Once Upon A Time in Bucharest: 2020

Subiect:	Palatul Sturdza	Autor:	Cornel Dusescu
Perioada:	1901-1946	Foto:	Diverse
Adresa:	Şoseaua Jianu nr. 2	Contributii:
.

Adresa, Şoseaua Jianu nr. 2
Palatul Sturdza era amplasat la intersectia Soselei Jianu (astazi Bulevardul Aviatorilor) cu Sos. Bonaparte (Ilie Pintilie, Iancu de Hunedoara) cu fatada spre Piata Victoriei. Aceasta cladire a fost incepand cu anul 1904 sediul Ministerului de Externe al Romaniei.

Scurt istoric

Prinţul Grigore M. Sturdza (1821-1901) este cel care a initiat constuirea palatului. Acesta a fost fiul domnitorului Moldovei Mihai Sturdza (1794-1884). Grigore M. Sturdza a fost considerat la vremea respectiva unul dintre cei mai bogati, sau chiar cel mai bogat om din Moldova.
Printul a avut o viata aventuroasa si era cunoscut pentru insusirile sale fizice, antrenandu-se intr-o sala proprie de gimnastică. Porecla sa era Beizadea Vitel datorita faptului ca se antrena cărand în spate, în fiecare dimineaţă, un viţel.
In 1859 a încercat să devină şi domnitor. A fost antrenat in politica tarii fiind si un membru important al Partidului Conservator, ajungand in functia de deputat şi mai tarziu senator în perioada domniei lui Carol I.

În primavara anului 1897 avocaţii Ioan C. Barozzi şi I.A.Filitis, actionand in numele lui Grigore M. Sturdza, cumpără la licitaţie un teren de 936,8 m.p. cu 50 lei/m.p. pe Şoseaua Jianu nr. 2. In apropiere se afla la acea data si proprietatea fraţilor Axerio.
Terenul cumparat de catre Printul Sturdza a fost pana cu cativa ani inainte parte din proprietatea hanului Neculcea. Acest han construit probabil in al doilea deceniu al secolului al XIX lea se afla imediat la nord de Bariera Mogosoaiei. Proprietarul hanului a fost un anume Niculae Gheorghevici Neculcea, un om cu o avere si influenta considerabile. Spre sfarsitul secolului XIX incepe sistematizarea zonei, la nord de Calea Victoriei (sau capul podului, referinta la Podul Mogosoaiei care se termina aici). Primaria orasului incearca sa cumpere proprietatile hanului dar proprietarul, Niculae Gheorghevici Neculcea refuza sa vanda. In urma unui incendiu, care se pare ca a fost un act criminal, hanul a ars complect, iar proprietarul este fortat sa vanda terenul primariei pentru un pret derizoriu.
Un amanunt interesant; Anterior licitaţiei, pictorul Nicolae Grigorescu (1838-1907) se oferise să cumpere proprietatea de 936,8 m.p., dar nu a putut obtine aprobarea Primăriei.
Proprietatea se afla la colţul Bulevardului Colţei cu Şoseaua Jianu şi Şoseaua Bonaparte, în actuala Piaţa Victoriei. Proprietata cuprindea si o mica zona impadurita.
Palatul a fost opera aritectului Julius Rainicke, care a realizat si proiectul casei din Iaşi a lui Grigore Sturdza. Acesta a elaborat planurile in 1897, construcia fiind efectuata între 1898 si 1901.

Grigore M. Gjica
- caricatură din volumul Contemporani
- autor Petrescu-Găină, Nicolae

Emanoil Hagi-Mosco relatează următoarea istorie despre alegerea arhitectului Reinecke ca proiectant al palatului: «Se spune că încredinţase construcţia clădirii, greoase şi prea încărcată, cu stucaturi şi ornamentaţii nu prea reuşite, împănată până şi pe îngrăditura de fier cu coroane princiare, unui arhitect şi constructor Reinecke, drept răscumpărare a faptului că surzise pe tatăl acestuia dându-i o palmă».
Complexul iniţial se compunea din "casa de administraţie, casa Catargiu şi atenanse, grajd, gheţărie, remiză, atelier de fierărie, casă/chioşc grădinar şi portar, toate proiectate de acelaşi arhitect în perioada 1897-1898. O alee despărţea de la început palatul Sturdza şi casa Catargiu de dependinţe şi atenanse".

"Conceput ca un volum aproape pătrat, cu 2 turnuleţe de colţ pe faţada principală, cu alte două turnuri circulare pe faţada posterioară (ce adăposteau closetele), palatul avea o dispunere simetrică la interior, amplasarea încăperilor fiind organizată în stânga şi dreapta celor două saloane centrale concepute atât la parter, cât şi la etaj. Spaţiul parterului a fost gândit ca spaţiu de primire, organizare de recepţii, fiind compus din saloane, salonaşe, camere pentru musafiri, sufragerie, odaie turcească (desigur la dorinţa expresă a prinţului ce trăise în mediul oriental), toalete, antreu. Într-un document de la dosarul de solicitare a autorizaţiei, avocatul Filitis, la cererea expresă a prinţului Sturdza, revine cu dispoziţia de a avea pilaştri de marmură la faţade şi de a salva din spaţiul aferent saloanelor centrale, împingând scara interioară în fundal. În centru, dar poziţionate lateral, au fost concepute alte două scări de serviciu alăturate camerele servitorilor. La piano nobile, salonul central se termina cu un balcon deasupra intrării de la parter. Remarcăm dispunerea simetrică a camerelor prinţului şi ale prinţesei, practic formând două aripi, fiecare cu propriul salonaş/birou, toaletă, dormitor, cameră de servitori, garderobă. Spaţiul mansardei nu apare delimitat funcţional în planuri"
Stilul somptuos al palatului reflecta fara nici o umbra de indoiala personalitatea şi mai ales dorinţa de etalare a rangului şi averii caracreristica prinţului Sturdza.
Printul a investit o suma imensa, pentru acele vremuri, aducând din străinătate arhitecți și meșteri pricepuți și inclusiv ornamentatiile, mobilierul rar și scump, candelabrele și aplicele aurite si oglinzile venețiene etc. Chiar și cărămizile folosite au fost comandate de o formă mai mare și fiecare din ele avea imprimată monograma prințului. povestea spune că, în marea lui vanitate, printul a vrut să acopere intreg palatul cu bani de aramă, dar nu i s-a dat aprobarea.

Dar soarta a facut ca Printul Sturdza sa nu se bucure de noul palat. Anul 1901, an in care a fost terminata constructia noului palat a fost si anul in care printul s-a sfarsit din viata.
După moartea lui Grigore Sturdza, urmaşii au vândut clădirea statului roman, în 1904. Palatul a devenit sediu al Ministerului de Externe, astfel incat saloanele sale, bogat decorate (cu candelabre din cristal de Murano, oglinzi şi glasswand-uri, stucaturi, coloane corintice, panouri şI structuri heraldice) fiind foarte potrivite pentru recepţii şi întruniri diplomatice. Primul ministru de Externe care a lucrat în noul sediu al Palatului Sturdza a fost I.C. (Ionel) Brătianu
Spre sfarsitul celui de al doilea deceniu al secolului XX se initiaza o restaurare majora a cladirii.
Arhitectul Cristofi Cerchez (1872-1955) restaurează interioarele palatului prin intermediul firmei de antrepriză şi arhitectură a arh.Toma Dobrescu (1862-1934). Din acea perioada(anul 1930), s-au pastrat cateva rare fotografii cu interiorul Palatului Sturdza, pe cxare le puteti vedea putin mai jos..
Cu aceasta ocazie unul dintre saloanele centrale de la parter va fi convertit în salon de primire fiind despărţit de restul spatiului printr-un "glasswand".
Fotografiile din 1930, ne lasa sa apreciem somptuasele decoratiuni interioare. In holul central un majestuos candelabru din cristal de Murano incadrat de alte doua candelabre de dimensiuni mai mici.
Dimensiunile incaperii sunt amplificate de multitudinea de oglinzi, de dimensiuni variate, existente de jur inprejur, avand decoratii de inspiraţie barocă. Un numar de coloane in stil corintic, colorate, incadreaza oglinzile şi uşile "glasswand".

Cu toate ca palatul a fost renovat cu cativa ani inaine, se pare ca structura de baza nu era foarte solida. In a doua jumatate a anilor 1930 se ia hotararea de a se construi un nou palat care sa adaposteasca Ministerul de Externe.
Intregul proiect al noului Palat Victoria este incredintat arhitectului Duiliu Marcu. In acelasi timp se proiecteaza sistematizarea totala a Pietei Victoriei, dupa planurile aceluiasi arhitect.
Planurile initiale preconizau ca vechiul minister sa functioneze normal pe toata perioada constructiei noului palat Victoria, iar mai tarziu, cand lucrarile la Palatul Victoria erau terminate, sa fie demolat.
In anul 1937, in spatele Palatului Sturdza a inceput constructia noii cladiri care va adaposti noul sediu al Ministerului Afacerilor Externe, o cladire in forma de E, cu fatada orientata spre Piata Victoriei, avand patru etaje si terase pe toata lungimea fatadelor. Proiectata de arhitectul Duiliu Marcu. Criticii spun ca arhitectura fost inspirata din grandoarea arhitecturii totalitare (stilul neo-clasicist fascist si nazist). Cladirea a fost terminata in anul 1944, dar a vost avariata in bombardamentele din acel an..
Palatul Sturdza este grav afectat intr-un incendiu în 1942.
In urma bombardamentelor din 1944 palatul a suferit, din nou daune majore.
Palatul Sturdza a fost demolat in anul 1946, lasand libera perspectiva spre piata a nouli sediu al Ministerului Afacerilor Externe, viitoarea Presedintie a Consiliului de Ministri. Cele doua constructii au fost contemporane pentru 3 ani de zile.
Noul Palat Victoria, a fost reparat si inaugurarea a avut loc in 1952.
Palatul Sturdza, un palat care n-a putut fi integrat în nici un stil arhitectural “cea mai amestecată şi mai bizară construcţie din Bucureşti, pe ale cărei faţade îşi dau întâlnire, înfrăţindu-se, elemente de epoci şi stiluri diferite tăiate în materiale de tot soiul şi de toate culorile”.