Winter of ’54

În luna februarie a anului 1954 s-au înregistrat patru episoade extreme de viscol si frig în sudul tarii, în Bucuresti si în Baragan. Troienele atingeau chiar si 6 metri înaltime, iar vântul a atins o viteza de pâna la 90 km/h în oras", explica meteorologul de serviciu de la ANM.

Primul episod, care a avut loc între 1 si 4 februarie, a fost si cel mai puternic. În noaptea dintre 2 si 3 februarie au cazut cele mai mari cantitati de zapada, iar vântul atins o viteza record de 126 km/h în Bucuresti. Au urmat apoi alte trei episoade la fel de puternice, între 7 - 9, 17 - 19 si 22 - 24 februarie.

Recordul depunerii de zapada în 24 de ore — 115,9 l/mp — s-a înregistrat la 3 februarie 1954, la Grivita.
Cel mai gros strat de zapada din istoria masuratorilor ANM a fost consemnat la Calarasi: 173 cm, dar troienele au atins 2-5 metri în sud-estul si estul tarii.
Ierni cu zapada au mai fost in Bucuresti:
Iarna anului 1934 – în data de 3 ianuarie Bucurestiul este acoperit de un strat de zapada cu grosime medie de aproximativ 17 centimetri. Este o iarna grea în care „a cazut o cantitate de 66 cm de zapada în trei intervale scurte (…) astfel zapada s-a strâns într-un strat gros ce a stat un numar mare de zile neridicata”. Nu este, însa, o iarna mai grea decat cele precedente, maximul fusese atins în anul 1924, când în 20 noiembrie stratul de zapada asternuta atingea o grosime de 91 cm.
.....iar cantitatea maxima de zapada depusa într-un an ramâne cea din anul 1895, când se atinge valoarea de 235 cm.
Revenind la iarna din '54.....
Ca sa nu moara de foame sau frig în casa, oamenii s-au mobilizat spectaculos. Au sapat tunele prin omat, au carat zapada cu carutele pâna la Dâmbovita, pâna când stratul s-a mai netezit. Abia atunci au fost scoase tancurile Armatei, pentru ca prin zapada nebatatorita riscau sa se rastoarne. Dupa topirea nametilor, au fost gasite masini acoperite de troiene si care fusesera strivite de senile.

Mii de militari înarmati cu lopeti au lucrat zi si noapte pentru a elibera strazile. Pe bulevarde, camioanele Armatei adunau zapada si o aruncau în Dâmbovita. Uzina Grozavesti elimina apa calda, iar zapada se topea pentru ca altfel exista pericolul sa se formeze poduri de gheata. Primele masini speciale de deszapezire au fost aduse imediat dupa Marele Viscol din URSS. Functionarii au fost scosi din birouri pentru a ajuta la deszapezirea bulevardului Magheru si la încarcarea camioanelor cu saci de faina pentru brutarii, de la morile din oras. Consiliul de Ministri al Republicii Populare Romîne a transmis, pe 4 februarie un comunicat prin care „toti cetatenii capabili de munca” erau informati ca erau „datori sa participe la lucrarile de deszapezire si de aprovizionare cu alimente a populatiei”. Prin intermediul ziarului Scînteia, organul de presa al Partidului Muncitoresc Romîn (PMR), cetatenilor li se amintea zilnic sa-si îndeplineasca „datoria patriotica de a raspunde cu însufletire chemarii sfaturilor populare, contribuind la asigurarea normalizarii circulatiei si aplicînd cu strictete masurile adoptate în ceea ce priveste economia de apa si curent electric”.

În 1954, România era sub conducerea PMR în cel mai negru deceniu al secolului 20 la noi. De-abia se împlinisera 6 ani – la final de decembrie 1953 – de la abdicarea fortata a Regelui Mihai, iar trupele de ocupatie sovietica erau stationate aici. Au plecat abia 4 ani mai târziu, în 1958.

Agitatia din iarna grea de la Bucuresti o completa pe aceea de la reeducarea, torturarea si/sau uciderea detinutilor politici în lagare, puscarii si colonii de munca. Contestatarii regimului comunist faceau munca silnica pe santierul Canalului Dunare-Marea Neagra, început în acei ani. Revolutia burghezo-democratica izbândise în România, clasele exploatatoare din vremea monarhiei fusesera rasturnate, iar poporul era liber si stapân pe soarta lui, sa-si cladeasca idealul de aur: comunismul.

Bucurestii lui 1954 nu apucasera înca sa fie modificati de reconstructia postbelica.Asa arata orasul dupa razboi. În general, multe cladiri erau reparate si/sau vopsite, pentru a sterge urmele bombardamentelor din 1944. Înainte de acestea, cutremurul din noiembrie 1940 mai provocase si el ceva daune. Nu existau înca marile cartiere muncitoreati, periferia Capitalei era eminamente rurala, nu aparusera cladirile emblematice din perioada comunista. Nu începuse treaba serioasa. În principiu, erau Bucurestii interbelici, acel oras titrat cu cliseul obosit “Micul Paris” dupa care suspinam, minus un numar de cladiri.