Once Upon A Time in Bucharest: April 2026

Subiect:	Palatul Costache Ghica	Autor:	Cornel D.
Perioada:	1850-1944	Foto:	Diverse
Adresa:	Piata Valter Maracineanu	Contributii:
.

Costache Ghica nascut in 1797 a fost fiul lui Dimitrie Ghica si Maria Ghica. A fost fratele Printului Alexandru II Ghica, si al domnilor Grigore Ghica IV şi Alexandru Dimitrie Ghica.

A fost casatorit cu Marițica Bibescu in 1834, dar casatoria nu a durat mult.

Costache Ghica nu a avut ambitii mari in viata, preferand viata de petrecere. Datorita conectiilor politice a fost numit însă spătar și colonel al milițiilor valahe, sub supravegherea rusă, în timpul domniei lui Alexandru al II-lea Ghica, fratele vitreg al lui Costache. De altfel, domnitorul Valahiei ii devine naș la casatoria lui cu Maria (Mariţica) Văcărescu, fiica poetului Nicolae Văcărescu, in 1834.

Casatoria lui Costache cu Mariţica a produs patru copii născuţi între 1835 şi 1840, dar nu a fost de lunga durata. Mariţica incepe o afacere torida cu noul domnitor Gheorghe Bibescu. In primăvara anului 1843 Mariţica va părăsi casa din Uliţa Brezoianu şi se va instala în Palatul Domnesc de peste drum.

Costache Ghica isi va creste singur copiii in resedinta din Ulita Brezoianu unde isi va gasi sfarsitul in 1852.

Palatul spatarului Costache Ghica a fost inaltat in prima jumatate a sec. al XIX-lea. Nu am reusit sa gasesc inca data exacta. Adresa initiala a imobilului a fost Uliţa Brezoianu(mai tarziu Str. Brezoianu).

Se pare ca, imobilul initial a fost mult mai mic ca suprafata. Planul Rudolf Artur Borroczyn din 1846 ne arata o cladire mult mai mica decat imaginile din 1856 sau de mai tarziu. Este posibil ca in jur de 1850 cladirea sa fi fost extinsa sau demolata si reconstruita la dimensiunile pe care le stim. Plan der Stadt Bukurest din 1856 si fotografiile lui Ludwig Angerer din acelasi an ne arata dimensiunile noii cladiri.

Nu am gasit informatii despre proprietarii cladiri dupa moartea lui Costache Ghica in 1852.

Costache Ghica in 1831

În 1862, palatul ajunge în proprietatea Statului, în acesta instalându-se Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice.

Îcepand cu 31 octombrie 1865 aici isi avea sediul "Societatea Atheneul Roman" care avea trei secţii: literară, ştiinţifică şi morală. Primul preşedinte ales a fost Petre S. Aurelian. Tot aici se aflau Conservatorul de muzica si Artä dramatica al Societatii Atheneului Român.

În fosta casă Ghica, în corpul dinspre Cişmigiu, s-a amenajat o sală care putea cuprinde 500 de personae. Aici aveau loc intruniri si concerte sub tutela "Ateneului". Aici a debutat in primavera anului 1889 , tanarul George(Gheorghe) Enescu actualul palat al Ateneului fiind inca in constructie.

Tot în aceasta cladire ia fiinta 1866 "Societatea Literară Română", rebotezată în 1867 "Societatea Academică Română" și transformată în 1879 în "Academia Română".

Dupa 1890 fostele case Ghica, devin proprietatea Colonelului Maican. Sala adiacenta este folosita pentru prezentarea concertelor de opera, opereta si teatru.

Cladirea a fost cunoscuta in acea perioada sub numele de "Teatrul Maican" dar si "Teatrul Lyric". (Adevărul, 24, nr. 7900, 10 septembrie 1911)

Dimitrescu Maican noul proprietar al cladirii s-a gindit la transformarea "Ateneului" Intr-un mic teatru si ideea sa a fost imediat pusa in practica. Au fost contactati un numar de arhitecti. Dintre toate planurile luate in consideratie cele ale arhitectului Grigorie Cerkez erau cele mai apropriate de viziunea proprietarului.

Grigorie Cerkez a si fost insärcinat cu executarea planulul si Intr-un timp foarte scurt, el a ridicat, in locul Ateneului vechi, o clädire care avea mai mult aerul unei biserici, dar al carui interior avea o architectura demnä de admirat.

Interiorul Teatrului Lyric parea, la prima vedere, foarte mic. Distributia lojelor Insa, a parterulul si a balcoanelor, o inovatie la acea vreme in teatrele bucurestene, era fäcuta in asa fel incat numarul locurilor din acest teatru era cu malt mal numeros decat cele din (vechiul)Teatru National. Decorurile, foarte luxoase si de mult gust, dadeau teatrului un aspect
de o rara eleganta. Se pare ca proprietarul a investit mai bine de 100.000 lei pentru aceste imbunatatiri.

Cu toate ca fostul Colonel Maican nu avea un nume bun, din cauza acuzatiilor si a proceselor prin care trecuse, a tinut dintr-un sentiment usor de inteles, sa reboteze noul asezamant "Teatrul Maican". Din cauza antecedentelor proprietarului si a presei nefavorabile, afacerile teatrului erau precare. Colonelul Maican, urmind sfatul prietenilor, schimbä numele teatrului in "Teatrul Lyric".

1893 Moș Teacă și Mealy
la Teatrul Liric - Adevărul 18 oct 1893

Se pare ca domnul Maican era urmarit de ghinion. In noaptea de 23 spre 24 noiembrie 1895 dupa reprezentatiunea operetel "La fille du Tambour - major", la orele 2 si jumätate, sergentul postat in piata "Veclului Tribunal" observa fum si flacari iesind din podul teatrului Lyric si contacteaza sectia pompierilor din apropiere si Prefectura Politiei. Pana la venirea pompierilor focul sa intins cu repeziciune probabil din cauza lemnariei uscate a cladirii. Pompierii nu au stiut cum sa impiedice intinderea focului. Mai tarziu, spre dimineata au sosit inca doua echipaje de pompieri si mai tarziu proprietarul D-l Maican. Focul a inaintat si ars atat de rapid incat la orele 7 dimineata nu mal rämäsese nimic din teatru. Focul a ars mocnit inca 2 zile. Concluzia autoritatilor a fost ca focul a fost pornit de cineva.

"Elegantul si cochetul Teatru Lytric este azi o ruina ; nimic, dar absolut nimic n'a ramas din decorurile frumoase, din costumele lucsoase, din candelabrele scumpe, din ornamentatia
interioara si din bancile si scaunele luxoase ale acestul teatru. Totul s'a prefäcut in cenuse. Cum s'a Inceput focul? Cine l'a pus? Cum s'a Intins asa de repede? E treaba parchetulul si a politiel sa afle."(Epoca, seria 2, 01, nr. 0018, 24 noiembrie 1895)

Incendiul a cuprins si imobile vecine unde se gasea Tribunalul si Parchetul.

Nu dupa mult timp proprietarul, care asigurase cladirea teatrului pentru 100.00 lei incepe reconstructia acestuia.

"In aceiasi vreme, colonelul Maican fiind silit sa darame o parte din casele vechi ce avea in jurul Pietei Valter Maracineanu, refacu bucata ce era inca solida si reconstruindu-o, facu acolo o noua Sala de Teatru, cu instalatiuni complecte pentru asa ceva, pc care destinand-o spectacolelor muzicale o numi Teatrul Lyric". "El a inaugurat acel teatru cu reprezentatii ale unei Companii germane in frunte cu Betty Stoyan, artista de mare faima a genului Operetei la Wiena, atunci."(Bucureştii Vechiului Regat - Costescu, George)

Adresa imobilului a variat in timp, incepand cu Ulita Brezoianu si mai tarziu Str. Brezoianu. In planul Papazoglu din 1872 o gasim sub numele de "Rondelu tribunalului" iar in 1894 "Piata Tribunalelor" (Voinţa naţională : Ďiar naţional-liberal, 11, nr. 2980, 29 octombrie 1894). Mai tarziu devine Piata Valter Maracineanu.

Imobilul a fost cunoscut la început de 1900 şi sub numele de „Ateneul vechi”, dar si sub numele de Teatrul Lyric sau "Leon Popescu"(1905-1910).

Tot in jur de 1900 au inceput sa fie prezentate proiectii cinematografice. Inca nu aparusera sali de cinematograf iar spectacolele erau prezentate in vechile sali de teatru.

In 1903 Teatrul Cinematograf Oeser prezenta spectacole de cinematograf in sala Teatrului Lyric. Se pare ca spectacolele nu atrageau suficienta clientela astfel incat directorul Teatrului Oeser anunta reprezentatii speciale doar pentru barbati, luni seara decembrie 15 la ora 9. Cu o ora inainte de inceperea spectacolului se facuse o "coada dupa colt pe Brezoianu si tramvaiele veneau pline". "Prin loji erau câte 10-15 persóane, in loc de 5. Teatrul Lyric parea ca sta sa se darame." (Gazeta artelor nr. 35, 15-25 decembrie 1903)
Dupa cum am mentionat mai sus, la inceput de secol XX a fost cunoscut si sub numele de "Teatrul Leon Popescu”

Leon Popescu nascut in 1864 intr-o familie proeminenta de boieri din baragan intra initial in politica fiind Senator de Ialomita in 1905 si deputat in 1915.

A fost un producator de teatru si cinematografie roman. Cunoscut in special pentru productiile Independența României (1912), care a fost prima productie de lung metraj din istoria filmului romaneac, Spionul (1914), Amorurile unei printese (1913) si Cetatea Neamtului (1914).

Devine proprietarul Teatrului Lyric dupa 1900, nu cunosc data, si in timp rearanjeaza curtea proprietatii pentru a folosi drept studio de filmare improvizat. Societatea sa de productie infiintata in 1913, numita "Filmul de Artă Leon M. Popescu" a fost si distributorul filmelor produse de Leon Popescu. A fost unul dintre cei mai importanti producatori de film din Romania, un adevarat pionier, contribuind la fuzionarea dar si la demarcarea filmului si a cinematografului.

Leon Popescu moare pe data de 16 aprilie 1918 la scurt timp dupa ce studiourile sale de film sunt distruse intr-un incendiu.

Din 1922 pe scena "Teatrului Lyric" se susțin și spectacolele "Operei Române".

Clădirea a fost deteriorată de cutremurul din 10 noiembrie 1940, Opera Română fiind mutată în sediul Teatrului Regina Maria. (”Rampa” din 7 februarie 1943)

”Rampa” din 7 februarie 1943

Clădirea "Teatrului Lyric" a fost distrusă în urma bombardamentului aviaţiei germane din 24-25 august 1944.

Pe locul ruinelor acestei primei clădiri de Operă din București, a fost clădit, în perioada 1959-1961, Blocul Liric.

Undeva în curtea interioară a Blocului Liric se află o plăcuță cu un istoric al locului, montată de cei de la Grupul de Inițiativă Cișmigiu:

"În vremuri demult pierdute în locul blocului se afla casa marelui spătar Costache Ghica, iar ulterior casa a servit drept sediu pentru instituții precum Academia Română, Tribunalul, Teatrul Lyric, Societatea filmul de artă română Leon Popescu și a găzduit spectacole ale Operei Române.

În august 1944, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, clădirea Teatrului Lyric fost bombardată, iar 15 ani mai târziu, în 1959, a fost ridicat Blocul Liric, o construcție solidă, cu linii drepte, reprezentativă pentru stilul arhitecturii comuniste al vremii. Asta îl și distinge, de fapt, de multe dintre clădirile din zona Cișmigiului, care sunt mai vechi.

Construit sub forma unui U, cu zece etaje, blocul are trei scări și 220 de apartamente. Sunt două ganguri cu porți zăbrelite prin care poți intra în curtea interioară. Scara C, în care locuiesc eu, e lipită de parcul Cișmigiu. Scara B dă spre Brezoianu, iar Scara A, din mijloc, e paralelă cu piața Valter Mărăcineanu. În 2018, parterul uneia dintre scări a trecut printr-un proces de remodelare. Arhitecții Alexandra Mihailciuc și Andrei Tache au inițiat proiectul BLOC. UNBLOCK, bazat pe ideea de regenerare a patrimoniului din perioada socialistă, în care au implicat studenți la arhitectură, design, fotografie și antropologie. E locul pe care îl admir de fiecare dată când mă duc să plătesc întreținerea, în special cutiile de scrisori, care, așa cum arată acum, refăcute (și vopsite într-un bej plăcut), mă trimit cu gândul la sertarele cu fișe de lectură dintr-o bibliotecă veche.

Pe atunci, Leon M. Popescu „instala” Teatrul Lyric în conacul de unde tocmai se mutase Tribunalul, și crea un spațiu cu „dotări moderne” și un program de spectacole la zi. Și atunci, la fel ca acum, scopul era de a inova (dar și de a face bani, evident) și de a ține pasul cu ce se întâmplă pe afară; evenimentele care aveau loc la Lyric „urmăreau educarea în spirit european a locuitorilor Capitalei”. Pe lângă operă și operetă, la Lyric erau organizate proiecții de film, Leon M. Popescu fiind, printre altele, și producător de film. A produs, printre altele, Independența României (1912), iar în 1913 organiza o proiecție cu circuit închis pentru Amorurile unei prințese, printre spectatori numărându-se Liviu Rebreanu, Emil Gârleanu și Ion Minulescu. La fel ca azi, zona colcăia de hipsteri și de creativi, de „bucureșteni get-beget”, dar și de provinciali rătăciți ca mine."