Biserica se afla pe strada Putul cu Apa Rece la numarul 74. În imediata ei vecinatate se gaseau stadionului Republicii (ANEF) si fabrica de pâine „Otto Gagel”, celebru cuptor de pâine din perioada interbelica.
Biserica a fost serios afectata de cutremurul din 1838 fiind apoi reparata, largita si înzestrata cu cele trei turle pe care le vedem în poze. Turlele erau egale ca înaltime si identice ca stil (octogonale în plan, având colonite pe muchiile octogonului si cu arce tâsnind din capiteluri). Avea ferestrele alungite, grupate câte trei, cu un registru continuu în treime superioara a înaltimii. Usa de la intrare era flancata cu doua panouri pictate.
Renovari serioase au avut loc în anii 1861 si 1909. Dupa cutremurul din 1940 au fost refacute turlele care fusesera avariate. A mai avut parte de reparatii generale în anii 1944 si 1969. La refacerea bisericii o contributie esentiala au avut-o în decursul vremii locuitorii cartierului. Ca o ironie a soartei, ultima reparatie generala a avut loc în 1983, cu numai un an înainte de a fi darâmata.
Biserica Izvorul Tamaduirii a cazut prada buldozerelor comuniste în anul 1984, mai precis între 4-6 august. Ultimul preot paroh a fost Silviu Stanculescu. Din biserica s-au mai pastrat catapeteasma din lemn, sculptata si aurita, precum si icoana de hram, lucrata în argint, care au fost daruite bisericii din Valenii de Munte. Dupa unele surse altarul fostei biserici s-ar afla îngropat în partea de N-V a Casei Poporului, de-a lungul gardului dinspre strada Izvor, la intersectia cu Strada B.P. Hasdeu.
1944 Biserica Izvorul Tămăduirii bombardata |
Turla bisericii și coșul fabricii de pâine Gagel văzute din stadionul ANEF - sursa foto colecția Willy Pragher 1939 |
Harta Zonei 1938 |
Astazi |
No comments:
Post a Comment