The Lost River - Bucureștioara

Dambovita lui Pretiossi. Podul de la Serban Voda

Bucurestioara, Raul Pierdut

Bucurestioara era un riu, tributar al Dimbovitei, care curgea chiar prin mijlocul Bucurestiului. Sursa lui se afla intrun lac aflat in zona Parcul Icoanei, Parcul Ioanid, la scurta distanta de Piata Romana. Raul curgea spre sud paralel cu actuala strada Jean-Louis Calderon si apoi prin Mahalaua Scaune(actuala Hristo Botev) si eventual se varsa in Dambovita.
Bucurestioara, ce purta numele orasului prin care trecea, a fost singurul parau ce se desfasura printre casele si gradinile capitalei, si singura apa curgatoare, dupa Dambovita , ce scalda vechiul oras al Bucurestiului.

De aici ea trecea prin actuala strada Jean Louis Calderon, se intersecta cu strada Maria Rosetti, trece de strada Batistei unde spala curtea bisericii Batistei, unde forma o balta numita Batelistea sau Batistea, de la care provin si numele bisericii si a cartierului. Continuandu-si drumul spre sud, paraul trece de Bd. Carol I, traverseaza spatiul din spatele spitalului Coltea de astazi, unde formeaza o a doua balta: Balta Cucului sau Balta de la carvasara (de la vama), iar mai tarziu Lacul Sutului, dupa ce terenul este cumparat de familia Sutu.

De aici ca lua un curs orientat usor inspre est, trecand prin actualele strazi General Florescu si Radu Calomfirescu, iesea in Bd. Corneliu Coposu, de unde, datorita reliefului inclinat.se indrepta din nou spre vest, varsandu-se in cele din urma in Damvita undeva in apropiere de Curtea-Veche, probabil in locul de intalnire al Bd. Coposu cu Bd. I.C. Bratianu.Pe intreg traseul, paraul trecea printre casele si ogradele numerosilor boieri si negustori din centrul de astazi al Bucurerstiului, dintre acestea cele mai notabile au fost complexul de macelarii din zona Scaune, denumita asa dupa butucii folositi de macelari, numiti "scaune".

Lacul a fost secat si raul acoperit in 1870. Pe locul lacului se gaseste in ziua de azi Gradina Icoanei.

 Prima mentiune a Bucurestioarei dateaza din 15 mai 1670, intr-un document judecatoresc cu privire la o disputa de terenuri intre biserica si boierii locali. De altfel, numele paraului va aparea de nenumarate ori in astfel de dispute de teren de alungul anilor. Utilizat de mult ca un canal de scurgere pentru resturile menajere, paraul a devenit si mai poluat si insalubru pe masura ce aceasta practica a devenit o metoda de extindere a terenurilor. Prin aruncarea a cat mai multor gunoaie in albia paraului, cursul acestuia era in cele din urma blocat, iar apa era fortata sa-si faca un nou curs prin pamanturile invecinate, astfel se castiga pamant ce pana atunci fusese ocupat de rau, iar afacerile vecinnilor erau sabotate de inundatii si reducere a a terenului viabil, pe masura ce apa isi cauta un nou traseu.
Aceste mici razboaie purtate cu gunoaie au dus la blocarea completa a santului natural undeva in zona Scaunelor. Datorita acestui blocaj, terenurile invecinate se transformau in teren mlastinos in timpul si dupa terminarea ploilor, iar pivnitele pravaliilor si caselor erau mereu inundate. Situatia a devenit atat de grava incat a fost nevoie de interventia domnitorilor, ce au incercat sav curete santul si sa aduca paraul din nou in vechia sa albie, insa problema nu va fi rezolvata niciodata, caci noi blocaje continuau sa apara mereu. Printre domnitorii ce au trebuit sa se confrunte cu aceasta problema s-a numarat chiar si Constantin Brancoveanu.

Pe la 1825, pavarea strazilor si nivelarea regiunii, duce la blocarea definitiva a paraului, ce ajunge astfel sa devina apa subterana, si sa se scurga direct in canalizarea proaspat construita. La 1832 apare ultima mentiune a paraului in jurnalul anonim a unui insotitor al generalului Kiseleff: "Orasul Bucuresti, capitala Valahiei Mari, a primit aceasta denumire de la paraiasul ce se numeste Bucuresti(oara), care curgea pe atunci prin apropierea bisericii Stelea; urmele acestui paraias se pot observa si pana acum". In 1847 insa, marele incendiu si reorganizarea structurii strazilor va sterge si ultimele urme ale apei, iar in 1873 paraul dispare definitiv odata cu secarea lacului Icoanei.

Desi nu mai poate fi vazut astazi, Bucurestioara ramane una din paginile istoriei uitate a Bucurestiului, o unitate hidrografica disparuta si o mostra din trecutul arhaic si atat de putin cunoscut al Micului Paris, strans legata de vietile oamenilor ce au trait pe malurile sale timp de sute de ani.

Gradina Icoanei
Situata in zona centrala a orasului, are pe latura de Est cladirea Teatrului „Lucia Sturdza Bulandra” si Scoala Centrala, iar pe latura de Vest Biserica Anglicana. Numele gradinii vine de la Biserica „Icoanei”, ctitorita in sec XVIII, aflata in apropiere. In sec. XIX, in apropierea bisericii era o mlastina adanca numita Balta Icoanei sau Lacul Bulindronului, fara izvoare proprii, fiind un bazin de colectare a apelor pluviale. Din acest lac izvora Bucurestioara, un parau astazi disparut, care curgea spre Dambovita.
Se spunea (apare si in povestirea lui Mihail Sadoveanu, Despre Balta Icoanei) ca Balta Icoanei, inconjurata de salcii si stufaris, era foarte adanca, putand inghiti un cal cu calaret cu tot.

n 1861 Primaria a inceput lucrarile de asanare a lacului, iar in 1872 a incheiat un contract cu arh. peisagist elvetian Louis Leyvras, pentru amenajarea „unei gradini de piata publica numita maidanul Icoanei”, pe o suprafata de aproximativ 1 ha. Terenul a fost inaltat cu 60 cm, au fost plantati arbori si arbusti (o parte au rezistat pana astazi), iar lucrarile au fost incheiate in 1875. Gradina Icoanei atrage si prin monumentele sale. La intrare, pe partea de Nord, se afla statuia lui Gh. (Gogu) C. Cantacuzino, lider al PNL, ministru, director al ziarului „Vointa Nationala”. Monumentul instalat in 1904 in centrul parcului (Piata Icoanei), apoi translat in locul de astazi, este executat din bronz.
Realizat prin subscriptie publica, de sculptorul francez Ernest-Henri Dubois, se numara printre putinele monumente din seria celor dedicate oamenilor politici ai Romaniei moderne, care nu au fost demolate de comunisti. In 1957, in gradina a fost instalata statuia „Maternitatii”, realizata de sculptorul Ion Vlasiu.
Sursa: Dictionarul Monumentelor si Locurilor Celebre din Bucuresti