Hanul Stavropoleos

Subiect:	Hanul Stavropoleos		Autor:	Cornel D.
Perioada:	1704?-1871		Foto:	Diverse
Localizare:	Str. Stavropoleos		Contributii:
Adresa alternativa:			Google Maps

În peisajul urban al Bucureștiului de altădată, noțiunea de „han” nu desemna simplu un spațiu de cazare, ci un adevărat microcosmos economic și social. Cuvântul în sine vine din persană, a ajuns la noi prin intermediul turcilor și însemna casă de găzduit și ospătat călătorii contra plată (echivalentul de astăzi al unui sistem de tip booking sau Airbnb). Potrivit lui G.I. Ionnescu-Gion, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, Bucureștiul număra în jur de 43 de hanuri mari și alte 35 mai mici. Acestea aveau o formă patrulateră, ziduri groase, canaturi grele și o singură poartă zăvorâtă, semănând cu un complex de chilii mănăstirești sau cu o cetate menită să-i apere pe călători și mărfurile acestora de prădăciuni.

1860

Printre cele mai reprezentative ansambluri de acest tip s-a numărat Hanul Stavropoleos, localizat în inima vechiului centru, în dosul palatului Poștelor și peste drum de vechiul Han al Grecilor, pe strada Stavropoleos nr. 4.

 

Geneza și ctitoria arhimandritului Ioanichie Stratonikeas

Hanul și biserica adiacentă sunt opera călugărului grec Ioanichie Stratonikeas (originar din orășelul Ostanița din Epir, devenit ulterior mitropolit la Stavropolis). Misiunea principală a acestuia era să strângă fonduri pentru mănăstirea din Pogonianis.

Deși o crezuse mult timp că hanul fusese construit odată cu biserica, în anii 1722–1724, documentele istorice demonstrează că hanul a fost ridicat înainte de biserică, documentele atestându-l încă din anul 1704. Istoricul Constantin C. Giurescu menționa în „Istoria Bucureștilor”:
    „Ioanichie a clădit la început un han, îl constatăm documentar în anul 1704, apoi a făcut biserica Stavropoleos”.
Locurile pe care au fost construite hanul și biserica fuseseră cumpărate de Ioanichie Stratonikeas de la Despa Popeasca (soția lui Cârstea, fiica lui Cârstea vistierul Popescu) și de la Grigorie Greceanul. Hanul nu avea proporții maxime, fiind din contra mic, însă se remarca prin faptul că era extrem de îngrijit și cel mai curat dintre toate cele existente în București – o condiție naturală, având în vedere că se afla în juru unei biserici atât de frumoase și cu atâta artă construită.

Arhitectură, decadență și demolare

Biserica Stavropoleos, terminată la 30 octombrie 1724, servea drept capelă a hanului. Remarcabilă prin pridvorul său cu elegante coloane sculptate, prin chenarele de piatră ale ferestrelor și ușii, prin brâul bogat din ghirlande de frunze și flori și prin tâmpla de lemn, biserica a fost o adevărată podoabă a orașului. În jurul ei se aflau cele două corpuri ale hanului cu etaj, care o înconjurau din toate părțile.

Odată cu începutul secolului al XIX-lea, ansamblul a intrat într-un faza de declin. Atât biserica, cât și clădirile hanului cu etaj ajunseseră să se dărâme din cauza faptului că nu mai erau reparate de călugării greci. În anul 1860, primăria a dispus dărâmarea clădirii din față, deoarece prezenta pericol pentru trecători. Peste câțiva ani au fost dărâmate și celelalte clădiri ale hanului, rămânând numai biserica, prin curtea căreia s-a deschis o stradă nouă. Demolarea definitivă a vechiului han a avut loc în anii 1871.

Moștenirea urbană: Noul ansamblu de la începutul secolului XX

La începutul secolului al XX-lea (între 1900 și 1904), pe locul fostului han, renumitul arhitect Ion Mincu a proiectat o nouă incintă în stil neo-românesc, prevăzută cu un portico pe piloni pe trei laturi ale bisericii. Astăzi, acest spațiu găzduiește o curte cu lapidariu (unde sunt expuse fragmente de piatră sculptată provenind de la biserici bucureștene demolate), o bibliotecă și chiliile mănăstirești, păstrând vie memoria unui loc marcat de istorie, comerț și spiritualitate.















Multumim pentru vizita!

...::.© CD1Inc !.com ®2017.::...