| Subiect: |
Focul cel mare 1847 |
|
Autor: |
Cornel D. |
| Perioada: |
1847 |
|
Foto: |
|
| Localizare: | Bucuresci |
|
Contributii: |
|
| Adresa alternativa: |
|
|
Google Maps |
|
„Focul cel Mare” din 23 martie 1847, din ziua de Pasti, a fost cel mai distrugător incendiu din istoria Bucureștiului.
Înaintea incendiuluidin 1847, a existat un vechi obicei în care Paștele era sărbătorit prin impuscaturi fie cu pusti sau pistoale.
Initial focul a fost initiat de un pistol descărcat accidental de un copil în fânul unui șopron aflat langa casa cluceresei Zoița Drugăneasca (lângă Biserica Sfântul Dumitru), focul fiind amplificat de un vânt puternic dinspre vest. Casa se afla lângă metohul Episcopiei Buzăului de la biserica Sf. Dimitrie, și lângă hanul Constantin Vodă, poziționată chiar în centrul orașului, în zona cu cele mai multe clădiri.
Focul a continuat să se extindă, cuprinzând diverse cartiere, ajungând chiar până la periferia orașului din spre răsărit.
Inprimele zile dupa declansarea incendiului numărul clădirilor afectate nu era cunoscut cu exactitate, se știa doar că focul a acaparat zone și clădiri precum: mahalaua Sf. Dimitrie (de la biserică la vale), ulița Franțuzească pe partea stângă (azi stradaFranceza), ulița Nemțească (str. Smârdan), ulița Șelarilor, Pușcăria (Piața de Flori), Lipscăniilor de la Picollo încolo, Marchitaniilor, Hanul lui Zamfir (pe Bulevardul 1848, în dosul Bisericii Sf. Ilie Kalinderu), Bogasieriile, Brașoveniile, ulița Bărăției cu biserica, ulița Zarzavagiilor, Hanul lui Papazoglu (în dosul Bărăției), Sf. Gheorghe Vechi, Sf. Gheorghe Nou, Târgul Cucului și Pescăriile vechi.
Eventual incendiul a fost oprit mulțumită prezenței pompierilor care au fost ajutați și de soldați.
Intre 1.850 si 2.000 de clădiri au fost distruse (incluzand sute de case, prăvălii cu și fără etaj, hanuri și biserici). Dintre acestea 686 au fost locuințe și case particulare, peste 1.100 de magazine, 10 hanuri și 12 biserici.
Circa o treime din capitală (peste 60 de hectare) a fost distrusa.
Pagube au fost estimate la peste 100 de milioane de lei (la valoarea de atunci).
Se pare ca au fost 15 morți, oficiali, și mii de sinistrați.
Incendiul a durat câteva săptămâni până când să fie oprit de tot. Multe persoane particulare care aveau locuințele și prăvăliile afectate de foc au început să acționeze pe cont propriu la reconstruirea acestora, fapt care a dus la cererea mare de materiale, fapt care a dus la creșterea semnificativa a prețurilor nu doar pentru materiale dar și pentru alimente.
Statul a conceput eventual un plan pentru strângerea de fonduri de reparații a orașului, pagubele cauzate de incendiu fiind figurate la 100.000.000 de lei. Printre primele donații considerabile se numără 6000 de galbeni donați de domnitorul Gheorghe Bibescu. Mitropolia împreună cu episcopiile au contribuit cu un sfert din venitul pe an; adică 500.000 de lei. Casa centrală a contribuit cu toate veniturile pe anul respectiv; adică 220.000 de lei. Mânăstirile au contribuit cu 700.000 de lei. Casa visteriei a contribuit din rezervele sale 300.000 de lei. Funcționarii și militarii au contribuit fiecare cu o lună de salariu; adică 300.000 de lei; unde o lună de salariu începea de la 300 de lei. Primăriile au contribuit din rezerve 180.000 de lei. În total, s-a adunat o sumă de 2.200.000 de lei.
Pentru reconstructie s-au strâns fonduri importante (peste 3 milioane de lei) din țară și din străinătate (oferite de Țarul Rusiei, Sultanul Otoman, Austria, familia Rothschild și Sinas).
Sub conducerea arhitectului Rudolf Arthur von Borroczyn, incendiul a dat șansa sistematizării Capitalei: s-au lărgit străzile înguste și s-a trecut la construirea de clădiri durabile din cărămidă în locul celor vechi din lemn.
Planul de sistematizare din 16 mai 1847 a transformat radical centrul comercial al Capitalei, punând bazele Bucureștiului modern. Conceput sub conducerea inginerului și baronului de origine austriacă Rudolf Arthur von Borroczyn, planul a profitat de „curățarea” forțată a zonei de către incendiu pentru a impune reguli urbanistice occidentale.
Majoritatea străzilor din perimetrul ars (în special între Biserica Sf. Gheorghe Nou și Spitalul Colțea) erau extrem de înguste, întortocheate și asimetrice. Planul a impus alinierea lor obligatorie.
Primaria a stabilit un nou plan pentru organizarea piețelor publice moderne, cum a fost reorganizarea completă a Pieței Sfântului Gheorghe Nou.
A fost interzisa definitiv reconstruirea clădirilor din lemn în zona centrală. Noile imobile trebuiau ridicate exclusiv din piatră sau cărămidă. Clădirile noi au primit un aspect uniform, de tip occidental, cu două niveluri: parterul era rezervat magazinului sau atelierului, iar etajul superior servea drept locuință. Pentru a preveni răspândirea rapidă a scânteilor, s-a interzis utilizarea șindrilei (provoaca incendii ușor), obligând proprietarii să folosească tabla sau țigla.
Atelierele meșteșugărești care lucrau direct cu focul (fierării, brutării, topitorii) au fost complet scoase din zona centrală a orașului și mutate la periferie. Planul a prevăzut montarea primelor rețele mai dense de conducte de apă și cișmele stradale în puncte cheie, asigurând astfel rezerve în caz de un nou incendiu.
Tragedia a dus la organizarea primului serviciu stabil și modern de pompieri din București.
Harta exactă a dezastrului și a reconstrucției se regăsește în Planul maiorului Rudolf Arthur von Borroczyn din 1847, completat de versiunea sa din 1852. Acest plan cadastral a delimitat cu precizie cele 64 de hectare (158.730 de stânjeni) distruse de foc, zonă ocupată în principal de inima comercială a orașului.
Focul a distrus complet sau parțial 12 biserici mari și mahalalele formate în jurul lor, care au fost ulterior redesenate și reconstruite de la zero.
Mahalalele incluse pe harta reconstrucției radicale:Centrul Comercial Central (Ulița Franțuzească - Șelari): Mahalalele Sfântul Dumitru (locul de unde a pornit incendiul) și Sfântul Nicolae-Șelari. Aici străzile au fost complet aliniate, iar vechile dughene de lemn au fost interzise.
Zona Curtea Veche și Hanurile Mari: Mahalalele Curtea Veche (două parohii), Bărăția și Sfântul Gheorghe-Nou. În această zonă, Borroczyn a eliminat străzi întregi pentru a crea noi spații publice, inclusiv Piața Sfântului Gheorghe Nou (pe locul fostei pușcării?).
Cartierele Estice și Meșteșugărești: Mahalalele Sfântul Gheorghe-Vechi, Stelea, Udricani, Vergului, Lucaci și Ceauș Radu.
Periferia zonei afectate (reconstruite parțial): Mahalalele Colțea, Răzvanul, Sfântul Ștefan, Sfântul Ioan Nou, Sfânta Vineri, Oltenii, Delea Nouă și Hagiului.
O atenție deosebită pe harta noului București a primit-o mahalaua comercială Târgul Cucului. Inginerul Borroczyn a trasat aici străzi perfect drepte și largi, rupând complet legătura cu aspectul haotic, de tip medieval-oriental, pe care zona îl avea înainte de martie 1847.
Notă istorică: Din planul original de reconstrucție din 1847 realizat de Borroczyn, planșa numărul 50 (care acoperea zona Curții Vechi și actuala Piață a Unirii) a dispărut misterios la sfârșitul secolului al XIX-lea, însă topografia exactă a fost salvată datorită hărții sale mai restrânse din 1852.
Planșa numărul 50 reprezintă cel mai faimos și regretat „mister cartografic” din istoria urbanismului bucureștean. Aceasta făcea parte din legendarul Plan Borroczyn, prima cartografiere cadastrală științifică a Bucureștiului, predată domnitorului Gheorghe Bibescu în aprilie 1846. Planul original era uriaș și extrem de minuțios, fiind format din 100 de planșe la scara de 1:1000. Din motive necunoscute, planșa cu numărul 50 a dispărut complet înainte de sfârșitul secolului al XIX-lea.
Planșa 50 acoperea exact nucleul istoric, economic și politic al orașului: Piața Bibescu (zona actuală a Pieței Unirii); Arterele comerciale cele mai dense unde se aflau marile hanuri și dughene meșteșugărești din actualul Centru Vechi.
Pentru istorici, absența ei a însemnat pierderea „fotografiei” exacte a felului în care arătau proprietățile, ulițele medievale, curțile boierești și parcelarea exactă a inimii Bucureștiului cu doar un an înainte ca Focul cel Mare din 1847 să le șteargă de pe fața pământului. Planul a supraviețuit de-a lungul timpului în doar două exemplare de epocă (la Biblioteca Academiei Române și la Muzeul Municipiului București), însă ambele au caroul 50 lipsă.
Imediat după Primul Război Mondial, primul mare urbanist al Capitalei Cincinat Sfintescu, a realizat o copie simplificată, alb-negru, a hărții Borroczyn pentru uzul Primăriei (originalul fiind scris cu litere chirilice și greu de consultat). Deși Sfintescu a curățat desenul, golul lăsat de planșa 50 a rămas vizibil și în această variantă modernă.Inainte de Focul cel Mare din 1847, centrul Bucureștiului avea un aspect puternic otoman și medieval-oriental, fiind descris adesea de călătorii străini ca o aglomerare haotică și pitorească, dar lipsită de reguli de urbanism.
Majoritatea covârșitoare a magazinelor, dughenelor și locuințelor erau construite din lemn. Multe aveau temelii slabe și acoperișuri din șindrilă, extrem de vulnerabile la foc.
Zona comercială era plină de prăvălii mici, lipite unele de altele, cu marchize și obloane masive de lemn. Negustorii își expuneau mărfurile direct în stradă, blocând adesea trecerea.
Printre sutele de barăci și case modeste din chirpici și lemn se înălțau masivele hanuri mănăstirești (precum Hanul lui Manuc sau Hanul Sfântul Gheorghe) și turlele bisericilor, singurele realizate din piatră și cărămidă.
Străzile nu respectau nicio axă geometrică. Erau strâmte, întortocheate, asimetrice și se intersectau în unghiuri bizare, formând un adevărat labirint.
Marile artere erau cunoscute drept „poduri” (de exemplu, Podul Mogoșoaiei, azi Calea Victoriei) deoarece erau acoperite cu bârne groase din lemn. Sub aceste bârne se aduna un strat adânc de noroi și deșeuri, canalizarea lipsind cu desăvârșire.
Străzile erau organizate organic în funcție de bresle (Șelari, Șepcari, Covaci, Lipscani). Atelierele care foloseau focul deschis (fierării, brutării) funcționau direct în inima comercială a orașului, generând un risc permanent de incendiu.
Orașul nu era gândit ca un tot unitar, ci ca o federație de mahalale dezvoltate haotic în jurul unei biserici sau al reședinței unui boier.
Administrativ, Bucureștiul era împărțit în cinci sectoare numite „culori”. Centrul comercial destructurat și cel mai dens populat făcea parte din Vopseaua Roșie (Degetul Roșu).
Această aglomerare densă, insalubră și inflamabilă explică de ce incendiul din 1847 a putut mistui aproape o treime din oraș în doar câteva ore. Ceea ce vedem astăzi în Centrul Vechi este rezultatul direct al reconstrucției în stil occidental (de inspirație austriacă și franceză) care a urmat după acest dezastru.
In anul 1854, Anton Pann descrie "marele foc" din Bucurestiul anului 1847. A fost publicata in limba slavonica fiind tiparita si publicata de acelasi anton Pann.
Mai jos este o traducere libera a acestei publicatii:
„Memorabilul focului mare întâmplat în Bucureşcĭ în zioa de Paşcĭ, anul 1847, Martie 23”, scris de Anton Pann și publicat în 1854.
Versurile de început (Pagini 71–72)
O! ce spaimă! ce văpaie, munților! Ce jale mare, ce nenorocire asupra Bucureștiului!
Mai aveam trei zile din martie, zilele sfinte ale Paștelui, când tinerimea, copiii și pruncii...
Când fiecare stătea la casa lui, din oboseală sau pricină, gustând liniștea nopții.
Când oamenii stăteau cu părinții, neamurile și prietenii, așa cum se cuvine într-o zi de sărbătoare, și la prăvălii nu se mai gândea nimeni.
Printre felurite zgomote, foșnetul orașului se ridica, din prânzul zilei vocile mulțimii, sfinte și îndemnătoare.
Când unii mergeau spre închinăciune, iar alții deja dormeau sub povara păcatului...
Izbucnirea și extinderea incendiului (Pagini 73–75)
Un foc a izbucnit, înălțând flăcări ca niște care.
Aruncând flăcări și aprinzând totul.
Sfântul Dumitru... împrejmuind focarul, iar Bărăția a fost cuprinsă...
De-aici spre rând... prin tot ocolul groaznic aprinde, de-aici Lucacii într-o clipă și Udricanii ard necontenit.
Biserici sfinte, palate, Lipscani, prăvălii pline de mărfuri, focul le-a prădat.
Hanul Sfântul Gheorghe ca o cetate... prăvăliile în rânduri prefăcute în scrum...
Clopotul de la porțile înalte a dat un glas jălnic...
Din preajma focului și orașul mort de cheltuieli...
Distrugerea și prăpădul (Pagini 76–83)
Sfântul Gheorghe, han mare, mai bine ar fi fost... speranțe deșarte...
Aici mulțimea și-a pierdut starea și trei comori la rând.
Toți brașovenii, bogasierii și postăvarii...
Fiindcă târgul... cuprins de foc a transformat totul în groază...
Focul s-a răspândit repede, nicio haină de copil... fiindcă casele ard...
O astfel de jale a fost brodată și scrisă în cărți...
Biserici, hanuri, scoase din case...
(Textul menționează numeroase biserici și hanuri distruse, printre care Sf. Dumitru din Metoh, Doamnească, Sf. Antonie, Bărăția, Sf. Gheorghe Vechi, Sf. Gheorghe Nou, Sf. Mina, Stelea, Bucur, Olteni, Oțelari, subliniind că mii de case au ars în câteva ore).
Ajutorul, intervenția autorităților și alinarea durerii (Pagini 84–94)
Domnitorul, autoritățile, trupele de pompieri, miliția și cetățenii s-au străduit să oprească furia flăcărilor alimentate de un vânt puternic.
Clerul a citit litanii, poporul a făcut metanii și a strigat spre cer pentru milă și izbăvire.
Domnitorul, călare, a înconjurat tot locul pentru a coordona stingerea focului, dând porunci clare pompierilor și armatei pentru a apăra ce se mai putea.
În urma dezastrului, mulți oameni au rămas fără adăpost, goi, flămânzi și înghețați de frig, rătăcind pe câmp.
Arătând milostenie și îndurare, Domnitorul a împărțit ajutoare, bani și sprijin victimelor, ajutându-le să-și aline durerea și să reconstruiască ceea ce s-a pierdut.
===================
Planul istoric de mai jos ne arata harta urbană a Bucureștiului din perioada Marelui Incendiu din 1847, punând în valoare proporțiile dezastrului și extinderea cartierelor comerciale cuprinse de flăcări.
Detalii din documentul istoric:
Titlu: Situations Plan des am 23 März 1847 a. St. abgebrannten Stadtteiles von Bukarest (Planul de situație al cartierelor arse din București la 23 martie 1847, stil vechi).
Realizare: Redactat de inginerul/arhitectul Joseph Weltz (Mitgetheilt von B. R. o. B. Joseph Weltz, Ingenieur).
Legendă & Statistică (dreapta sus):Zonele hașurate reprezintă perimetrul ars al orașului, pornind de la Biserica Sfântul Dumitru. Privat-Häuser und Wohnungen (Case private și locuințe): 1586 Handlungsgewölbe (Prăvălii/Bolți comerciale): 1142, Băi: 10, Kirchen (Biserici): 12 Total clădiri afectate: 1850 (sau peste 2800 spații de locuit și comerciale).
Orientare: Harta indică nordul (N) în partea stângă sus, cuprinzând zona centrală și comercială (Lipscani, Sfântul Gheorghe, Bărăția, Podul Mogoșoaiei, Dâmbovița).
1. Biserica Sfântul Dumitru (Metohul Episcopiei Râmnicului).
2. Ulița Franceză.
3. Podul Mogoșoaiei (Calea Victoriei).
4. Ulița Lipscani.
5. Târgul Cucului
6. Târgul de Sus
7. Piața Sfântul Anton.
8. Hanul Gabroveni.
9. Hanul lui Manuc.
10. Curtea Veche.
11. Hanul Șerban Vodă.
12. Piața Sfântul Gheorghe.
13. Colegiul Național Sfântul Sava.
14. Teatrul cel Mare.
15. Biserica Colțea.
16. Ulița Batiștei.
17. Podul Agale.
18. Râul Dâmbovița[cite: 125].
19. Biserica Sfântul Stelian.
20. Târgul de Jos. Another key commercial area heavily affected by the blaze[cite: 75, 125].
21. Aria Bărăției. The Catholic church area which was largely consumed[cite: 73].
22. Districtul Roșu.
23. Districtul Verde.
24. Hanul Batiștei.
25. Hanul Filipescu.
 |
| Marele Foc, acuarelă de Mustacoff |
 |
| Gravura autor necunoscut |
 |
| Sf. Gheorghe Nou 1847 |
_Jean_Alexandru_Steriadi_1919.jpg)
.jpg)
.jpg)
