Din Presa Vremii - LA "PAINEA ZILNICA"

Articol preluat din "Ilustraţiunea română", 01, nr. 16, 10 octombrie 1929. Limbajul articolului a fost usor modificat.

LA "PAINEA ZILNICA" de ION TIK

PAINEA NOASTRA CEA DE TOATE ZILELE
Pe cheiul Dâmbovitei, langa garbovitul "Azil de noapte", se inalta o cladire alba pe frontispiciul cAreia cineva a infipt cateva litere mari si negre :
PAINEA ZILNICA
lata doua cuvinte care concretizeaza o mare si nebanuita opera de asistenta sociala. Cine le-a infipt acolo sä aminteasca trecätorilor imbuibati de toate bunurile lumei cä in Capitala Tarii mai sunt oameni cari n'au painea zilnica" i ca, cu tot materialismul i meschinaria vietei de dupa räzboi, mai sunt semeni de-ai
lor, care sa-i ingrijeasca?
Cind m'am apropiat de intrarea acestei institutii, am vazut o fetita In tovarasia mamei sale. Femeia explica copilului in ce consta aceasta opera de ajutorare si pentru ce i se spune «painea zilnica.»
-Cum mamitico, sunt si oameni cari n'au nici o bucatica de paine? Si pentru ce n'au?
-Sunt saraci si neputinciosi sa-si agoniseasca hrana. Sau sunt oameni care castiga atat de putin incit pentru mâncare nu le ramâne aproape nimic. Cei mai multi n'au nici codrul de paine...
Fetita facu ochii mari, silabisi ind odata, literile mari si negre Painea zilnica" i spuse :
-Eu cred ca acesti oameni n'au piinea zilnica, pentru ca nu se roaga lui Dumnezeu, in fiecare seara, cum ma rog eu "Tatälui Nostru" :
   " Piinea noastra cea de toate zilele,
    Da-ne nota astäzi.."
Doui batrâni cari asteptau la use auzind conversatia, intervenira. Unul cu fata cadaverica, cu ochii stinsi i pierduti In orbite, cu barba alba in desordine, spuse:
-Si eu, fetita mosului, ma rog lui Dumnezeu in fiecare seara pentru painea cea de toate zilele... Dumnezeu e bun si da tuturor piiine ; pe unii insa ii uita pentru ca au pacatuit prea mult, sau pentru ca nu-i ajunge rândul... Dar si pentru acestia, El, care poarta de grijä tuturor, a lasat pe pamânt oameni
cu sufletul bun si milostiv care' ingrijesc de noi, cei fara pAine... latä aceasta casa aci gäsirn si noi, din milostivenia oamenilor buni, painea cea de toate zilele...
-Si sunt i copii fara painea cea de toate zilele ?
-Desigur, fetita mosului i Inca multi. latA cAti-va care vin Inca Inainte de ora mesei...
Dinspre chei, veneau agale, cu pasi marunti, mai mult tirând piciorusele incaltate in ghete peste masura de mari, doi baietasi. In urma lor o femee intre doua varste, cu fata crispatä de boala si de suferinti...
-Uite-l pe Codrut, prietenul meu, spuse batranul.
-Codrut, ai venit ? AtAt de devreme ?
Copilul privi cu uimire cucoana imbracatä in haina de matase si pe fetita sa cu buclele de aur si cu fata de catifea alba.

Era nedumerit, cum era si firesc, ca o asemenea femeie sa astepte in usa ospatariei, ceasul pranzului... Codrut le mäsura de sus pana jos cu ochii lui mari, negrii si umezi, umbriti de gene lungi ca niste maturici i pe buzele lui arse de suferinti si de foame, apäru un zâmbet trist.
Am venit mai devreme pentru ca mi-e foame. N'am mâncat de ieri de la prânz. Dacä 'mi ar da acum de mâncare...
Fetita Il privi cu compatimire. Ea nu mai vazuse un copil, care ar vrea sa manânce i n'are ce.
Uite Codrut. Joia viitoare, vin fetele, colegele mele, la mine la Teatrul de papusi. Vrei sa vii i tu?
-Dar mie 'mie foame, nu 'mi trebue papusi.
-Nu, vei mânca mâncare si cozonac. Voi ruga prietenile mele sa aduca fiecare cite ceva, nu-i asa mamitico?
-Iti va face prajituri. Ce ai vrea tu sä manânci?
Codrut miscat de generozitatea necunoscutei care se abatuse o clipa in lumea celor fära de paine, rosi infipse ochii In parnânt.
Pe obrajii lui de ceara, aparu doui bujori.
-Ce asi vrea sa mAnânc ? Asi vrea eu multe. Dar dintre toate asi vrea citeva bunatatiuri pe care le-am vazut asta toamna, prin geamul unui restaurant:
Asi vrea un peste mare, fript, cu zeamä de roll, cu ceapa i cu mirodenii. Apoi o gasca fripta, aurie, rumenita bine, un castravete si o paine intreaga, alba. Asi mânca si un ciolan de porc cu varza la cuptor, dintr'aceia care miroase a restaurant pana departe in strada. Dar sä miinânc mult, mult, pe nerasuflate si sä mai pot lua In hârtie, pentru doua zile. De präjituri n'am nevoie
Fetita cu ochii inlacramati intre ris si plins, scrise pe un biletel adresa ei il invitape codrut
-Matnitico, da'mi voie, Joia viitoare sa fiu bucatareasa lui Codrut. .

OPERA REGINEI

Vizitez interioarele, gratie permisiunei Doamnei Maria loan, Directoarea Cantin
Ma impresioneaza adanc aceastä minunata opera de asistenta sociala, umbrita In modestia la care tin atit de mult conducatoarele societatii.
«Painea zilnica» este o societate de binefacere infiintata de Regina Elisaneta. Opera de binefacere se "desvolta pe fiecare an cu devotamentul, dragostea, munca si râvna Comitetului Societätii, in frunte cu D-na General Poenaru, Presidenta.
Peste tot, ordine, curatenie, buna gospodärie. lucru, femeile cele mai pricepute. De aceia, daca asi fi Ministru al Muncii, as lasa intreaga opera de asistenta sociala, exclusiv pe searna femeilor, fara amestecul unui singur barbat.
Sunt atat de destoinice, de pricepute, de muncitoare, incit orice alt amestec, poate fi considerat drept o piedica.

12 LEI, o MASA
Ma folosesc de amabilitatea D-nei Maria Joan si culeg cateva date teresante. in-
Da-m saracilor spune d-sa o masa cu 12 lei compusa astfel :
O ciorbA cu carne . . 3 lei
O mâncare scAzuta 7 lei
Paine .
Adeseaori saracii mänânca gratuit din pomenile pe care le primim de la diferite persoane cari cu prilejul parastaselor oferd piine si mancare.
-Cam cite mese oferiti säracilor pe zi?
-Numarul variazA. Asta iarna am distribuit peste 1500 mese pe zi.
Costul unei asemenea mese este desigur cu mult mai mare de 12 lei.
De unde acoperiti diferenta ?
Din subventiile pe care le primim, din chira pe care o incasam dela Ministerul Muncii pentru Cantina muncitoreasca, din donatiuni si ofrande, dela cei ce ne apreciaza straduintele si scopul pe care il urmarim.

PATRU OSPATARI
Societatea adaoga Doamna Directoare dispune de patru centre cu ospatarii, In direrite centre ale Capitalei. Unul este acesta. Al doilea in Bonaparte anume pentru lucratorii gi functionarii Tramvaelor Comunale. Al treilea in strada Romana si al patrulea, In Grand, pentru lucrgtorii dela Regie.

Câmpul nostru de activitate este destul de larg si munca Doamnelor din Comitet destul de anevoioasä. Norocul e ca am putut Invinge mai toate greutatile si astazi «Painea zilnica» priveste cu multumire o opera indeajuns de bine consolidatä.
Aceasta imprejurare ne-a permis sa ne gandim si la functionarii cu mijloace modeste, cari nu pot face fata greutatilor traiului. Pentru acestia am facut o sectiune aparte, o Cantina amenajata asemenea unui restaurant, unde orce functionar primeste masa pentru modica suma de 30 lei.
Precum veti putea constata si dv., li se serveste a masa destul de buna, curata, cu mâncari gustoase cu mult preferabila oricarei rinse de restaurant.
-Vin multi functionari ?
Destul de multi. Aceasta dovedeste lipsa in care se gäsesc acesti oameni cu salarii reduse si nevoia ca diferitele autoritati, Institutii si Case comerciale sa organizeze si ele Cantine asemanatoare.

POFTA BUNA...
Vizitez salile, curat intretinute.
Deoparte sunt saracii, carora li se serveste masa cu 12 lei. Intr-o alta sala un adevarat restaurant aranjat cu gust "Cantina functionarilor".
Privesc cu cata poftä manâncl cei cu trei lei ciorba.
Ma apropii de unul cu fata osoasa care soarbe din ciorba fierbinte...
-Pofta mare...
-Multumesc Domnule, o am din belsug.
Oamenii mänâned In liniste, unii precipitati, grabiti, mânati de sfânta foame. Un Doctor de stomac, ar muri de foame printre acesti oameni care nu s e pot plange de nici un fel de boala deck doar de un apetit prea desvoltat. Asa e natura ingrata : pe cei fàrà mijloace Ii inzestreazä cu stomacuri de lup i pe cei
bogati cu organisme anume mute pentru radioscopii, doctori si medicamente....
latà unul care a inghitit o ciorba cat ai clipi din ochi si o bucata enormä de pâine cat ai numara dela unu pâtia la trei. Mestica ca o masina electrica si privirile lacome aluneca In castronul Vecinului, pe care l'ar inghiti desigur, in o sorbitura...

IN STRADA ROMANA...
Dornic sa cunosc si un alt «centru» al Piiinii zilnlce, pornesc In goana unui automobil spre localul Societatii din strada Romani..
lata-ma in cateva minute in strada Romana, in apropiere de intersectia cu Calea Mosilor.
Un pavilion frumos, elegant, impunkor. Este vechiul Pavilion al «Doamnelor Romfine» care a participat la Expozitia din Parcul Carol si care a fost donat si amenajat pentru nevoile Societatii.
Ma intampina conducatoarea Cantinei.
-Imi permiteti: sa va intreb sub supravegherea cui se gaseste aceasta ospatarie a Piiniii zilnice ?
-Sub supravegherea si conducerea Doamnei Anion. Dar acum nu prea aveti ce vedea, pentruca masa s'a ispravit. Femeia si copilasul de colo sunt ultimii
Privesc interiorul.
0 sala mare, frumoasa i plina de lumina, in fund o soba de gätit, încàr- catà cu oale uriase.
Lingurile, farfuriile, oalele, toate, ca dupa o batalie, intepenite in pozitiunea ultimei miscari... 0 cratita de o marime neobicinuita, glasueste tainic, In numele tuturor : Ai venit prea târziu, Domnule, noi ne-am facut datoria! Pe mesele lungi de scândura imbracate cu musama cenusie, un lustru de curatenie proaspata, at-Ma ca, inteadevar, trecuse ceasul mesei.
Langa perete, la o masa, o femee cu fata galbenä ca de mort, cu ochil sti- closi si cu privirea speriata. sorbea dintr'un castron de ciorba. Alaturi un copilas, iesit ca din mormânt, cu fata trista, obosita, cu doui ochi mari si negrii prinsi In dotiä cearcane vineti, maned in sila un cartof muiat In zeama...
Conduckoarea Cantinei ma lamuri ca femeia este o tuberculoasa, cu copii lasul de asemeni tuberculos si cu alti trei copii bolnavi In ultimul grad.
-Cum te numesti, femee ?
Cadavrul viu, ma stredeli cu ochii sticlosi, ma masura de sus Oa jos, apoi cu vocea stinsa o voce de dincolo de mormânt, imi raspunse :
-Eufrosina Constantinescu, din Orzari.
-Si câti copii ai?
-Trei. Unul e acesta, sänätos. Doi sunt in pat bolnavi. Deabea mà târasc pana aci, unde cucoana asta se milostiveste i imi cla de mfincare. Daca nu mi-ar da, am muri cu un ceas mai devreme.
-Dar tie, mititelule, nu ti-e foame ?
-Nu.
-De când n'ai mâncat ?
-De ieri, dela prinz.
Linga un copilas un cos de papura
-Dar in cos ce ai ?
-Resturi de mâncare pentru cei de acasa, bolnavi.
Mizeria, foamea, boala, brazdase pe fetele celor doi milostiviti ai Ospatariei, urme adânci.
Iatà douä suflete cu un picior in groapa i altul pe pamânt, doua fiinte carora tuberculoza le-a mäcinat ce-a fost mai bun. Unde sunt Societätile pentru combaterea tuberculozei si multiplele fiori verzi, galbene, albastre cu cari cucoanele domnisoarele-noastre aduna fonduri pentru asemenea nenorociti?

Cele câteva firimituri de mâncare, sunt desigur un mare ajutor pentru aceastà familie de tuberculosi. Dar aceasta reprezinta «pâinea cea de toate zilele» pentru saracii sanatosi, si tuberculosii au nevoie de ingrijire si de supraalimentatie.
Când am iesit din Pavilionul din strada Romana, traiam ined impresia pu- ternica a celor vazute, a mizeriei vietei, a suferintelor miilor de suflete pe care Capitala Ii macina, in morminte fära nume, pe nestiute In umbra tainica a durerilor celor mgrunti si multi.

© CD1Inc!.com ® 2017