Viile Bucurestilor

Bucurestiul oras de viticultori?
Pare de domeniul fanteziei, dar pina la inceputul secolului trecut a fost o realitate.
In ciuda faptului ca este un oras in totalitate de ses proximitatea celor doua riuri care il strabat, Dambovita si Colentina cu versanti abrupti au creat un peisaj de coline si dealuri care a fost ideal pentru practicarea viticulturii.
Exista documente care certifica cum prin anii 1700, viile îmbratisau marginile Bucurestiului si intrau adânc în inima lui, iar oamenii se bucurau de ele, si-nainte si dupã cules, cãci românul a fost dintotdeauna iubitor de vin, se stie.
In vecinatatea Parculi Carol, conform informaţiilor bine documentate, pe locul unde se va construi viitorul cartier eleveţian G.A. Sut(t)er, se afla o zonă cu dealuri, mlaştini şi vii ce aparţineau Vicontelui Louis Antoine de Grammont şi Mitropoliei Munteniei.
Despre existenţa dealurilor Filaretului (numite astfel după Mitropolitul Ungrovlahiei, Filaret al II-lea) înţesate de viţă de vie (adevărate podgorii) avem astăzi o mărturie certă prin prisma străzii care a păstrat această denumire: Şoseaua Viilor!
La vremea culesului, viile se umpleau de lume, stãpânii se mutau în crame, si timp de douã sãptãmâni se petrecea cu lãutari, „pastramã friptã pe grãtar si cu must, dulce sau înãsprit, sfârâind din ulcele de pãmânt. Seara, dupã ce se isprãvea treaba, culegãtorii, mustuitorii care mustuiau poama în ciubere, si crãmasii, care strângeau teascurile sau, pur si simplu, cãlcau cu picioarele strugurii, în lin, se strângeau laolaltã si începeau, cei mai tineri, jocul, în sunetul cobzei si al viorii, cei mai bãtrâni, vorbele, taclalele„.
Planul lui Rudolf Artur Borroczyndin (1846 si 1852) ne arata fara nici un dubiu Bucurestiul practic inconjurat de vii.
Astfel la nord de Bariera Mogosoi erau Via lui Dinu Precupetu, Barbu Persiceanu, Stolnicului Preda
In preajma Barierei Podului de Pamant  si proape de cismigiu erau Via lui Marin Bude, Stan Piha, Iancu Rosseti si a multor manastiri: Via Manastirii Cotroceni, Via Manastirii Radu Voda, Via sfintei Mitropolii.
In proximitatea viitoarei Sosele Pantelimon: Via Beizadea Grigore Ghica, Ion Tabacu, Ghita Pascal
Si acestea sunt doar citeva din sutele de terenuri vuticole din jurul Bucurestiului la acea data.
La mijlocul secolului XIX viile au început sa piardã teren. Pe locul lor s-au înãltat case, s-au încropit cartiere, s-au construit fabrici.
Către sfârșitul secolului XIX mana, făinarea și filoxera viței de vie au pus în pericol de dispariție soiurile nobile europene si adus la limitarea si mai mare a spatiului viticol.
In 1906, când mai rãmãseserã doar câteva vii pe la marginile orasului, ziaristul francez Frédéric Damé a scris o carte despre Bucuresti, reproducând cinci fotografii cu aspecte caracteristice podgoriilor de altãdatã. Imaginile cu pricina sunt printre ultimele care mai amintesc de istoria Bucurestiului ca zona viticola.
Multe denumiri amintind de viticultura au ramas totusi folosite si in primele decenii ale secolului trecut.
Astfel Planul din 1923 ne arata denumirea viitoarei strazi vatra Luminoasa era "Marcuta intre vii" Strada Maior Coravu din aceiasi zona se numea "Tepes Voda intre vii"
Fotografiile urmatoare apartin lui Charles Chusseau-Flaviens si colaboratorilor lui si sint datate in primul deceniu al secolului trecut (1909, Les vendanges / Strângerea recoltei)