| Subiect: | Hanul cu Tei | Autor: | Cornel D. | |
| Perioada: | 1833 | Foto: | Diverse | |
| Localizare: | Strada Hanul cu Tei | Contributii: | ||
| . | Google Maps |
Hanul cu Tei face parte din categoria stabilimentelor ridicate de negustorii bucureşteni.
Hanul cu Tei a fost construit in 1833 de catre Anastasie Hagi Gheorghe Polizu, si Stefan Popovici. Acestia aveau cateva pravalii in zona care va deveni "Hanul cu Tei". In timp au cumparat si alte pravalii din vecinatate de la proprietarii lor, Mindelea, Irgolda, Blenda si un oarecare "Moise ovreiul". Toate pravaliile au fost demolate pe locul lor construindu-se Hanul cu Tei sau asa cum il numeau proprietarii "bezestenul", din ulita cea mare a Marchitanilor (strada Lipscani de astazi). Proprietarii aveau parti egale ale hanului "cu toata cheltuiala de tovarasie pa din doua frateste, un ban si un ban, de la a lui urzire(fnceput) si pana in sfarsit de cheie, cu marcile(initialele) noastre deasupra amandurora portilor. Intr-adevar deasupra celor dou porti de intrare se aflau initialele celor doi proprietari intr-o stucatura cu diferite ornamentatii, literile A.P. si S.P., initialele proprietarilor de atunci ai hanului si anul 1833.
 |
Hanul cu Tei din ciclul "București pitoresc" Alexandru Poitevin-Skeleti |
Hanul se intindea intre strazile Lipscani si Blanari de astazi. Hanul cu tei se invecina pe Str. Blanari cu Hanul lui Zamfir ajuns mai tarziu in proprietatea lui Simion arnautu' si cunoscut pana pe la sfarsitul secolului XIX sub numele de Hanul Pescarului. Spre rasarit se invecina cu cladirea care mai tarziu va deveni Hotelul Kiriazi.
Numele hanului se pare ca se trage de la cei cateva tei aflati in curtea hanului.
In August 1835, cei doi proprietari, mentionati mai sus finalizeaza impartirea hanului in doau: Anastasie H.G. Polizu intra in posesia celor 14 pravalii dinspre apus, iar tovarasul sau Stefan Popovici isi asuma 14 pravalii situate in partea de rasarit a hanului. Locurile comune cum ar fi coridoarele si facilitatile chiriasilor impreuna cu camera unde locuia ingrijitorul hanului raman in proprietate comuna.
Fiecare proprietar isi va repara partea lui din proprietate. Cat priveste portile de la intrari, caldaramul, curatenia drumului interior si salariul "hangiului" acestea vor fi cheltuieli comune.
Hanul cu Tei din Bucuresti este probabil singurul han bucurestean care si-a pastrat in cea mai mare parte pitorescul si caracteristicele originale.
 |
| Vechile ferestre ale hanului inainte de renovarile din 1970. Se pot vedea obloanele de fier care se inchideau cu un drug. |
Toate pravaliile erau "asezate pe pivniti adanci cu bolte mari care se vad si astazi, de asemenea tavanele pravalitor erau lucrate tot cu bolte". Toate pravaliile aveau obloane de fier care se inchideau pe timpul noptii. Ferestrele si usile aveau un drug de metal cu belciuge la extremitati.
La intrarile hanului, de o parte si de alta, se aflau niste stalpi de piatra, inalti ca de vreun metru, si destul de grosi, destnati a apara stricarea zidurilor de carutele cu marfuri care intrau si ieseau din han.
La 1 Iunie 1837, Stefan Popovici, unul din cei doi proprietari ai Hanului cu Tei, vinde lui Ioan Lambru Polizu doua din cele paisprezece bolti(pravalii) ce le are acolo pentru 1650 galbeni imparatesti. Actul de vanzare este intarit, in afara de iscalitura proprietarului, cu o serie intreaga de semnaturi grecesti si romanesti din care amintim pe-ale urmatorilor: Dumitra Popovici, sotie, Marita Popovici, Anastasie Hagi Gheorghe Polizu, Toma Popescu, Tordache Rusescu (Rusascu) si Zoita(Domnita) Titoptoleos.
Stefan Popovici a fost nevoit sa vanda o parte din proprietate datorita unor datorii pe care le avea si nu a fost in stare sa le onoreze. Imprumutul a fost aranjat cu amanetare a o parte, din han, banii fiind imprumutati de la negutatorul Iacob Diamandidi din Viena si dela Anastasie Hagi Gheorghe Polizu, Ioan Polizu, HristacheS toianovici si Ioan Pavlovici.
Ioan Lambru Polizu noul proprietar ramane in stapanirea celor doua pravalii pana la inceputul anului 1853 cand le vinde lui Gheorgachi Hagi Anghel, pentru 56.700 lei. Din actul de vanzare aflam ca una dina ceste pravalii se afala Ulita/strada Blanari paste drum de Hanul lui Simeon arnautu. Aceasta informatie ne arata locul unde se afla acest han.
Stefan Popovici a fost nevoit sa vanda o parte din proprietate datorita unor datorii pe care le avea si nu a fost in stare sa le onoreze. Imprumutul a fost aranjat cu amanetare a o parte, din han, banii fiind imprumutati de la negutatorul Iacob Diamandidi din Viena si dela Anastasie Hagi Gheorghe Polizu, Ioan Polizu, HristacheS toianovici si Ioan Pavlovici.
Ioan Lambru Polizu noul proprietar ramane in stapanirea celor doua pravalii pana la inceputul anului 1853 cand le vinde lui Gheorgachi Hagi Anghel, pentru 56.700 lei. Din actul de vanzare aflam ca una dina ceste pravalii se afala Ulita/strada Blanari paste drum de Hanul lui Simeon arnautu. Aceasta informatie ne arata locul unde se afla acest han.
Gheorgachi Hagi Anghel, noul proprietar, vinde cele doua pravalii in ianuarie 1858 lui Manoach Leon si Gheorahie Marin(George SanMarin) pentru 2700 de galbeni. In urma acestei tranzactii aflam din nou ca cele doua pravalii se aflau "pe stanga cum intri din Strada Blanari. Sofia Manoach, sotia lui Leon mosteneste una dintre pravalii la moartea acestuia, iar fiul ei Emanoil L. Manoach le mosteneste de la ea. La randul sau Emanoil vinde pravaliile in jurul anului 1940, lui Carn'c Dermengian.
Dupa deschiderea hanului, in prima jumatate a secolului al XIX -lea, acesta a fost resedinta si sediul a multor negutatori cu stare.
Printre acestia se numara Niculae Kirilof, mare negustor de "lipscanie" en gros. Acesta se nascuse Nicolae Chiru pe langa Valeenii de Munte in anul 1775. Principalul lui comert era cu blanuri, cumparate in Rusia , tabacite la Lipsca si aduse apoi la Bucuresti, Hanul cu tei fiind locul unde isi vindea blanurile. Dupa un timp Niculae Kirilof isi deschide un loc de prelucrare a blanilor in Bucuresti, chiar la Hanul cu Tei.
Fiul lui Niculae, Alexandru Kirilof, renunta la comertul cu blanuri si se ocupa de "tranzactii bancare" deschizand un birou tot in Tanul cu Tei
In han au avut rezidenta si alti negustori cunoscuti. Unul dintre ei Constantin Panaiot avea o pravalie de "lipscanie" chiar in incinta hanului. Unul din ucenicii lui a fost
Constantin D. Athanasiu intemeetorul marelui maaazin bucurestean "La Vulturul de mare cu pestele in ghiare". Acesta si-a avut rezidenta in acest han pentru un timp.
George San Marin a tinu mai multe pravalii in incinta hanului; Gheorghe Cufumgiu argintar; fratii Popp,care se mutasera pe la 1870 din Hanul Simion aveau firma "Popp freres"; Mihalache Hagi Pandele mare negustor de manufactura en-gros; Ilie Ath. Lipatti mare negustor de manufactura si bancher. La 1855, Ioan N. Tricrndafil si Stefan H.Anghel inchiriaza
boltile(pravciliile) cu No. 8, 15 si 16 ale hanului.
Dupa deschiderea hanului, in prima jumatate a secolului al XIX -lea, acesta a fost resedinta si sediul a multor negutatori cu stare.
Printre acestia se numara Niculae Kirilof, mare negustor de "lipscanie" en gros. Acesta se nascuse Nicolae Chiru pe langa Valeenii de Munte in anul 1775. Principalul lui comert era cu blanuri, cumparate in Rusia , tabacite la Lipsca si aduse apoi la Bucuresti, Hanul cu tei fiind locul unde isi vindea blanurile. Dupa un timp Niculae Kirilof isi deschide un loc de prelucrare a blanilor in Bucuresti, chiar la Hanul cu Tei.
Fiul lui Niculae, Alexandru Kirilof, renunta la comertul cu blanuri si se ocupa de "tranzactii bancare" deschizand un birou tot in Tanul cu Tei
In han au avut rezidenta si alti negustori cunoscuti. Unul dintre ei Constantin Panaiot avea o pravalie de "lipscanie" chiar in incinta hanului. Unul din ucenicii lui a fost
Constantin D. Athanasiu intemeetorul marelui maaazin bucurestean "La Vulturul de mare cu pestele in ghiare". Acesta si-a avut rezidenta in acest han pentru un timp.
George San Marin a tinu mai multe pravalii in incinta hanului; Gheorghe Cufumgiu argintar; fratii Popp,care se mutasera pe la 1870 din Hanul Simion aveau firma "Popp freres"; Mihalache Hagi Pandele mare negustor de manufactura en-gros; Ilie Ath. Lipatti mare negustor de manufactura si bancher. La 1855, Ioan N. Tricrndafil si Stefan H.Anghel inchiriaza
boltile(pravciliile) cu No. 8, 15 si 16 ale hanului.
Aflat în plin centru comercial, Hanul cu Tei a jucat un rol însemnat şi din punct de vedere financiar, aici avindu-şi sediul caţiva mari bancheri, printre care se numara Alexandru
Kirilof, Ioniţă Popp s. a.
Hanul cu Tei este unul dintre cele mai celebre si vechi hanuri ale Bucurestiului, cu o faima comparabila cu cea a Hanului lui Manuc, si singurul care si-a pastrat forma initiala. Un alt han care a avut aceiasi structura a fost Hanul Bazaca construit pe la 1812, dar acest han a fost mistuit de marele foc din 1847 si refacut.
Hanul cu Tei a supravietuit atât cutremurului din 1838, care a afectat puternic Hanul lui Manuc, cât si marelui incendiu din 1847 în care a ars un sfert din Bucuresti.
In timp hanul a trecut prin mai multe calamitati care i-au alterat trasaturile initiale.
Nu se cunoaşte numele nici unuia dintre mesterii constructiei, dar se pare ca nu au fost printre cei mai cunoscuti ai vremii.
Hanul a cazut prada mai multor incendii dar a fost refăcut de fiecare dată deoarece se afla intr-o pozitie centrala avantajoasa.
Construcția hanului era foarte asemănătoare cu cea a Hanului Gabroveni, situat în imediata apropiere. În ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, Hanul cu Tei a cunoscut însă importante transformări exterioare, suferind modificări ce au schimbat fațada din strada Lipscani, această fiind dotată cu balcoane semicirculare ieșite în afară, iar peste colțurile de sud și sud-vest s-a ridicat un șir de încăperi ce alcătuiau etajul. Aceste îmbunătățiri au fost necesare pentru estomparea contrastului dintre mărimea hanului și clădirile înconjurătoare, ca de exemplu fostul hotel „Kiriazi”, al cărui calcan domina curtea interioară a hanului. In special partea dinspre strada Blănari, construcția clădirii este aproape ca acum o sută de ani.
 |
| Ziarul "Liberatorul" |
Iniţial, construcţia era alcătuită din cele două şiruri de încaperi boltite, lipsite de pivniţe sau etaj. Laturile de nord si de sud, unde se ridicasera portile, beneficiau, de subsoluri, parter şi un cat.
Latura paralelă cu str. Lipseam beneficia de doua subsoluri, primul dintre ele, cel de vest, împărţit în două camere inegale, avand o suprafaţă de cca 67 m.p. Pivniţa de pe latura estică, alcătuită. din trei compartimentări, datează de la sfîrşitul secolulm al XIX-lea. Subsolurile dinspre Str. Blănari erau inutilizabile, fiind umplute cu moloz.
Asa dupa cum am mai mentionat cele mai importante transformari au avut loc spre sfarsitul secolului XIX.
Amplele intervenţii au afectat faţada din Lipscani, dotată cu balcoane semicirculare ieşite puternic în afară, cit şi colţurile de sud şi sud-vest peste care s-a ridicat Un şir de incăperi care alcatuiau etajul. Partea hanului dinspre Str. Blanari si corpul dinspre latura de est au fost mai putin modificate.
In momentul cand au inceput modificarele se pare ca hanul se afla intr-o stare avansata de degradare. fisuri imense treceau prin pereti si fundatie, cu caramida macerata pe suprafete imense. In acelasi timp cladirile inconjuratoare mareau contrastul dintre volumul lor si cel al hanului in special Hanul Kiriazi.
Dupa al doilea razboi mondial importanta hanului a inceput sa scada si a cazut mai tarziu in paragina.
In 1970 au inceput lucrarile de restaurare ale hanului sub conducerea arhitectului Joja, care au fost incheiate in 1973. Au contribuit Arhitectii Dinu Antonescu si I. Martina.
Lucrarile de restaurare din 1973 marcheaza a treia etapa de existenta a hanului. Hanul a fost reconsolidat si a fost sporita functionalitatea. Astfel, au fost îndepărtate elementele din curtea exterioară adăugate la sfârșitul secolului al XIX-lea, ridicându-se totodată un etaj cu geamlâc specific epocii construirii hanului. Nu în ultimul rând, cu acest prilej s-a schimbat și ferenoria ușilor și ferestrelor, prin înlocuirea celor vechi cu altele executate în aceeași manieră cu cele originale.
In timpul renovarilor au fost descoperite temeliile unor cladiri care au precedat hanul si alte cateva straturi arheologic interesante cu unele fragmente de vase din sec. al XVII-lea.
Astazi, hanul incearca cu disperare sa isi mentina atmosfera de vechi han fara sa reuseasca. Magazine moderne pline cu marfuri din Leipzig, Paris sau Viena. Hanul cu Tei gazduieste galerii de arta, însirate, ordonat, în micile pravalioare, iar în pivnita a fost deschis un bar.
===///\\\===
Mai jos este o interpretare realizata cu Gemeni AI.
Hanul cu Tei: Inima comercială și memoria istorică a vechiului București
Introducere
În peisajul istoric al Capitalei, Hanul cu Tei ocupă un loc de cinste, fiind – așa cum remarca istoricul George Potra în lucrarea sa „Hanuri Bucureștene” (1943) – aproape singurul han din Bucureștiul de altădată care mai păstrează din caracteristicile și pitorescul de odinioară. Situat în inima târgului, între străzile Blănari și Lipscani, hanul a reprezentat de-a lungul secolelor un nod comercial vital și un simbol al arhitecturii de comerț manufacturier din Țara Românească.1. Ctitorirea și începuturile hanului (1833–1835)
Povestea clădirii începe în anul 1833, când negustorii Atanasie Hagi Polizu (sau Anastasie Hagi Gheorghe Polizu) și Ștefan Popovici – asociați în afaceri și buni prieteni – decid să ridice un nou han („bezesten”) pe locul fostelor lor prăvălii de pe strada Lipscani (ulița cea mare a Marchitanilor). Scopul acestei investiții din temelii a fost sporirea veniturilor, lucrarea fiind realizată în perfectă tovărășie: „frățește, un ban și un ban, de la urzire și pînă la sfîrșit de cheie”, după cum consemnează Constantin Bacalbașa în „Bucureștii de altădată”.Numele hanului provine de la teii care umbreau curtea interioară. La intrarea dinspre strada Blănari, deasupra gangului străjuit de porți ferecate, o stucatură ornamentată prezenta inițialele ctitorilor („A.P.” și „S.P.”) alături de anul înființării.
După finalizarea construcției în 1835, proprietatea a fost împărțită în mod egal: fiecare asociat a preluat spre administrare câte 14 prăvălii și două magazii, în timp ce spațiile comune – cum erau umblătoarea și odaia îngrijitorului – au rămas în exploatare comună. Înțelegerea inițială prevedea ca toate reparațiile majore (cum ar fi refacerea porților, a caldarâmului sau a puțului) să fie suportate la comun, normă ce trebuia respectată și de viitorii moștenitori.
2. Arhitectura, securitatea și viața comercială
Hanul cu Tei a fost conceput ca o fortăreață comercială extrem de sigură și funcțională:*Securitatea pe timp de noapte: Accesul se făcea prin două intrări (din Lipscani și Blănari) prevăzute cu porți mari de lemn ferecat. La lăsarea serii, porțile se închideau, iar prăvăliile erau securizate cu obloane grele din fier și traverse îmbelciugate.
*Elemente constructive: Prăvăliile erau construite de o parte și de alta a unei străduțe interioare, având tavane boltite și fiind așezate pe pivnițe adânci cu bolți mari. La intrări existau stâlpi groși de piatră (înalți de aproximativ un metru) menționați pentru protejarea zidurilor împotriva avariilor provocate de căruțele cu mărfuri.
*Atmosfera de bazar: Până în 1916, curtea a rămas pavată cu piatră de râu. Revista „Ilustrațiunea Română” (1935) descria atmosfera ca fiind asemănătoare unui bazar turcesc, cu o „molcomă prietenie” între negustori.
Cucoanele mondene și cumpărătorii se îmbulzeau printre rafturile de lemn nevopsite pline cu mărfuri de marchitănie, produse aduse din Lipsca, Paris, Dresda, Viena sau Transilvania. Printre cei mai mari negustori care au activat sau au locuit aici se numără Constantin Anastasiu (proprietarul magazinului „La Vulturul de Mare cu Peștele în Ghiare” din strada Bazaca), Nicolae Chiru (Kirilof), Constantin Panaiot, frații Popp sau Ilie Ath. Lipatti.
3. Dinamica proprietății și evoluția arhitecturală
Deși fondatorii își doreau ca proprietatea să rămână neschimbată în veci, dinamicile financiare au dus la tranzacționări rapide:*În 1837, din cauza unor mari greutăți financiare și datoriilor zălogite, Ștefan Popovici își vinde două dintre prăvălii lui Ioan Lambru Polizu pentru aproape 2.000 de galbeni împărătești.
*În 1853, aceste spații ajung la Gheorgachi Hagi Anghel, trecând ulterior prin mâinile mai multor proprietari.
Asemănător ca structură cu Hanul Gabroveni, Hanul cu Tei a trecut prin transformări majore spre sfârșitul secolului al XIX-lea, când i s-a adăugat un etaj și balcoane semicirculare spre strada Lipscani pentru a reduce contrastul vizual cu clădirile înalte din jur (cum era fostul hotel „Kiriazi”).
Concluzie
Astăzi, Hanul cu Tei rămâne una dintre puținele mărturii vii ale vechilor București. Imortalizat de-a longul timpului în opere artistice – cum este acuarela arhitectului Gheorghe Leahu din 1986 („Curtea interioară a hanului cu Tei”, aflată în Colecția Muzeului Municipiului București) – hanul păstrează, mai ales dinspre strada Blănari, aerul și pitorescul de acum un secol, amintind de vremurile în care „aurul curgea ca un val furtunos în buzunarele negustorimii”. |
| 1852 |
 |
| 1856 |
 |
| 1871 |
 |
| 1899 |
 |
| Alexandru Poitevin-Skeleti - Hanul cu Tei, albumul "Bucuresti pitoresc" |
 |
| Aspectul hanului inainte de ridicarea etajului |
 |
| Hanul cu Tei Nr. 12 1909 |
 |
| 1932 - Strada Lipscani |
 |
| 1933 Intrarea din Strada Blanari |
|
| Hanul cu Tei 1935 |
 |
| 1935 |
 |
| Hanul cu Tei. Ilustraţiunea română, 07, nr. 42, 9 octombrie 1935 |
 |
| 1944 |
 |
| Intrarea din Str. Lipscani |
 |
| Intrarea din Str. Blanari |
 |
| 1970 |
 |
| 1970 |
 |
| 1970 |
 |
| Hanul cu Tei in jur de 1975, photo by George Șerban |
 |
| Intrarea dinLipscani |
Fotografii din colectia Agerpres din 1989
 |
| Intrarea din strada Liscani având deasupra sigla cu inițialele proprietarilor și anul construcției. |
 |
| Spatiu comercial subsol Hanul cu Tei |
 |
| 2012 |
