| Subiect: | Vechi Poduri | Autor: | Le Meteque | |
| Perioada: | Secolul XIX | Foto: | Diverse | |
| Localizare: | Dambovita | Contributii: | Cornel Dusescu | |
| . |
 |
| Gravura din prima jumatate a secolului XIX. Dambovita "salbatica" cu Biserica lui Bucur si Biserica Radu Voda. Unul dintre vechile poduri se afla imediat la stinga.(afara din cadru) |
Dambovita a fost si este principala sursa de apa în alimentarea orasului, dar râul a ridicat de-a lungul timpului diverse probleme.
Avea un curs neregulat, afluenti cum ar fi Bucurestioara si Dâmbovicioara, dar si alte raulete mai nici care se transformau in mlastini sau chiar provocau lunecari de teren.
Raul avea numeroase coturi, meandre, balti adiacente, mlastini. Pe ambele maluri erau numeroase gospodari si multe mori boieresti care de multe ori "sufocau" cursul raului
Resturi menajere, dejectii, absolut totul ajungea în apa râului. Animalele, chiar si oamenii se spalau în Dâmbovita.
Toti acesti factori transformau Dâmbovita secolelor de dinainte de secolul 20 intr-un un focar de infectie.
Dupa inundatiile din 1862-1865, domnitorul Alexandru Ioan Cuza initiaza lucrari de canalizare si rectificare a cursului râului. În 1868 se curata albia si se fac mici rectificari ale traseului între Foisor si comuna Manolache. În 1871 începe o campanie oarecum timida de canalizare a râului de la Foisor în amonte, iar între 1870-1872 sunt înlocuite principalele poduri de lemn cu unele metalice.
Între 1879 si 1886 se efectueaza adincirea si indreptarea albiei Dâmbovitei. Se pare ca, Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, viitorul rege Carol I a fot implicat indeaproape in realizarea proiectului.
Este prima lucrare edilitara de asemenea proporiii care se realizeaza în Bucuresti. Lucrarile sunt efectuate de antreprenorul francez A. Boisquerin si se întind între Grozavesti si Vitan, dupa planurile arhitectului Grigore Cerchez.
Albia este adâncita pâna la 6 metri în amonte, iar pentru asta se amenajeaza doua caderi de apa: la Grozavesti (în dreptul uzinei electrice) si la Vitan.
Cu aceasta ocazie toate podurile vechi de pe malurile cotite ale Dambovitei dispar, facand loc la poduri noi ca locatie si chiar ca nume.
Acest lucru se vede in foarte bine in Planul lui Rudolf Artur Borroczyn din 1846 si 1852. Este singurul document care ne arata cum arata cursul Dambovitei in acele vremuri si multe dintre podurile existente atunci.
Exista fotografii din epoca, luate de fotografii timpului, dar nu multe.
In principiu dupa cite am putut descoperi, toate podurile care traversau Dambovita la acea vreme nu mai exista sau erau asezate in locuri diferite decit cele moderne.
Singurul pod care ramane pe acelasi loc este Podul spre Drumul Craiovei sau Podul Calicilor, mai tarziu Calea Rahovei. Podul a legat Str. Selari pe malul stang de Calea Rahovei pe malul drept, si a fost numit succesiv Podul Calicilor, Podul de Piatra, Podul Justitiei si Podul Rahova.
Exista câteva planuri si harți ale Bucureștiului care ne arata cursul Dâmboviței si multe dintre podurile care o traversau, 1846 si 1852 Planul Rudolf Artur Borroczyn, 1856 Frederik Jung, 1980 Planul Papazoglu si 1895-1899 Noul Plan al Orașului București (cu Dâmbovița revitalizata). Mai jos o sa încerc sa explic așezarea vechilor poduri peste vechia albie si pe cit posibil sa le dau un nume. De cele mai multe ori podul purta numele străzii principale care il traversa.
Podul Brâncoveanu
Undeva in zona bisericii Sf. Spiridon Vechi, biserica demolata fără remușcări in anii 1980 râul Dâmbovița făcea un cot, o bucla mare spre dreapta. In acest fel biserica care se afla după sistematizare pe malul drept, in acea perioada era pe malul stâng.Proprietatea din zona se numea pe la 1852 si 1856, conform harților, Brinkoveanka. Spre sfârșitul secolului intra in posesia printului C. Bibescu si aici va începe mai târziu construcția noii clădiri a senatului.
Dar revenind la proprietatea Brâncovenilor. Pe mijlocul ei se afla o ulița principala care ii purta numele, Ulița Brâncoveanu. Această strada pornea din Maidanul Dudescu, continua pe Ulița Dudescu, traversa podul peste Dâmbovița se continua cu Ulița Brâncoveanu care mergea pian la Ulița Franțuzeasca (viitoare Carol I). In capătul străzii se afla Biserica Sf. Dumitru(in spatele viitorului Palat al Poștelor) lingă Hanul Konstantin Voda.
După sistematizare Ulița Dudescu si Ulița Brâncoveanu au devenit Strada Apolodor. Porțiunea dintre Dâmbovița si Strada Carol I a rămas sub același nume, Strada Brâncoveanu, nume schimbat mai târziu de comuniști in Strada Nicolae Tonitza.
Fosta Ulița Brâncoveanu a devenit mai târziu Strada Apolodor. Splaiul Independentei de astăzi sa numit pentru un timp in acea porțiune Splaiul Brâncoveanu.
Revenind la Podul Brâncoveanu, acesta se găsea cam la intersecția de mai târziu a Străzii Apolodor cu Sfinții Apostoli. Exact, Sfinții Apostoli se afla chiar sub albia Dâmboviței de atunci.
 |
| 1852 Planul Rudolf Artur Borroczyn. Se vad bisericile Sf. Spiridon si Sf. Dumitru in capatul strazii de la Ulita Franceza. |
 |
| 1856 Frederik Jung Se vede clar numele strazii si de asemenea un pod mai minc putin mai sus |
 |
| 1879 Planul Papazoglu. Se poate vedea numele Ulitei Dudescu se transforma in Str. Apolodor. Dupa pod mergand spre nord Brancoveanu. |
Podul Calicilor
Podul Calicilor sau Calitiei, se afla intre Strada Șelari si Calea Rahovei de mai târziu, si se va numi spre sfârșitul sec. al XIX lea Podul Justiției(1895-1899 si 1931) iar mai târziu Podul Rahova. Acest pod a fost singurul care si-a păstrat așezarea exacta peste Dâmbovița, chiar si după sistematizare in 1886. Un alt nume pe care l-a purtat a fost Podul de Piatra. Motivul? A fost primul pod de piatra construit peste Dâmbovița.Denumirea a fost atât de populara încât se reflecta si in numele unui restaurant de pe coltul Străzii Șelari vis-a-vis de Hotel Regina care mai funcționa sub acest nume chiar si in 1917: "Restaurantul Podul de Piatra"
 |
| Podul Calicilor |
 |
| "Restaurantul Podul de Piatra" |
 |
| Planul lui Frederik Jung din 1856 1. Podul Calicilor(Rahova) |
Atenție: la Podul Calicilor (Rahova) ați făcut o eroare - prin expresia ”Podul Calicilor sau Caliției, se afla între str. Șelari și Calea Rahovei de mai târziu,...” se înțelege că str. Șelari avea capătul său sudic la malul stânf al Dâmboviței, fapt care s-a întâmplat de-abia în anii '80, când s-a făcut ”casetarea” Dâmboviței (atunci, capătul Căii Rahovei de pe malul stâng al Dâmboviței, dintre Splaiul Independenței și str. 30 Decembrie, a fost inclus în str. Șelari... În realitate, după cum ne arată Harta F. Jung (1856), Ulita Krajovii (fostă Ulița Calicilor), se termina pe malul stâng al Dâmboviței, la intersecția cu trei ulițe: în stânga, Ulița Franțuzească, în dreapta, Ulița Curtea Veche, iar în față, cu Ulița Șelari...
ReplyDeleteAșadar primul pod de piatră nu se afla între cele două olițe sus-menționate, ci era traversat de Ulița Calicilor (Craiovei; Calea Rahovei).