Once Upon A Time in Bucharest: Casa Anticarilor si anticarii bucuresteni

Subiect:	Casa Anticarilor	Autor:	Cornel D
Perioada:	1924-1944?	Foto:	Diverse
Adresa:	Piata Belvedere	Contributii:
.

Istoria anticariatului in București începe in a doua jumătate a sec. al XIX-lea. Începuturile au fost timide si in general se vindeau reviste si cărți publicate in occident, in Germania sau Franța. "Anticarii" erau mai mult niște vânzători ambulanți, care mergeau adesea din poarta in poarta, sau te îmbiau la intrarea in grădinile restaurant de vară ale vremii. Gradina restaurant Rașca este menționată in unele documente.

Pasul următor a fost "dulapul cu cărți", "un "dulap rătăcitor care era mutat de pe un maidan pe altul".

Este posibil ca primul anticar care a deschis o prăvălie sa fie cineva din familia Pohl care la început de secol XX avea un anticariat in București cu firma "Casa de Încredere, întemeiată in 1859". Dar, după cum menționează George Potra in volumul "Din Bucureștii de ieri Volumul 2" orașul in care a fost deschis poate sa fi fost "București, Iași sau alt oraș din tara". Nu exista informații reale despre locul in care a fost deschis.

Primul anticar despre care avem numeroase informații precise a fost Leon Alcalay. Acesta s-a născut in București in anul 1847.

Alcalay si-a început cariera vânzând cărți, broșuri si reviste vechi si rare, mai întâi, alergând toata ziua prin oraș vizitând ca vânzător ambulant pe amatorii de cărți.

După un timp, in jur de 1864 a reușit sa acumuleze un capital cu care si-a făcut doua dulapuri pe care le-a umplut cu cărți. Locul lui preferat a fost inițial pe locul viran de la intersecția Podului Mogoșoaiei cu noul deschis Bulevard Elisabeta. Se pare ca Alcalay era un negustor înnăscut si afacerea lui a fost prospera.

Dar in scurt timp, in 1867, pe acel teren viran a început construcția marelui hotel Herdan, mai târziu cunoscut sub numele de "Grand Hotel de Boulevard". Leon Alcalay este nevoit sa își mute afacerea într-o prăvălie situata in apropiere casa baronului Meitani si de Prefectura Politiei, in apropiere de strada Domnita Anastasia de astăzi. Zona fiind la un moment dat in demolare, Alcalay a fost nevoit sa se mute din nou, de data aceasta într-o prăvălie "cocheta" de librărie si papetărie, situata pe Calea Victoriei vis-a-vis de Legațiunea Ruseasca. Aici a stat pana in anul 1883, când s-au dărâmat si acele prăvăli spre a se clădi in locul lor actualul Palat Nifon. Deci in 1883 s-a mutat in Hotel de Boulevard, aflat chiar pe locul unde se afla maidanul unde el își începuse cariera, cu aproape 20 de ani in urma.

In timp încep să apară si alți anticari. In jur de 1878 sunt menționați Pinath si H. Steinberg. Magazinul lui Pinath este menționat pe la 1910. "Pe Calea Văcărești, in fata Bărăției, se afla magazinul de anticariat a lui Pinath care, pe o firma mare, avea emblema "La Labori", iar dedesubt, drept prezentare si reclama Vechea Anticuarie Pinath, casa proprie de încredere, fondata in 1878".

Un alt anticar din aceiași perioada a fost Hascal Steinberg. Acesta își avea dulapurile pe Calea Rahovei chiar lângă vechiul local al Curților si Tribunalelor.

Imediat după tăierea noului bulevard, Elisabeta, in zona dintre Str. Academiei, Calea Victoriei si Strada Noua(Edgar Quinet) a rămas un teren viran. Pe acest teren viran "se aciuiseră boxele anticarilor, fiecare cu dulapul lui. Intre anticari trona bătrânul Eskenazi(Eschenazy), înalt, cu favoriți cărunți, cel mai prețuit prieten si furnizor al cărturarilor bucureșteni care, indiumul lor spre Universitate, treceau prin fata anticarilor".

Tot aici la acea data(1885-1900) se mai găseau anticarii: Pohl, Weismann, Polach, Weinberg si Pach bătrânul (tatăl celor trei frați: Iuliu, Herman si Mișu). In jur de 1900 zona a fost revitalizata. Astfel pe acest teren viran au apărut printre altele berăria si gradina Carpați, librăria Cartea Românească", iar la colt cu Calea Victoriei localul unei bănci.

O descriere interesantă o face George Costescu in "Bucureștii Vechiului Regat"

"Cele mai la îndemână cărți erau însă cele pe care le vindeau așa zișii anticari, ce își aveau dulapurile înșirate pe bulevardul Academiei, acolo unde azi e clădirea Cartea Românească, si unde vreo cinci-șase negustori de-aceștia își așezase dulapurile lor.

Anticarii aceia bucureșteni, îndeplineau rostul "buchiniștilor" de prin marile orașe ale Franței. Ei cumpărau cărțile de prin bibliotecile celor cari răposau cum si pe ale oricui aveau cărți de vândut si le revindeau celor ce aveau nevoie de ele, mai ales atunci când nici librari nu prea aveam, nici cărți nu prea se tipăreau.

Câțiva dintre aceia (din cari amintim in treacăt pe Pohl, pe Pach si pe Eskenasy) erau niște adevărați doctori ai negoțului acesta.

Ei știau pe dinafara toata bibliografia celor mai căutate si pe aceia a programelor analitice ale tuturor facultăților universitare si ale școlilor superioare de specialitate, cum si mai toate operele literare si științifice cunoscute din literatura universala."

Unii anticari si-au deschis prăvăli proprii, iar alții s-au mutat in apropiere de strada Brezoianu pe un alt teren viran la acea data si unde mai târziu a apărut Hotelul Cișmigiu.

Câțiva ani mai târziu au fost nevoiți sa se mute din nou pe Maidanul lui Duca unde mai târziu se va ridica Hotelul Princiar.

Pe Maidanul lui Duca anticarii erau așezați in partea cea mai de răsărit a terenului, pe locul unde altădată fusese Castelul Apelor si Vadul Sacagiilor(vezi Fig001 si Fig002). Dar si aici șederea a fost de scurta durata intr-un fel. in 1910, începe construcția Palatului Varna Poștei si anticarii se stabilesc pe cheiul Dâmboviței de o parte si de alta a Podului Mihai Voda(Vezi Fig004-05).

Unii anticari si-au găsit locul pe alte artere principale. Așa au apărut anticari pe strada Câmpineanu, lipiți de zidurile fostului Teatru National, anticarii Azur Moșoiu si Anton Alexandrescu.

George Potra ne informează că pe Maidanul lui Duca, în afară de barăcile și dulapurile anticarilor, care se găseau permanent, se mai găseau atelierele fotografilor, care mergeau din bâlci în bâlci.

George D. Florescu ne descrie zona in lucrarea "Istoricul unei vechi case bucureștene - Casa Floreștilor"

"Planurile vechi ale orașului nostru pana si cel al lui Dimitrie Pappasoglu din 1875 ne înfățișează vechiul curs al gârlei in plin centru actual al Bucureștilor, urmând cam următoarele străzi din zilele noastre: Venind dinspre podul de la Mihai Voda de pe locul Casei Anticarilor din spatele fostului Hotel de France, trecând prin strada Ilfov in spatele Casei de depuneri, tăind actuala albie a Dâmboviței, vechiul curs al gârlei urma prin strada Azilul de noapte pana la strada Apolodor, continuând prin strada Bibescu-Voda pana peste strada Gh. Danielopol. De aci cotea spre nord si trecând peste aripa de vest a Palatului de Justiție se îndrepta pana peste actuala albie a gârlei, iar din acest loc mergea aproape in linie dreapta puțin mai spre nord de podul Justiției de azi, spre sudul fostei Curți vechi." (vezi Map001 si Map002)

La intersecția străzilor Ilfov cu Mihai-Voda, la sud si Lipscani cu Belvedere(Domnita Anastasia de astăzi) la nord se afla o piațeta numita Piața Belvedere(vezi Map003). In aceasta zona care la început de secol făcea parte din Maidanul lui Duca se va ridica in 1924 un pavilion dedicat exclusiv anticarilor. Asociația Anticarilor începuse de multa vreme demersuri cu Primăria pentru construirea acestui pavilion. Se pare ca factorul determinant, care a dus la aprobarea proiectului a fost intervenția lui Nicolae Iorga.

In ziua de 14 martie 1924, Comisia Interimara a Municipiului București aproba, prin Decizia nr. 84, ca pe locul aflat in fata palatului Vama Poștei (construita in anul 1911), Asociația Anticarilor sa-si ridice un pavilion propriu. (Suntem la doar câțiva pași de strada pe care pictorul Tattarescu si-a amenajat casa). După cum am menționat marele istoric Nicolae Iorga a avut o contribuție esențială la grăbirea demersurilor in vederea luării deciziei finale de înființare a Casei Anticarilor.

Proiectul i-a fost încredințat Arhitectului Edmond van Saanen-Algi(vezi Fig006-1924 Proiect, Casa Anticarilor). Acesta, printre altele este cunoscut pentru proiectul Academiei de Înalte Studii Industriale și Comerciale(1923-1938) si Palatului Telefoanelor, împreună cu arh. L. Weeks(1931-1933).

Deci in Piața Belvedere, care va fi cunoscuta popular drept Piața Anticarilor in piațeta ovală dintre Vama Poștei și (Grand) Hotel de France(Francez, Lafayette, Victoria) a fost construit un "pavilion foarte frumos", cu pridvor circular, împărțit în prăvălii curate, înzestrate cu instalații de ape și lumină electrică. Prăvăliile aveau rafturi care semănau cu dulapurile tradiționale cu cărți purtate de către anticari pe maidane. Prăvăliile erau numerotate si numite Compartimente (1,2,3,3...) si fiecare dintre ele purta un nume cu rezonanta istorica: „Miron Costin", „D. Cantemir", „N. Iorga" etc. Anticarii au fost cei care au numit-o "Casa Anticarilor". Adresa in anul construcției, 1924, a fost Piața Belvedere nr. 2.

Acolo, în „Casa Anticarilor” și-au desfășurat activitatea "celebrii" anticari Fogel Israel, Pach Soil și Pach Mișu, ori Goldenberg Moritz.

Prăvăliile erau închiriate de către Primărie. Locurile vacante se adjudecau la licitație. Conform Monitorului Primăriei București prețul de închiriere al unei prăvălii in 1941 era de 36.000 de lei, anual.

George Potra, ne povestește ca in acest univers al cărții vechi te întâlneai cu "Pravila de la Govora”, tipărită pe vremea lui Matei Basarab la 1640, cu "Cazania lui Varlaam”, "Îndreptarul Legii”, "Biblia lui Șerban Cantacuzino” si chiar incunabule de la 1486.

Nicolae Iorga venea aici de câteva ori pe săptămână, alegea cărți si stătea de cele mai multe ori de vorba cu anticarii, favoritul sau fiind se pare Iuliu Pohl.

Des venea si Academicianul Alexandru Lapedatu, era de multe ori văzut aici, răsfoind ultimele achiziții de cărți istorice vechi. Prin aceasta rotonda a cărții de calitate, si-au purtat pașii: G. Tițeica, Constantin Moisil, Eugen Lovinescu, Tudor Vianu, Șerban Cioculescu, D. Panaitescu-Perpessicius, Constantin Kirițescu, Mateiu I.L. Caragiale si mulți universitari si cărturari de mare prestigiu.

Casa Anticarilor a funcționat in spatele Palatului CEC (si a Hotelului Lafayette) pana in 1943, fiind demolata fără nici o explicație prin ordinul primarului de atunci, generalul Ion Rășcanu (primar intre 21.X 1942 si 22.VIII. 1944), Acesta i-a expulzat pe chiriași demolând imediat clădirea.

Personal, nu știu care a fost adevărul si nu sunt pe deplin convins ca aceasta clădire a fost demolata in 1943. Toate mențiunile pe care le-am citit se găsesc in publicații moderne fără nici o referință la documente ale vremii.

Contrar opiniei generale este posibil ca aceasta clădire, "Casa Anticarilor" sa fi avut o viată mult mai lunga, posibil pana in perioada după 1956.

Primul document este o fotografie Agerpres datata 12 octombrie 1956(Fig023-1956). Aceasta face parte dintr-un set de 6-7 fotografii aeriene. Una dintre ele ne arata zona Teatrului National, care la data fotografiei nu mai exista (Teatrului National demolat după 1947)

Al doilea document este un plan din 1955 care ne arata existenta unei construcții pe locul Casei Anticarilor(Map007-1955). (Planurile mai recente din 1962, 1974 sunt de fapt o copie a aceluiași plan).

Al treilea document este lucrarea lui Marius R George Coșarcă "Scurt istoric al cenzurii anticariatelor (1944-1989)". Acesta menționează "Casa veche a anticarilor": "Toți aceștia(anticarii) și-au păstrat negoțul cu cărți până în anul 1948 când comerțul a fost preluat de Stat”, care doar în decursul acelui an, a controlat aproximativ 90 de anticariate, printre care Soly Pach de la Casa veche a anticarilor, Azur Muşoiu din Str. Doamnei nr. 1 și Herman Pach de pe Calea Victoriei." (Fig022b-1948)

Deci este posibil ca in anul 1948 clădirea sa fi fost încă in picioare.

Voi modifica acest articol daca apar informații noi.

Începând cu anul 1948 cenzura noului regim a început sa urmărească îndeaproape prăvăliile anticarilor. Comerțul a fost preluat de Stat, care doar în decursul acelui an, a controlat aproximativ 90 de anticariate, printre care Soly Pach de la Casa veche a anticarilor, Azur Muşoiu din Str. Doamnei nr. 1 și Herman Pach de pe Calea Victoriei.

Astfel, ,,cenzorul Schäffer controlează anticăriile dulap de la Podul Mihai Vodă, aparținând lui Gheorghe Şvab, Grigore Antoniu, Lury Wolff, Pascal Finkelstein, Emanuil Gherner, N. Haram, Nissim Abramovici, Ion Ionescu, Aron Wittemberg, George Iliescu, Henrich Kleffner, Moise Rozenthal, Jean Trif, Stefan Lorentz, Herman Kraus, Radu Andreescu, Dumitru Foianu, Vasile Dijmănescu”

Prin art. 44 și art. 45 din Constituția Republicii Populare Române și prin decizia Consiliului de Miniștri nr. 130 din 1949, ,,a fost emis Decretul nr. 64 pentru organizarea Ministerului Artelor și Informațiilor, care trebuie să organizeze și să supravegheze difuzarea culturii și arta, după cum se arată și la art. 2 (b), asigură răspândirea în masele largi populare, a cărților, ziarelor și revistelor”.

Astfel, cenzura comunistă dobândește un cadru instituțional începând cu data de 20 mai 1949. Mulți anticari au fost persecutați si declarați "subversivi". In mai multe instanțe dulapuri întregi cu cărți au fost arse in public, acestea fiind considerate subversive. Au fost instanțe când numeroase cărți din colecții particulare au fost arse in public.

O formațiune de Stat specifică, cu puteri depline, creată cu un scop precis, și anume acela de a aplica cenzura oricăror lucrări menite de a destăinui anumite aspecte ale regimului comunist, fiind coroborată cu accentul pus pe un totalitarism pe cale să schimbe mentalități de/a lungul a câtorva decenii viitoare.

Începând cu anul ,,1956 și până în 1968, Serviciul Biblioteci-Anticariat-Muzee, a exercitat controlul bibliotecilor, al muzeelor, al anticariatelor și exportului de carte anticariat din capitală și din provincie”28. În cursul anului 1965 au fost controlate unitățile de anticariat din București, precum și cele din Timișoara, Cluj, Craiova, Oradea, Galați, Bacău, Târgu-Mureș, Iași și Pitești.

In anul 1980, o nouă instituție a fost înființată, și anume Serviciul Lectură din Consiliul pentru Cultură și Educație Socialistă, un for de îndrumare și control cenzorial. Acesta a dus, în realitate, la o dublă cenzură.

~~~~........~~~~

Urmeaza un articol preluat din publicatia Ilustraţiunea română, 05, nr. 30, 19 iulie 1933

Anticarii Nostri --Anecdotice--

Anticarii (,,hartogarii" sau vanzatorii de carti vechi") n'au apärut pe lume decat acum 433 de ani, si anume intai si'ntäi la Lipsca.
Dar in tara noastra nu s'a auzit de-asa ceva decát in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea.
Cel dintal a fost Aron Zwiebel, care pana la 1861 s'a ocupat cu comertul de mobile de ocazie si a carui convertire ia anticariat are, zice-se, o legendä :
Intr'un dulap pe care Weimar il cumpärase, a gäsit, intro zi, vre-o câteva cartl vechi, printre care si una dintre cele dintai tiparite sub domnia lui Matei Basarab, si a carei valoare el nici nu putea s'o banuiasca. Peste câtva timp, un boier mare (povestea nu'i spune numele, dar se crede a fi fost chiar batranul Ion Brätianu) s'a dus pela el, si vazänd cartea aceea aruncata pe-o politä, l'a intrebat cat cere pe ea. Douäzeci de galbeni, i-a raspuns Zwiebei, râzând, fiind convins ca "hartoaga" aceasta nu face nici-un ban de cinci. Dar care nu i-a fost mirarea cand boierul, foarte serios, dupa ce s'a mai uitat o datä la carte, a scos si i-a dat cei 20 de galbeni ceruti, o suma enorma pe-atunci, ba chiar si pentru timpurile de azi!

Intelegand ce folas s'ar putea trage din comertul cu "hartoagele", comert pe care nu'l exploatase inca nimeni in tara noasträ, Zwiebel s'a lasat de mobile si s'a apucat de anticarie. Treburile au mers bine, foarte bine chiar, asa ca a fost nevoit sa'si ia, ca ajutoare,
pe fiul sau Mendel si pe nepatul-sau Amen.
**
Apoi, boala anticarului s'a intins si la altii. Astazi anticarii au o CASA a lor (langa Varma Postii). In general, sunt oameni inteligenti, cu adevärat "cititi" si cu indelungatä, pregátire. Ii stilizeazä dealtfel si zilnica frecventare a intelectualilor de toate categorirle: Scriitori, profesori, avocati, doctori... dela cari prind adesea cate ceva.
Fiind in special in strânse relatiuni cu marii si micii mânuitori ai condeiului, anticarti au ocazia sä le cunoascä - pe langa calitäti, si defectele inerente oricirui om. Despre acestia, ei stiu cárute 'ntregi de anecdote, dintre care au binevoit sa scoatä si pentru mine vre-o câteva din sacul lor fara fund...

*George Ranetti si anticarul Cociu
Ranetti, de mic dadea semne cä are sä fie un mare umorist. Asta se putea vedea din toate vorbele si faptele lui. Printre ciudatenille lui era si pasiunea pentru pistil. Deaceea, vindea cartile pentru a'si procura cu banii sai bunatatea, preferata... Toatà ziua mesteca la pistil, facea versuri ce miroseau a bacanie, hoinarea cu alti strengari, in lac sa frecventeze mai asiduu facultatea de drept la care era inscris. Observatii, si chiar párueli (ziceau gurile rele) nu ajutaserä la nimic. Din ce-ai sä traiesti, cánd t'ei face mare? ii zicea uneori tata-sau, disperat de lenevia lui Georgica. Din carti! li ráspundea acesta. Si-i dadea imediat dovada: Se ducea la anticarul Isac Eskenasy-Cociu si'i lasa pentru cativa lei, toate cartile lui de drept...
Când insa il lua tatä-sau la räfuialá in serios, ori când incepea mama-sa sä se vaite si sa plânga (ingrijoratä cum era de viitorul problematic al fiulut ei), Georgica Ranetti se ducea indarat la anticar:
-Cociule (ii zicea) tätita, pentru ca iar ti-am bazardat terieloagele-alea, mi-a facut hai in cap si tobä din spate. Na'ti dar francu
innapoi si...fa celasi lucru, fatä de mine, cu cartile de ieri.
-Pai le-am vândut, dragh Gicä.
-Zau?
-Zau.
-Atuncl... mä duc sa'i spun sä se scarme iar la chimir, zgarcitui dracului!...
Si peste cel mult o saptamana prefacea iarasi in pistil noile carti pe care i le cumcarau parintii...(pistilul se pare ca era un fel de magiun din fructe)
*Amatorul cleptoman si Herman Pach
Intr'o zi imi povestea anticarul Herman Pach a venit pela mine un oarecare domn, imbräcat cu o pelerina, largá, un domn bine dealtfel, dar care, crezându-se neobservat, a "invartit" o carte de valoare si a pus'o sub brat. Mie, drept îti spun, mi-era rusine de rusinea lui. De aceea, când el a vrut sh plece (sub pretext cä n'a gasit nimic interesant) si ca sa nu-i zic pe fata ca a furat, i-am apus : Regret, donmule, dar nu pot sa va dau aceastä carte cu pretul oferit de d-vs.
-Cum ? Nu poti s'o dai? mi-a raspuns el tare intrigat; nu poti s'o dai? ! ?... AtuncL. atunci... nici eu nu pot sä dau mal mult! si inapoindu-mi-o, a dat buzna afarä, pe usä, fárá sä. zica macar "buna ziua"....
*Cum se cunoaste adevaratul bibliofil
-Nu sunt anticar de ieri de-alaltäeri - imi spunea acelasi negustor; de aceea pot sa cunosc imediat pe amator. ba chiar ghicesc ce'l intereseaza, si uneori as putea chiar spune si care-i e gradul de cultura. Clientul intamplator, ocazional, se cunoaste prin felul lui de prezentare; amatorul insa, e foarte curios...Uite, d-ta de pildd când intri in prävälie, nici n'apuci sa-mi zici buna ziua, cá ti-ai si aruncat ochii pe-un raft de carti. Eu, la randu'mi, nu te slabesc din ochi; te studiez... Zau! ce ciudati sunteti d-vs. amatorii, toti!... Cand gasati o carte care vä intereseazä, fie ca, o cautati, fie ca dati peste ea din intamplare... va ghicesc dupá fatä, care e, in cazul acesta, o intreagä simfonie. Prin ochi và trece un fel de fulger, gura face jocul muscarii buzelor... si-apoi stingeti focul din privire, faceti pe mortul. Suciti cartea, o rasuciti, o frunzariti o puneti la lac ca si cum n'ati vrea s'o luati, pentru a nu-mi atrage atentia asupra ei... và duceti la altele, apoi va 'ntoarceti iar la ea, o reluati cu dispret, cu o Strâmbaturä, suflati praful de pe ea... Va
face scarba! O cercetati mult, pe toate fetele, spre a vedea daca nu-i lipseste ceva ; si-apoi, dupd toate ferelile acestea... vä, intoarceti incetisor, veniti cu ea 'nitre degete, car um aer... nu stiu cum sa'i zic, ca si cum ati gändi: O! nu-i cine stie ce de capul ei! Totusi, s'o iau ca sa nu ies cu mâinile goale din prävälia omului astuia, pe capul caruia am stat atata timp!".
Si 'mi intindeti hartoaga aceea, infrebandu-ma (dar cu fata intoarsa spre altele i parca cu gandul! aiurea): "Cat ceri pe fleacul asta, domnule Pach?" Dacd va cer 70 de lei, oferiti 30. La 35 sail 40 am facut târgul. Si iatä, asa! Spune si d-ta, daca n'am dreptate!
A trebuit sá recunosc ca, o avea !

Arh. Edmond van Saanen-Algi
Purtând un patronim cu consonanțe olandeze, Edmond van Saanen-Algi (1882-1938) a apărut multor istoriografi ai arhitecturii românești, până și lui Grigore Ionescu și lui Gheorghe Curinschi-Vorona, care nici măcar nu îl citează în monumentalele lor istorii ale arhitecturii românești, drept o figură meteorică a unui arhitect străin, în trecere prin România.
Până în prezent viața și activitatea lui au făcut obiectul unui singur articol mai amplu dedicat arhivei sale de către Georgeta Filitti (Georgeta Filitti, „Arhive bucureștene – Edmond van Saanen”, în Biblioteca Bucureștilor, Anul VIII, nr. 4, pp.4-7), a unor scurte note, în general consacrate celor două clădiri însemnate la a căror proiectare a colaborat, Palatul Telefoanelor și Academia de Studii Economice (Nicolae Şt. Noica, Palatul Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale și personalităţi din lumea constructorilor, Editura Vremea, 2014) sau a decorurilor și costumelor de teatru pe care le-a imaginat.
După o primă perioadă petrecută la Paris și în călătorii prin Europa și Amercia, în perioada 1914-1915 revine în țară, începând și aici diferite colaborări artistice și în domeniul arhitecturii. Cercetarea activității arhitectului se bazează pe bogata arhivă Van Saanen-Algi încredințată spre păstrare prietenului lui, Alexandru Saint-Georges, fondatorul muzeului omonim, și aflată în prezent în posesia Bibliotecii Naționale a României, completată cu documente din Arhivelor Naționale ale României, Muzeul Național de Artă al României, Arhiva Ministerului Afacerilor Externe, precum și cu dosarele cu autorizații de construcție din Arhiva Primăriei Municipiul București.
În ceea ce privește activitatea de arhitectură, în corespondența găsită și printre desenele sale, proiectele ne sunt astăzi, în mare măsură, greu sau imposibil de identificat, cele mai multe fiind, probabil, nerealizate. Elementele definitorii ale carierei lui Van
Saanen-Algi, ce țin de decorația de interior a unor reședințe, sunt aproape absente din materialele păstrate până la noi, propunerile sale fiind transmise comanditarilor, ceea ce face astăzi imposibilă identificarea lor.
Arh.Edmond Van Saanen-Algi la Venetia

"Arh. Edmond van Saanen-Algi" - Oana Marinache și Gabriel Badea-Păun

Printre proiectele Arh. Edmond Van Saanen-Algi se numara:
1916 Reamenajarea Legației Grecești la București
1923-1938 Academia de Înalte Studii Industriale și Comerciale, diferite aripi, împreună cu arh. Grigore P. Cerkez și arh. Arghir Culina
1924 Casa Anticarilor, la inițiativa lui Nicolae Iorga și a Asociației Anticarilor din România (demolată)
1931-1933 Palatul Telefoanelor, împreună cu arh. L. Weeks și antreprenorul W. Troy
1936-1937 Proiectul Pavilionului României pentru Expoziția universală de la Paris, necâștigător.

Fig001-1860
Uzina de apă sau "Casa apelor". Se afla pe malul drept al Dambovitei langa vechiul pod Mihai-Voda. Pe dreapta se afla Pavilionul Crucilor de Bobotează. Acesta a fost de multe ori confundat cu Casa sau Pavilionul Anticarilor.
Casa Anticarilor o sa fie ridicata foarte aproape de aceasta locatie, chiar in dreapta podului 64 de ani mai tarziu.
Foto: Franz Duschek

Fig002-1862
Uzina de apă sau casa apelor, podul Mihai-Voda si Pavilionul Crucilor de Bobotează.
Foto: Andreas Daniel Reiser

Fig003-1920. Vedere aeriana cu Piata Belvedere locul unde se va ridica Casa Anticarilor in 1924. (Foto via muzeuldefotografie)

Fig004-05 1920
Tarabele anticarilor de pe malul Dambovitei. Pe fundal Biserica Mihai-Voda.

Fig004a 1920 Anticari pe malul Dambovitei.

Fig006-1924 Proiect, Casa Anticarilor, arhitect E. Van Saanen-Algi 01 Februarie 1924

Fig007-1924 Casa Anticarilor la putin timp dupa constructie.

Fig008-1927 Casa Anticarilor, Foto: Royal.

Fig009-1928 Casa Anticarilor.

Fig010-1928 Casa Anticarilor.

Fig011-1928 Casa Anticarilor.

Fig012-1930 Casa Anticarilor avand in spate Hotel de France. In dreapta perspectiva strazii Mihai-Voda spre Biserica Zlatari. Pe stanga cladirea SOCEC.

Ilustraţiunea română, 05, nr. 30, 19 iulie 1933

Fig013-1934 Casa Anticarilor

Fig014-1935 Casa si Piaţa Anticarilor. Pe fundal Palatul CEC.

Fig015-1936 Casa Anticarilor avand in spate Hotel de France.

Fig016-1937 Casa Anticarilor. Foto: Iosif Berman

Fig017-1938 Casa Anticarilor.

Fig018-019-1939 Casa Anticarilor si Piata Belvedere. Fotografia este probabil luata din strada Belvedere(Domnita Anastasia de astazi). De la stanga la dreapta putem vedea Cladirea SOCEC, Hote de france(Lafayette), Palatul CEC si Palatul Vama Postei. (Foto: Realitatea Ilustrata 1939)

Fig020-1940 Piatata Anticarilor.

Fig021-1941. Pretul anual pentru inchirierea unui "compartiment" in incinta Casei Anticarilor. (Monitorul Primăriei Bucureşti, 66, nr. 30, 3 august 1941)

Fig022a-Fotografie aeriana din August 1943.

Fig022b-1948 Marius R George Coșarcă "Scurt istoric al cenzurii anticariatelor (1944-1989)"

Fig023-1956. Agerpres, Imagine aeriana in centrul Bucurestiului 1956-10-12. Posibil datarea nu este avand in vedere ca imobilul a fost demolat in 1943-44. Cel putin asa sustin unele surse. Fotografia face parte dintr-un set de 6 fotografii aeriene cu aceiasi data, luate in acelasi stil.

Fig024-1990 sau mai tarziu. Foto Andrei Barsan

Fig025-2021 Casa Anticarilor 1924

Fig026-2021

Map001-1852 Planul Rudolf Artur Borroczyn
Harta ne arata vechiul curs al Dambovitei cu podul si strada Mihai-Voda.
1. Locul in care se va construi Casa Anticarilor, la intrarea pe podul Mihai-Voda.
2. Hanul Damaris, locul unde se va construi Grand Hotel de France(Lafayette, Victoria, demolat in 1977).
3. Hanul si biserica Sf. Ioan cel Mare. Aici se va construi Palatul CEC.
4. Hanul si Biserica Zlatari.
5. Uzina de apă sau "Casa apelor".

Map001a- 1852-1911
O imagine suprapusa a Planului Rudolf Artur Borroczyn 1852 si a Planuli din 1911.
Harta ne arata vechiul si noul curs al Dambovitei cu podul si strada Mihai-Voda(noi si vechi) si locul unde se va inalta Casa Anticarilor.

Map002-1856 Plan der Stadt Bukurest
Harta ne arata vechiul curs al Dambovitei cu podul si strada Mihai-Voda.
1. Locul in care se va construi Casa Anticarilor, la intrarea pe podul Mihai-Voda.
2. Hanul Damaris, locul unde se va construi Grand Hotel de France(Lafayette, Victoria, demolat in 1977).
3. Hanul si biserica Sf. Ioan cel Mare. Aici se va construi Palatul CEC.
4. Hanul si Biserica Zlatari.
5. Uzina de apă sau "Casa apelor".

Map003-1911 Plan
1. Locul in care se va construi Casa Anticarilor, Piata Belvedere.
2. Grand Hotel de France(Lafayette, Victoria, demolat in 1977).
3. Palatul CEC.
4. Biserica Zlatari.
5. Palatul Postelor.
6. Palatul SOCEC, viitorul magazin Lafayette(Victoria)
7. Prefectura Politiei
8. Teren viran, viitoarea Vama Postei.