Once Upon A Time in Bucharest: Beraria Gambrinus 1901

In Piata Teatrului de atunci, aproape de intersectia dintre strazile Ion Câmpineanu si Calea Victoriei la numarul 4 pe strada Ion Cimpineanu se afla Casa Mandy, la parterul careia se afla un local care i-a apartinut mai întâi unui sârb, Petre Gheorghevici.

Adevaratul "Gambrinus", cel original, a fost deschis în acelas loc, peste drum de teatru in 1901. Beraria a fost deschisa de Caragiale, care nu era la prima lui "afacere". Caragiale mai avusese, beraria Benebibendi, de pe strada Selari, unde a fost mai târziu placintaria Zappa. Aceasta era de fapt a doua berarie deschisa de Caragiale în Bucuresti, în 1894, prima fiind cea de pe Gabroveni, Mihalcea & Caragiale, deschisa în 1893. A concesionat el si restaurantul garii din Buzau, pentru un an, în 1894, dar a intrat repede în datorii, într-atât încât i s-a scos ce avea prin casa la licitatie.

Situat mult mai bine decat Benebibendi, strategic, în Piata Teatrului, Gambrinus era locul ideal în care sa îsi continui seara la iesirea de la spectacol.

Duminica 10 Octombrie a.c. s’a redeschis renumitul restaurant si berarie GAMBRINUS, de sub conducerea cunoscutului restaurator Ionel T. Petcu, având ca director pe d. Petrica Niculescu. Elegantul local a fost complect renovat si înzestrat cu una dintre cele mai moderne instalatiuni tehnice. Bucataria excelenta are ca sef pe cel mai bun specialist în arta culinara.

Pe lânga vinurile si berile alese servite de Gambrinus, localul mai pregatea si o surpriza, fiind singurul care avea la dispozi?ie „delicioasa bere” MALTOSAN NECTAR, produs al fabricii LUTHER. Faptul nu trebuie sa ne mire, caci Gambrinus intrase în 1926 în proprietatea producatorului de bere LUTHER, care îl concesioneaza fratilor Ionescu, bucatari, dupa cum am aflat via art-historia.blogspot.ro. Tot pe arthistoria am gasit o reclama din revista Magazinul, provenind de la Dan Tudoroiu, datata 1931.

În 1933 era în continuare faimos:
"Duminica 10 Octombrie a.c. s’a redeschis renumitul restaurant si berarie GAMBRINUS, de sub conducerea cunoscutului restaurator Ionel T. Petcu, având ca director pe d. Petrica Niculescu. Elegantul local a fost complect renovat si înzestrat cu una dintre cele mai moderne instalatiuni tehnice. Bucataria excelenta are ca sef pe cel mai bun specialist în arta culinara".("Realitatea Ilustrata")

Pe lânga vinurile si berile alese servite de Gambrinus, localul mai pregatea si o surpriza, fiind singurul care avea la dispozitie „delicioasa bere” MALTOSAN NECTAR, produs al fabricii LUTHER. Faptul nu trebuie sa ne mire, caci Gambrinus intrase în 1926 în proprietatea producatorului de bere LUTHER, care îl concesioneaza fratilor Ionescu, bucatari, dupa cum am aflat via art-historia.blogspot.ro. Tot pe arthistoria am gasit o reclama din revista Magazinul, provenind de la Dan Tudoroiu, datata 1931.

Berea buna si verva patronului au transformat locatia, în scurt timp, într-un loc preferat de întîlnire pentru ziaristii vremii, pentru oamenii de teatru, dar si pentru politicieni. Una peste alta, tot felul de "Mitici", cu nimic deosebiti de cei care traiesc astazi si de-o eternitate în scrierile lui Caragiale. La Gambrinus se "udau" premierele de la "National" si tot aici se adunau politicienii de pe Dîmbovita ca sa discute politica subtire si sa puna tara la cale.
Acolo se întâlneau Ion Gorun (Alexandru Hodos) si Ghita (George) Ranetti, cel care a initiat revista de satira si caricatura Furnica si care semna în publicatia Zeflemeaua chiar cu pseudonimul Delagambrinus. Vasile Hasnas, un alt obisnuit al locului, venea cu pudelul sau numai panglicute si fundite, numit Bubi, de care nu se dezlipea niciodata, iar o masa închisa, la care nu aveau acces strainii, era cea a lui Caragiale, alaturi de generalul Lambru, capitanul Delavrancea, generalul Iliescu si Niculescu-Bratu, cel ce umbla mereu cu picioarele goale vârâte direct în ghete. Si tot aici Delavrancea venea sa îi trateze pe actori cu bere si crenvursti dupa succesul piesei lui „Apus de soare”
Origina acestei berarii se pierde în noaptea timpurilor imemoriale; iar gloria ei în timpul noptilor memorabile când vedeai la o masa p-un Eminescu, mai târziu p-un Caragiale (care a fost ti client ti patron al Gambrinusului), în fine acum în vremea din urma p-un Delavrancea ce venea sa ofere halbe ti krenvirsti artistilor cari contribuiau la marele succes al piesei sale „Apus de soare” scria Ghita Delagambrinus, adica George Ranetti în revista Furnica în 1909.

Din date aflate mai recent dintr-n anunt facut pe 5 octombrie 1933 în Realitatea Ilustrata: "Dupa o perioada în care fusese închisa pentru renovare si reamenajare, beraria Gambrinus, inaugurata de Caragiale în localul de pe Ion Câmpineanu nr.4, îsi anunta cu surle si trâmbite redeschiderea pe data de 10 octombrie 1933". Trebuie sa stiti ca pe lânga berarie mai era si restaurant si a fost "redeschisa" de un anume Naumescu pe bulevardul Elisabeta în 1941, abia dupa demolarea vechiului sediu.

Anunt publicitar din 1 ianuarie 1937

Realitatea ilustrată, mai 1937

Dupa unele rapoarte Gambrinus originalul a fost distrus în 1941 de bombardamentele americane.

Dar tot din articolul din 19 mai 1937 în "Realitatea Ilustrata" aflam de fapt si anul exact în care a început (si probabil s-a si terminat) demolarea cladirii: 1937. Mai devreme decât ne-am fi asteptat, alte surse indicând (cum ar fi art-historia.blogspot.ro) un interval mai larg, de la sfârsitul interbelicului si începutul razboiului. "Loviturile târnacopului scot sânge din caramizile fostei Case Mandy dela începutul strazii Câmpineanu, cunoscuta mai mult sub numele de Gambrinus. Lucratorii au de furca, muncesc din greu, pentruca zidurile batrânei cladiri, groase si rezistente, nu se lasa cu una cu doua".

În august 1941, un anume Naumescu a avut inspiratia sa reînvie numele celebrei berarii si a deschis, la intersectia Bulevardului Elisabeta cu Str. Ion Brezoianu, un restaurant luxos pe care l-a botezat tot "Gambrinus".
Regimul comunist, În mod surprinzator, nu a schimbat numele localului. Singurul care s-a modificat de cîteva ori a fost "profilul" de activitate.