Once Upon A Time in Bucharest: „Podurile” din Bucureștiul de altadata

Subiect:	Poduri de lemn	Autor:	Cornel Dusescu
Perioada:		Foto:	Diverse
Localizare:	Bucuresti	Contributii:
.

„Podurile” din Bucureștiul de altadata

Intelesul cuvantului „pod” a fost in vremuri vechi, in afara de acela de pod peste o apa si de drum principal, sosea. Acele drumuri care legau orasul de drumuri importante aveau statut de „pod domnesc”. Numele de pod venea de la faptul ca aceste drumuri erau „captusite” cu busteni ceea ce le dadea aspectul de pod.

Cel mai cunoscut este Podul Mogosoaiei, sau Mogosoi(viitoarea cale a Victoriei). Majoritatea numelor acestor strazi au fost schimbate prin decret regal la sfarsitul Razboiului de independenta si multe il poarta pana in ziua de astazi (Rahova, Plevnei, Victoriei).

Bucurestii aveau 5 poduri, adica cinci strazi lungi care legau centrul cu periferia si inlesneau transporturile. Aceste cinci poduri erau:

1. Podul Calicilor,

2. Podul Targului de Afara,

3. Podul Serban-Voda,

4. Podul de Pamant,

5. Podul Mogosoaei.

Podul Calicilor este actuala Calea Rahovei. Din vechime, pe cat se stie din secolul al XVI-lea, pe o foarte intinsa portiune de pamint, unde la un moment dat se aflau strazile : Emancipata, Egalitatei, 11 Iunie, Calea Rahovei, Antim, Justitiei, etc. si pana in Tigania Mitropoliei, care era sub dealul Mitropoliei, se aflau sute si sute de cocioabe, bordie, cäsute foarte mici, unde locuiau calicii.

Acestia se sculau cu noaptea in cap si porneau dupä cersit. Ei aveau un staroste si constituiau o breasla. De atunci a ramas vorba : „Mai Mare peste cei mici, staroste de calici”.

Dar cu vremea, MitropoIitii si boierii au inceput sa Impinga pe calici afara. Deposedati cu forta de locurile pe care le ocupau, calicii au disparut treptat, goniti de boieri si autoritati, asa ca la anul 1741 Podul Calicilor era deschis, podit- tot, având „canale” pe dedesubt pentru deversarea apei (de ploaie) In Dâmbovita.

Mai tärziu, nu se stie din ce fantezie, s-a numit Podul Calitiei apoi strada Craiovei si mai tirziu calea Rahovei, nume pe care l-a primit in urma razboiului de la 1877-1878.

Podul Târgului de Afară. Acesta este Calea Mosilor de astazi. Acest pod a plecat de linga Curtea Domneasca, adica de la gardurile care desparteau viile domnesti.

Initial podul pornea de la punctul unde a fost strada Decebal la stänga si C alea Väcäresti la dreapta(Pe acea vreme, calea Vacaresti se numea, asa e banuiala „Drumul care duce la Sarbi”). Mai tirziu calea Mosilor pleca de la Bazaca, adica din piata Sfintului Anton. Initial intre aceastä piatä si Sfantul Gheorghe Vechiu (locul initial de pornire a podului) erau terenurile Curtii Domnesti.

Podul Tärgului de Afarä a inaintat repede, fiinca era foarte animat.

La inceput, el nu a fost croit decat panä la biserica Sfintilor, unde era bariera orasului apoi imediat oborul pe proprietätile domnesti. Aceastä bisericä se numea pe atunci biserica Sibilelor.

Dar oborul a fost impins mereu mai departe, fiindcä desvoltarea comertului inmultea cladirile si populatia neincetat.

Animatia acestui pod era provocatä de faptul cä era in legaturà cu trei tärguri: 1.Oborul, 2. „Targul Dinauntru” care era längä Curtea Domneasca, 3. „Targul de Sus” care era in cartierul negustoresc, cuprins intre biserica Coltea si partea de räsärit a Curtii Domnesti, adica pärtile numite Piata Lupoaicei(astazi Piata Roma), parte din strada Coltei, strada Sfintilor, etc.

Cand s-a podit acest pod, s-au täiat din pädurile Ilfovului, Vlascei, Dâmbovitei, 13600 de podini, fiindca strada avea atunci lungimea de 1462 stânteni.

Dar cu toatä podeala, oamenii nu puteau trece pe acest pod decat insotiti de masalagii, caci altfel si-ar fi frânt picioarele in gäurile podelelor.

Podul Târgului de Afară a apărut în timpul domnitorului Şerban Vodă Cantacuzino (1640 – 1688).

Podul Serban-Vodä. - Acesta este podul care inainte de Hengherliu, era calea cea mai de capetenie a Bucurestenilor.

Pe acest pod intrau domnti cei noi numiti de la Constantinopol, pe acest pod veneau trimisii dela Tarigrad, pe acest pod se aduceau firmanele sultanului. Lumea alerga si venea din toate partile, cum se alerga mai tarziu pe calea Victoriei de cite ori erau särbärori nattonale sau evenimente mai deosebite.

Nu exista se pare nici un document care sa explice de ce a purtat numele de Podul Serban-Voda. Se stie ca era utilita veche, dar de care domn a fost croit nici o vorba.

Curtea Domneasca, numita mai tarziu Curtea Veche, avea doua porti, una la intersectia strazii Carol cu strada Smardan, numitä „Poarta de Sus” si alta la sud, numita „Poarta de Jos” aflata cam in dreptul punctului unde incepa calea Serban-Voda. Din acest loc incepea o ulita care mergea dea lungul Dambovitei si cotea impreuna cu ea. Pe portiunea de loc cuprinsa intre strazile Patria, calea Serban-Voda, calea Väcaresti si Jicnita, se aflau viile Domnesti.

Pe locul unde se afla (pana in 1940) strada Bazaca si imprejurimi erau locurile

Gradistemlor, boieri din Gradistea ; acestia erau armasi din tata In fiu, adica pazitori ai puscariei care se afla unde se afla strada Patriei.

In anul 1776, Alexandru Voda Ipsilante a pus sä se cladeasca casele Beilicului, adica casele in care aveau sa poposeasca de aici inainte toti turcii veniti de la Tarigrad co misiuni pasale, mumbasiri, etc. ; acestia stateau aci intretinuti pe socoteala Domnitorului. De atunci Podul Serban-Voda a primit numele de Podul Beilicului.

Casele Beilicului erau asezate aproape de punctul unde se afla podul peste Dambovita (Serban-Voda).

Aceasta cale era intretinuta cu cea mai mare ingrijire, podelele

de lemn reparate intruna de catre detinutii puscariei, fiindca pe aici

veneau toti oaspetii distinsi si musafirii de la Constantinopole.

Podul de Pamánt. Despre acest pod, care nu a fost niciodatä

podit cu podele si ursi, ci numai batut cu pietris, nu se gasesc prea multe documente istorice. In ziua de astazi pe locul in care acest pod exista mai multe strazi si stradute noi si de asemenea „marele bulevard” care In urma räsboiului dela 1877-78 a primit numele de Calea Plevnei.

Podul Mogosoaiei. Acesta a fost cel mai nou pod al Bucurestilor.

El a fost deschis de catre Constantin Brâncoveanu la anul 1690.

Motivul deschiderii a fost urmatorul : Brancoveanu, care aduna neincetat bogatii mari, a cumparat mosia Mogosoaia de la o vaduva a unui oarecare Mogo; vaduva traind mai multa vreme, taranii din zona au spus mosiei la Mogofoata, dupa cum mosiei Vacarestilor de langa Bucuresti i se spune Baneasa, fiindca era proprietatea vaduvei Banului Vacarescu. Aceasta este parerea lui Gion, in Istoria Bucurestilor.

In fine, Brancoveanu cumpara mosia Mogosoaia si, pentru ca sa aiba pana la ea un drum mai scurt si mai drept, a deschis podul de la Dambovita spre Nord. Dar ceasta artera nu a purtat de la inceput numele de Podul Mogasoaei. Potrivit unor documente mai vechi se pare ca a purtat numele de Ulita Mare. Cand i s-a dat numele pe care l-a purtat pana la 1878, nu se stie cu siguranta.

Documentele vremii arata ca locurile pe care s-a deschis noul pod, de la

Casa Prager in jos spre Dambovita, constituiau mahalaua Caramidarilor si era locuita de mai multe familii boieresti : Cretulesti, Floresti, Cantacuzinesti, Dragänesti, etc.

Dela Casa Prager in sus era pe stanga proprietatea lui Andreiu Vistierul, si biserica cu hramul Sf. Ion Predidici, loc unde se afla astazi Palatul CEC(Casa de Depuneri). Pe dreapta erau intinsele locuri ale Balacenilor care cuprindeau locurile pe care sunt astazi Palatul Postelor, Biserica Stavropoleos, Strada Smardan pana la Biserica Sf. Dumitru, (incluzand biserica).

Dupa acest loc (viran la acea vreme) venea biserica Zlatarilor(si Hanul), care nu se stie cand a fost cladita, dar care era la acea vreme una din punctele de bariera ale Bucurestilor.

Pe partea stanga, intre Zlatari si Sarindar, pe malul stang al Dambovitei, se aflau insirati tabacii, Impotriva cärora protestau neincetat egumenii dela biserica Mihai-Voda si de la Sf. Ion Predidici.

Este stiut din documente, ca pe vremea lui Matei Basatab, biserica Sarindar, actualmente Cercul Militar, era in afara din Bucurestiului.

Dupa batalia dela Zernesti, castigatä de Brancoveanu impotriva lui Aga Blaceanu, Domnul confiscä proprietatea Agai, caruia îi taie capul pe care ii expune timp de un an si jumatate acolo pe unde se afla acum biserica Särindar. Locul uncle se afla palatul Postelor devine proprietatea domniei ; aici Brancoveanu cladeste un mare

han, numit „Hanul Constantin Vodä”. Dupa daramarea hanului nimicit de focul dela 1847, si pana cand s-a construit palatul Postelor, locul a purtat numele de „Piata Constantin Voda”,.

Mergand spre nord vedem biserica Zlätari, apoi venea Hanul Filipescului, unde mai tarziu a fost construita(dupa demolarea hanului Casa Socetatii Dacia, care includea pravaliile doctorilor Serafim si Malla, (mai tarziu pasajele Vilacros si (Caragheorghevici) de astazi. Bine inteles, toate aceste clädiri s-au ridicat dupa deschiderea Podului Mogosoaei.

Imediat dupä deschiderea Podului, boierii au inceput sa se mute

pe el, constuindusi case spre se muta pe podul Mogosoaei. Imediat dupa Sarindar in fata (viitoarei)Casei Capsa, este casa Cocorastilor, iar peste drum, pe locul viitorului Caosa, casa Slatinenilor. Pe locul unde ciitorului Teatru National(langa Palatul telefoanelor de astazi), erau casele boierului Hierea Brezoianu, care poseda tot terenul spre strada Brezoianu, biserica Brezoianu, etc.

La sfarsitul domniei lui Constantin Brancoveanu, bariera orasului era in dreptul Teatrul National. Dupä 1714 bariera era dincolo de (Pasajul Roman – blocul Muzica) de azi . Probabil cam in dreptul Bisericii si hanului Cretulescu; se crede ca era acolo unde este astazi Palatul Regal.

Voda Mavrocordat a daruit boierului Iordache Cretulescu locul unde a cladit biserica Cretulescu, si hanul care de jur imprejur.

Pe locul Palatului Regal de astazi, un boier de mina a doua avea la 183o o casuta pe care a cumparat-o cu loc cu tot bancherul Sachelarie. Apoi mai tarziu locul a fost cumparat de boierul care a cladit si biserica Mavrogheni (Izvorul Tämäduirii).

In anul 1797, rupand cu traditia, care voia ca intrarea Domnitorilor in Bucuresti sä se faca pe Podul Beilicului sau Serban-Voca, Voda Hergheliu intra pe Podul Mogosoaei. Mare valva si mare supärare pe locuitorit Podului Beilicului care pierd astfel intaietatea, prestigiul, si mai ales castigurile.

Incet, incet, Podul Mogosoaiei a devenit cel mai important drum al orasului si zona in sine cea mai la moda. In 1775 erau deja construite 35 de case mari boieresti.

Podul Mogoșoaiei a fost prima strada Bucuresteana iluminata in timpul noptii(se pare cu lumanari) incepand din iulie 1814.

Pentru faptul ca lemnul nu era totusi un material rezistent si putrezea repede drumul a fost de multe ori intr-o stare deplorabila si a necesitat reparatii(in 1793 si 1814 reparatii capitale).

In perioada de ocupatie rusa a Principatelor Romane la sfarsitul razboiului Ruso-Turc (1828-1829) Podul Mogosoaei Primeste o “extensie” spre nord, incepand de la Piata Victoriei de astazi. Acest drum a fost construit de catre comandantul fortelor de ocupatie Pavel Kiseleff si ii poarta pina in ziua de astazi numele(Sos. Kiseleff)

In 1842 drumul este pavat cu piatra cubica(iar mai tarziu cu asphalt)

Pe data de 12 octombrie 1878 numele Podului Mogosoaiei este schimbat in Calea Victoriei

Franz Duschek

Podul Mogosoaiei(Calea Victoriei), cu gradina Episcopiei pe stânga (mai tarziu Ateneul Român),
Hotel Metropol în fundal si pe latura dreapta (din planul îndepartat spre prim-plan) Hotelul Imperial, Hotelul Mano, Hotel Splendid.
La parterul hotelelor magazine : cofetaria Radulescu & Jonescu, patiseria cofetarie Fratii G. D. Tanasescu, G Mihalop coiffeur et parfumeur.
Pe strada carute cu calupuri de ghiata (cel mai bine se vede cea din fata hotelului Mano). Chioscul din fata parcului a rezistat pâna în 1938-1939.