departamentului din „lăuntru”, căruia poștele îi erau subordonate Barbu Știrbei (1849-1853 si 1854-1856) a luat hotărârea ca directorul poștei să nu mai fie numit de concesionari, ci de domn. A fost introdus un serviciu de diligență pe rutele principale: București - Pitești și București - Giurgiu.

La 12 noiembrie 1857, o comisie întrunită la Iași a hotărât introducerea timbrelor poștale pe teritoriul Moldovei. Astfel, prima emisiune de mărci poștale „cap de bour” a fost tipărită în Moldova la 15/27 iulie 1858 și pusă în circulație la 22 iulie/3 august 1858.

La 5/17 iunie 1865, România a aderat la Convenția telegrafică internațională de la Paris (17 mai 1865).

La 3/15 decembrie 1865, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a promulgat Legea de organizare a Serviciului de poștă și telegraf.

Serviciului poștal și telegrafic i s-a adăugat, în 1893, și serviciul telefonic, sub simbolul PTT.

În anul 1894, după modelul unor clădiri similare din occident, începe construcția Palatului Poștelor, care va fi dat în funcțiune în anul 1900.

În anul 1925, administrația PTT a preluat exploatarea unei noi ramuri de telecomunicații, radiotelegrafia (comunicațiile radioelectrice, cum se zicea pe atunci), fiind adăugată o nouă literă simbolului care a devenit PTTR.

==~~==~~==

Dicționar

Surugiu - vizitiu de diligență, poștalion, trăsură, care conducea călare pe unul din cai.

Olac – căruță de poștă, poștalion, diligență.

Menzil – stație (releu) de poștă în epoca fanariotă

Călărași – curieri utilizați de conducătorii Țărilor Române pentru a duce/aduce vești de la Constantinopol.

Lipcani - curieri utilizați de conducătorii Țărilor Române pentru a transmite ordine în interiorul granițelor.

Țimirași – curieri ieșeni plătiți de antreprenorul poștei

Biciugași , căruceri – persoane însărcinate cu întreținerea harnașamentelor și căruțelor de poștă.

==~~==~~==

EXTRA 1

1814, Main 9, București.

"Toate cele trebuincioase surugiilor si simbria li se va da de comuna(primărie) iar când vreun surugiu va muri sau va fugi, Divanul, după cererea epistaților, va da altul. Caii ce vor muri din neglijenta surugiului, se vor plăti de surugiu.

Casele poștelor, grajdurile, magaziile, se vor face si meremetisi de epistați, iar daca se va da foc vreuneia din acestea de către trecători, ostași, etc., se vor reface pe cheltuiala Divanului

Oricine va lua căruța si cai va trebui sa plătească menzil 10 parale pe ora de fiecare cal."

"Locurile de pășune pentru cai sa fie rezervate acestora in apropierea poștelor si nimeni n'are voie sa are pe aceste locuri, ele fiind absolut rezervate pentru nutrețul cailor.

Oamenii poștelor trebuie sa fie nelipsiți dela postul lor, spre a nu suferi trecătorii.

Divanul este dator a plăti orice cantități de fan ce se vor fura de pe lângă postii."

EXTRA 2

In ,,Anuarul Principatului Tării Românești", pe anul 1842 găsim următoarele:

"Poștele țineau de Departamentul din Nauntru, Secția III-a, care avea ca atribuțiuni: lucrarea statisticii țării, actele civile pentru înmulțirea sau împărțirea populațiunii, administrația poștelor, corespondenta, scoalele, eforia spitalelor si alte așezăminte publice.

Direcțiunea si casa poștelor se aflau instalate pe strada din dosul Ateneului, pe la începutul caiei Dorobanților, de unde a rămas si numele acelei străzi: Posta Veche."

==~~==~~==

Si in final concluzia este, clădirile vechi din Strada Nicolae Golescu Nr. 4/6 nu se poate să fi aparținut Poștei Vechi. Suprafața acesteia se întindea cel mult pana la Str. Pictor Verona de astăzi deci mult mai la nord de adresa menționată. Locuințele de la ceasta adresa se aflau in complexul "Schitu Călugărițe catolice" din Str. Posta Veche. (1871 Harta Papazoglu). Vezi si Fig 03a si Fig 30.

Fig 01 - 1791 Planul Bucurestilor si locul viitoarei Poste.

Fig02 - 1844-1846 Rudolf Arthur Borroczyn

Fig 03 - 1844-1846_Rudolf Arthur Borroczyn

Fig 04 - 1852 Rudolf Arthur Borroczyn

Fig05 - 1856 Plan der Stadt Bukurest. Pe harta avem (Str. Nicolae Golescu Nr. 4/6), Episcopia Ramnicului, Biserica Pitar Mosi si Posta.

Fig06 - 1865 Statia de posta in spatele Ateneului

Fig07 - 1842 Posta Veche M. Doussault

Fig07 - 1842 Posta Veche M. Doussault. Din "Album moldo-valaque, ou guide politique et pittoresque, Bouquet Michel, Doussault Charles"
L'Illustration, [1848]